Economic

Doi fermieri buzoieni, beneficiari ai măsurii „Plăţi privind bunăstarea păsărilor”

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat efectuarea plăţilor aferente Măsurii M215, „Plăţi privind bunăstarea animalelor”, pachet ,,Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor”, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este 8.283,571.50 euro, ­res­pectiv 38.630.435,70 lei pentru un număr de 48 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

La nivelul Centrului Ju­deţean Buzău au fost autorizaţi pentru această măsură la subpachet porcine, doi beneficiari, cu o sumă de 1.225.721,36 lei şi subpachet păsări, alţi doi beneficiari, pentru o sumă de 6041733,78 lei, transmit reprezentanţii APIA Buzău.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ­ia­nuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii M215 – Plăţi privind bună­starea animalelor, pachet Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, se rea­lizează în conformitate cu Fişa Măsurii M215 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker