Actualitate

Două bombardiere americane, traiectorie stranie deasupra Buzăului

Două bombardiere strategice de tip Boeing B-52H Stratofortress au survolat, vineri, în jurul orei 16.00, spaţiul aerian al României. Aeronavele au decolat din Germania și au făcut câteva bucle la o altitudine de 28.000, respectiv, 29.000 de picioare (aproximativ 8.500 metri), într-un spaţiu în zona estică a Buzăului, arată site-ul monitorizare a zborurilor flightradar24.com.

Cel mai probabil, cele două bombardiere au fost escortate de aeronave de vânătoare ale unor ţări NATO.

Puternicele Boeing B-52H Stratofortress pot transporta până la 32 de tone de armament şi sunt dotate cu opt turboreactoare. B-52 se află în arsenalul Statelor Unite ale Americii din anul 1955, dar a fost permanent modernizat. Având o performanţă superioară la viteze mari subsonice şi costuri de operare relativ reduse, B-52 a fost păstrat în dotare în ciuda apariţiei unor modele mult mai avansate, precum North American XB-70 Valkyrie (capabil de a atinge Mach 3), Rockwell B-1 Lancer (cu geometrie variabilă) sau Northrop Grumman B-2 Spirit (cu tehnologie stealth: nedetectabil radar), informează „Adevărul”.

Tot vineri, în cursul zilei, spaţiul aerian al României a fost survolat succesiv şi de mai  multe aeronave de realimentare a avioanelor de luptă, toate parte din planul NATO de întărire a flancului de est, în fața amenințării Rusiei dezlănțuite.

Știrea despre cele două bombardiere care au survolat Buzăul a fost postată inițial de jurnalistul Lucian Mîndruță, pe pagina sa de Facebook. „Un B52 (bombardier strategic greu) se învârte de vreo oră peste Vrancea / Buzău, cu transponderul pornit. Late edit: sunt două. Late, late edit: au ieșit din țară, spre vest. Așa, să vadă rușii că avem și noi pisică”, a scris jurnalistul. Postarea a fost distribuită ulterior și de viceprimarul Ionuț Apostu.

Articole similare