Cultură

Două premii pentru lucrări științifice editate de Muzeul Județean

Două premii pentru lucrări științifice, la distanță de o săptămână unul de altul, au fost trecute în contul Muzeului Județean Buzău. Primul premiu a fost acordat pe 7 decembrie de Academia Română, iar cel de-al doilea de Muzeul Județean Teleorman.

„Dacă săptămâna trecută notam obținerea Premiului «Vasile Pârvan» al Academiei Române pentru o lucrare științifică publicată de Muzeul Județean Buzău în anul 2020, semnată dr. Mihai Constantinescu, astăzi notăm o nouă reușită. Colegul nostru, dr. Daniel Garvăn a primit premiul «Ioan Spiru» pentru cercetare arheologică pentru volumul științific «Valea Călmățuiului în neo-eneolitic», în cadrul celei de-a X-a ediții a Premiilor Muzeului Județean Teleorman. Volumul a apărut în seria «Biblioteca Mousaios» (nr. 17), în anul 2021”, dă de veste buzoienilor directorul Muzeului Județean, Daniel Costache, într-o postare pe rețelele de socializare. Lucrarea premiată de Muzeul din Teleorman reprezintă rezultatul cercetărilor arheologice desfășurate între anii 2017 și 2020 pe Valea Călmățuiului, și prezintă descoperiri arheologice realizate în situri de pe teritoriul județelor Brăila și Buzău. Volumul „Valea Călmățuiului în neo-eneolitic” este prima lucrare științifică de anvergură ce tratează zona de la izvoare până la vărsarea Călmățuiului în Dunăre din punct de vedere al cercetării arheologice. „Datele ating aspecte privind locuirea din mai multe perioade istorice, din mai multe perioade ale unor culturi de interes arheologic, precum cultura Starčevo-Criș, cultura Dudești, cultura ceramicii Boian, Precucuteni, Gumelnița și ating aspecte din aceste culturi ce țin de habitat, de catalogul descoperirilor de tipul recipientelor ceramice, de unelte, de arme, considerații generale pentru fiecare cultură arheologică în parte, toate legate de Valea Călmățuiului”, precizează directorul Muzeului Județean Buzău.

Lucrarea premiată de Academia Română, „Începuturile culturii Monteoru”,  tratează descoperirile  arheologice de la Năeni. Cele două premii confirmă calitatea activității de cercetare pe teritoriul județului Buzău, consolidează imaginea instituției culturale buzoiene în mediul academic din țară și din străinătate și contribuie la un palmares în creștere al Muzeului legat de premii pentru cercetarea științifică. Pe de altă parte, recunoașterea calității volumelor editate poate fi considerată și ca rezultat al deciziilor luate de conducerea instituției în anul 2018 privind planul de extindere a programul anual de tipăritură științifică. „Noi tipărim multă carte științifică de reală valoare a unor profesori universitari, a unor nume foarte mari în domeniul cercetării, iar două dintre ele, la interval de șapte zile, au fost premiate. În fiecare an am alocat fondurile, de unde am avut, de unde nu am avut fondurile necesare desfășurării activității de cercetare arheologică., șantierele, faptul că am putut asigura fonduri pentru trimiterea diferitelor eșantioane, la analize a diferitelor eșantioane la laboratoare în țară și în străinătate, pentru că astfel de lucrări tocmai de aceea sunt apreciate și valoroase pentru că sunt complexe și pe lângă componenta de cercetare arheologică care este valorificată la nivel de volum conținut și rezultate ale cercetărilor interdisciplinare”, afirmă Daniel Costache.

Recunoașterea științifică a lucrărilor editate de Muzeul Județean înseamnă și creșterea parteneriatelor și colaborărilor cu instituții similare, cu instituții de cultură din țară și mai ales din afara ei. Premiile pentru carte științifică vor înmulți parteneriatele externe ale Muzeului Județean, care oricum sunt în creștere în ultimii ani. Directorul Daniel Costache spune că până în 2017  instituția pe care o conduce colabora doar cu  trei instituții de cercetare din România, iar astăzi a depășit 20-30 de instituții de cercetare cu care a încheiat colaborări.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker