Drumarii buzoieni, sfaturi pentru comercianții de pe marginea drumului către Hanul lui Țintă

Drumarii buzoieni continuă eforturile pentru ridicarea gradului de siguranță al circulației pe porțiunea de drum care leagă municipiul Buzău de Hanul lui Țintă, respectiv porțiunea de la coborârea de pe Pasarela Nehoiu, segment rutier folosit atât de șoferii care circulă pe DN2-E85 spre și dinspre Urziceni, cât și de cei care se depleasază către Ploiești.
„Comerțul ambulant reprezintă o activitate comercială care se desfășoară și pe drumurile publice. Drumul public nu este destinat acestui tip de activitate, deoarece prezintă o serie de pericole atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători, precum și pentru ceilalți participanți la trafic. Drept urmare, prin implementarea proiectului <Amenajare sector de drum și amplasarea separator median New Jersey pe DN2, sector cuprins între km. 104+840 – km. 106+790>, și a analizei fluxului de trafic modificat în urma implementării soluției 2+1 pe același sector de drum, s-a concluzionat că prezența comercianților ambulanți pe DN 2 creează ambuteiaje și pune în mare pericol siguranța tuturor participanților la trafic”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău.
În acest sens, pentru prevenire și conștientizare, reprezentanții DRDP Buzău, în colaborare cu polițiștii buzoieni, au realizat o acțiune comună de informare a acestor comercianți cu privire la prevederile legale care reglementează regimul drumurilor, precum și de conștientizare a acestora cu privire la pericolele la care sunt expuși participanții la trafic.
Reamintim că tronsonul cuprins între Hanul lui Țintă și Pasarela Nehoiu va beneficia de o serie de modificări destinate să prevină viitoare accidente și să protejeze viețile șoferilor. Astfel, pe acest segment rutier va fi implementat un sistem de circulație „2+1”, care prevede două benzi de circulație într-o direcție și una în cealaltă direcție. Această schimbare este însoțită de instalarea parapeților de tip New Jersey între cele două sensuri, pentru a preveni pătrunderea vehiculelor pe contrasens. De asemenea, limitarea vitezei va fi redusă la 60 km/h pentru a adapta fluxul de trafic la noile condiții de drum.
De altfel, în acest moment, se desfășoară operațiunile de îndepărtare a marcajului axial pe o porțiune de 2,2 kilometri, între kilometrii 104+800 și 106+790. Între pasarela Nehoiu și Hanul lui Țintă circulația se desfășoară pe o singură bandă pe sensul de ieșire din Buzău, în timp ce pe sensul de intrare în municipiu sunt două benzi. Înainte de montarea separatoarelor, primul pas îl reprezintă instalarea semnalizării rutiere și îndepărtarea marcajului actual. Pentru a evita deteriorarea asfaltului, DRDP Buzău a adoptat o soluție modernă de îndepărtare a marcajelor albe: hidrosablarea. Această tehnică utilizează un jet de apă la înaltă presiune, adesea combinat cu un material abraziv, pentru a elimina marcajele fără a afecta calitatea drumului.
„Acest proiect a fost demarat de DRDP Buzău în urmă cu aproximativ un an, am urmat toate etapele necesare în astfel de situații, de la proiectare-avizare și până la achiziția parapetului New Jersey. Tot de anul trecut am pregătit acostamentul prin adăugare de material frezat, permițând astfel doar în cazuri de urgență staționarea pe o scurtă perioadă de timp”, spune Sorin Robu, directorul DRDP Buzău.
Proiectul montării separatoarelor mediane este realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Buzău, care administrează un segment de aproximativ 200 de metri, între pasarela Nehoiu și benzinăria Lukoil. Această cooperare asigură o implementare eficientă a măsurilor necesare pentru îmbunătățirea siguranței rutiere pe acest important tronson de drum. „Acest proiect este rezultatul unei colaborări extinse și bine planificate, menit să îmbunătățească condițiile de siguranță și de confort pentru toți participanții la trafic, asigurăm cetățenii că vom depune toate eforturile pentru a minimiza disconfortul cauzat de aceste intervenții”, mai spune directorul Robu.




Și-au dat și ei seama abia în 2024 că se produc ambuteiaje și se îngreunează traficul din cauza vânzătorilor ambulanți.
Bravo măcar ați realizat și voi ceva chiar și abia acum în 2024
O prostie 2+1. Acum cateva zile ,fara separatoare, o ambulanta cu toate luminile aprinse se chinuia sa ajunga la hanul lui Tinta si nu avea pe unde. Intre 16.00 si 19.00 sunt bus ambuteiaje la ce trafic vine de pe centura sa urce podul si cei care vin dinpre Ploiesti si Buzau. Din 4 benzi, 2 de pe centura si 2 dinspre Buzau sa continua mersul pe una singura spre Ploiesti.Si asta se face in200 metri.Daca se puneau separatoare numai in dreptul Loukoil si reprezentanta Ford nu era deajuns ? Acum se merge ca naiba si pierzi o gramada de timp.