Sport

Duminică Steaua, miercuri Dinamo. Meciuri de foc pentru „Lupii” Buzăului

După ce s-au bucurat de o săptămână de pauză, pe băieții de la HC îi așteaptă un calendar extrem de încărcat cu cinci meciuri în două săptămâni, contra unor adversari cât se poate de dificili.

Duminică, pe agenda „Lupilor” este Steaua București, echipă care a avut un debut groaznic de sezon, dar care și-a revenit pe parcurs, evoluând în cupele europene până la finele lui martie, atunci când au fost eliminați de islandezii de la Valur. Militarii se zbat încă în zona nisipurilor mișcătoare, fiind la egalitate de puncte cu Poli, prima echipă de sub linie. Pentru HC mai există miza locului șase iar echipa buzoiană pornește ca favorită și prin prisma victoriei din turul de campionat, 34 la 30. De altfel, Steaua este una dintre victimele preferate ale Buzăului, echipa locală având patru victorii consecutive în meciurile directe. Roș-albaștrii n-au mai câștigat cu HC din 2022, moment în care învingeau chiar în Sala Romeo Iamandi, cu 25 la 21.

După meciul de la București, de duminică, buzoienii vor juca pe teren propriu cu Dinamo, un meci aproape imposibil contra colosului care tocmai s-a calificat în Final Four-ul EHF. Partida trebuia să se joace în martie, însă a fost reprogramată tocmai din cauza parcursului european al „Buldogilor”. De alfel, chiar regulamentul federației stipulează amânarea unor meciuri în asemenea situații.

La nici 48 de ore după meciul cu Dinamo, pe buzoieni îi așteaptă un drum lung, către Sighișoara, echipă cu care vor juca duminica viitoare. Două zile mai târziu, pe 16, este programat un meci importantisim, cel cu CSM București, din Cupa României. Elevii  lui Gabriel Armanu au ocazia de a se califica în semifinalele Cupei, dacă trec pe teren propriu de bucureșteni.

Șirul de cinci partide se încheie tot acasă, în compania unei alte trupe tari din Liga Zimbrilor, Potaissa Turda, pe 21 ale lunii. Dacă amânarea meciului cu Dinamo a fost cât se poate de firească, buzoienii nu s-au bucurat de niciun favor din partea Federației Române de Handbal.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker