Economic

Două magazine MyAuchan au fost deschise în benzinăriile Petrom din Buzău

Auchan Retail România și stațiile Petrom continuă reamenajarea celor aproximativ 400 de stații de alimentare din rețeaua Pe­trom și intergrarea magazinelor MyAuchan în spa­țiile comerciale deja existente, un proiect început în anul 2017.

Prin urmare, dacă în primele patru luni ale acestui an au fost deschise 25 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom din opt județe, la șase luni de la începutul anului Auchan Petrom România și stațiile Petrom numără 35 de ma­gazine MyAuchan în zece județe, printre care și în Buzău. Ținta celor de la Auchan este să deschidă 100 de unități anual.

Parteneriatul dintre Auchan și Petrom vizează dezvoltarea de astfel de magazine în toate cele 400 de stații de alimentare din România. În total, în Ro­mânia, Auchan are 33 de hipermarketuri, o rețea de 72 de magazine de proxi­mitate (dintre care 63 și stațiile Petrom) și cinci supermarketuri plus ope­rațiuni online. Francezii au și alte formate de magazine pe piața locală, însă dezvoltarea se concentrează pe aceste unități mici care vor duce brandul în 250 de localități din România. De la începutul anului și până în prezent au fost deschise astfel de magazine în stațiile Petrom din București, Ilfov, Argeș, Dâm­bovița, Neamț, Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Prahova și Buzău. În Buzău, magazinele MyAuchan există în benzinăriile Petrom de pe strada Transilvaniei și Șoseaua Spătarului, nr.18.

Cu suprafețe cuprinse între 25 și 230 mp, magazinele MyAuchan comercializează aproximativ 1.800 de produse, de la produse gata preparate, cafea proaspătă, produse proas­pete (fructe și legume, brutărie, lactate), cât și produse de băcănie și non-alimentare (cosmetice, detergenți, produse pentru bebeluși și accesorii auto). Pe lângă gama variată de produse, clienții pot beneficia în magazinele MyAu­chan și de o serie de servicii utile, precum posibilitatea de a-și achiziționa taxe de drum/pod și vignete, servicii de transfer de bani și de plată a utilităților. De asemenea, 43 de magazine includ și zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel național.

OMV Petrom este cea mai mare companie de ener­gie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53,0 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 793 benzinării, la sfârșitul anului 2020, sub două branduri, OMV și Petrom.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker