În comuna buzoiană Colţi, pe timpul primăverii, după fiecare ploaie, îşi fac apariţia căutătorii de chihlimbar, care, cu ajutorul târnăcoapelor, precum strămoşii lor, încearcă să găsească în malurile cursurilor de apă bulgări de răşină pe care să îi transforme ulterior în bijuterii.
Chihlimbarul descoperit în jurul comunităţilor unde se mai găsesc depozite naturale are multiple întrebuinţări. În afară de bijuterii, răşinile fosile pot fi utilizate în tratamentele homeopate, având totodată un rol important în sistemul credinţelor magico-religioase, fiind cunoscute şi atestate obiceiuri precum dăruitul unei bucăţi de chihlimbar la tăiatul moţului sau la botez pentru micuţ, de către naşi. Există şi superstiţii legate de căutatul chihlimbarului.
„Conform tradiţiei, nimeni nu poate spune exact locul în care a găsit o piatră sau alta, ca să nu poarte blestemul de a nu mai găsi şi altă dată. Aproape fiecare gospodărie deţine câte o pepită, care devine sursă de venit în momentele dificile ale familiei. În trecut, după ce erau lustruite cu glass papier şi o pânză dură, pietrele de chihlimbar erau purtate la gât, într-un săculeţ de pânză, ca apărător împotriva bolilor, sau se ţineau în <casa mare>, aproape de icoană. Şi în prezent se crede că ambra are proprietăţi terapeutice, fiind utilizată în tratamentul diferitelor boli. Dizolvată în <frunte de ţuică>, se ia câte o linguriţă în tratamentul durerilor de rinichi, de stomac, pentru reumatism, gripă ş.a. Aceeaşi soluţie se aplică pe compresii în afecţiunile externe: răni, iritaţii, conjunctivite, muşcături de animale, bătături”, informează Muzeul Chihlimbarului.
În comuna Colţi, recoltarea chihlimbarului se face din cele mai vechi timpuri, însă exploatarea sa la scară largă până la sfârşitul anilor ’80 a redus considerabil depozitele, la acest moment pepitele de ambră fiind foarte rare. „Chihlimbarul ştim că este căutat şi valorificat sub multiple forme încă din perioada Evului Mediu, ştim că cel din zona Colţi a fost recoltat, prelucrat şi utilizat ca atare din timpuri mai vechi, încă din preistorie. Cunoaştem şi perioada în care chihlimbarul a fost exploatat la scară largă, industrial, exploatare încheiată prin anii ’80. În prezent, cunoaştem faptul că sunt în special localnici care în anumite zone cunosc că ar exista încă depozite uşor accesibile pentru a recolta chihlimbar, dar aceste locuri sunt din ce în ce mai greu de identificat, iar o exploatare industrială nu se mai face de foarte multă vreme în zona Colţi. Şi astăzi mai există căutători, în special localnici, dar fenomenul nu mai este extins sau care să genereze cantităţi importante de răşină. Este extras prin recoltare fie de la suprafaţă, fie de la adâncime uşor accesibilă. Fiecare căutător are o metodă pe care nu o împărtăşeşte tuturor, sunt anumite zone unde căutătorii merg mai frecvent. Evident că mai sunt şi oameni care stăpânesc tehnici de prelucrare a chihlimbarului. Nu este foarte uşor ca dintr-o bucată brută să ajungi la o piesă finită cu proprietăţile vizuale ale unei piese pe care o vedem astăzi în muzeu. Cea mai mare pepită de chihlimbar, de tip rumanit din lume, este expusă la sediul central al Muzeului Judeţean şi are aproape 3,5 kg”, a declarat pentru „Agerpres” directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.
Descoperirea chihlimbarului este o activitate desfăşurată de către o mare parte dintre căutători din pasiune. Cristinel Scutaru, reprezentant al Geoparcului UNESCO „Ţinutul Buzăului”, a învăţat de-a lungul timpului să prelucreze materialul şi să îl transforme în bijuterii. „Relativ recent am descoperit această pasiune, cred că în urmă cu aproximativ 13-14 ani, când mă plimbam cu fata mea, cu soţia mea, când am găsit prima bucăţică frumoasă de chihlimbar şi de acolo o întreagă pasiune, de la căutat până la prelucrarea lui. În ultimul timp, suntem câţiva pasionaţi de căutarea chihlimbarului, din păcate localnici mai suntem trei sau patru, încercăm să găsim pe iazurile de aici, după o zi ploioasă sau pur şi simplu la o întâlnire între prieteni. Se găseşte destul de rar. Îl căutăm cu privirea spre versantul muntelui, unde sperăm că ploaia l-a scos la iveală. Înainte chihlimbarul se exploata prin mine sau prin şanţuri, dar toate aceste straturi de chihlimbar, rosturi, s-au cam terminat, fiind exploatate în perioada interbelică. Tradiţional la Colţi oamenii căutau chihlimbar pentru a-şi întreţine familia sau pentru a descoperi răşina. Înainte luau pur şi simplu un târnăcop şi asta era tot, nu existau alte unelte. Prelucrarea o fac tradiţional. Localnicii care îl găsesc mă roagă să le fac bijuterii, îl iau înapoi şi îl ţin ca amintire. Valoarea chihlimbarului este aceea de a-l descoperi, dar o altă valoare imaterială este pentru brandul chihlimbar din zonă, un câştig mult mai mare. Dacă ne raportăm la lucrul acesta, în Buzău toată lumea ştie de chihlimbar şi de Vulcanii Noroioşi. De când suntem în UNESCO, persoanele din afara judeţului au început să descopere şi alte locuri”, a precizat pentru „Agerpres” Cristinel Scutaru.
Preluare „Agerpres”
