Educație

Directorul Colegiului Hasdeu, Virginia Mândruță-Tănăsescu: „Noi aici avem particularitatea noastră: dacă ceri puțin elevilor, primești de la ei puțin spre nimic”

Cel mai titrat liceu buzoian, Colegiul Național „B. P. Hasdeu”, are, începând din luna decembrie, o nouă conducere. Virginia Mândru­ță-Tănăsescu, în calitate de director, și Anca Florea, în calitate de director adjunct, i-au înlocuit pe Ionel Banu, care s-a pensionat, și pe Laurențiu Țepeluș, care a renunțat la funcție după ce a fost ales deputat.

Noii directori ai Hasdeului au acceptat să vorbească pentru cititorii OPINIA, în cadrul unui interviu, despre noile proiecte și despre problemele pe care trebuie să le depășească în această perioadă specială pentru întreg sistemul de învățământ.

Reporter: Vorbiți-mi despre proiectele pe care vreți să le derulați în calitate de director al Colegiului Hasdeu.

Virginia Mândruță-Tănăsescu: Ne gândim să transformăm toată perioada aceasta de pandemie într-o oportunitate. Să găsim jumătatea plină, pentru că altfel intrăm toți în depresie. Uite, putem face niște conferințe pentru a intra în legătură cu oameni importanți din toată lumea asta. Invităm oameni care au ceva de spus din experiența lor de viață, unii fiind hasdeieni… oameni care au ceva de spus despre sistemul de învățământ. Eu m-am săturat să mi se arunce lozinci: <Aici e prost. Aici e bine>. Fiecare aflăm câte o feliuță din sistemul de învățământ din Germania, din Canada sau din alte țări. Nu vreți voi să aflăm direct de la sursă, de la un profesor din sistemul acela de învăță­mânt? Până acum ne gândeam că vrem să invităm un specialist din Canada, de exemplu, și ne gândeam să își găsească omul o săptămână liberă, să îi oferim hotel și masă… Uite că acum îi dăm telefon și, când e liber, stabilim o videoconferință și elevi din Hasdeu și părinții lor intră în legătură cu profesorul <X> din Canada. Putem sta de vorbă cu managerul științific de la cel mai mare centru științific din Singapore. Asta studiem acum: o metodă tehnică să intrăm în videoconferință cu un număr mare de persoane, de câteva sute de persoane, nu așa cum ne permit platformele obișnuite.

„Cercul de Robotică este o zonă unde aș vrea să insistăm”

Rep.: Luați în calcul și întâlniri cu reprezentanții marilor universități din țară?

M.-T.: Acestea deja sunt în tradiția Hasdeului. Vin ei și ne caută. Și zilele trecute a venit cineva și ne-a spus că vrea să vină când se deschid școlile. I-am spus că nici nu trebuie să se deschidă că rezolvăm după ce rezolva problema cu streamingul.

Rep.: Ce alte proiecte aveți?

M.-T.: Cercul de Robotică este o altă zonă unde aș vrea să insistăm. Micii noștri roboticieni lucrează și se chinuie mai mult singuri, pentru că programa nu ne ajută. Așa cum în Fizică nimic din ceea ce învață în școală nu îi ajută pe partea de Astronomie. Dacă la fizică am găsit un profesor care vine la centrul de excelență pentru cei pasionați de astronomie, vreau să găsim o soluție și pentru cei pasionați de Robotică.

Vreau să vă spun că inclusiv cei de la eMAG, care ne-au întins mâna acum cinci ani și au spus <Haideți să facem excelență și la Buzău>, inițial ne-au spus <Nu, noi avem proiect doar pe Matematică, Informatică  și Fizică. Astronomie nu!>. Le-am explicat că este tot un fel de fizică. În primul an i-am convins să facem <Mecanică cerească> și apoi, când au văzut că din primul an s-a venit cu premiu la națională și în anul doi cu premiu la internațională, au zis <Gata! Facem Astronomie la Buzău!>.

Acum a apărut povestea aceasta cu Robotica și alte licee din țară se mișcă mult mai bine și au ajuns mult mai departe. Ei trebuie să aibă concursuri în picioare. I-am sfătuit să participe și la Olimpiada de Creativitate Științifică, care e nou apă­rută și îmbină toate științele. Noi am participat la prima ediție cu o echipă și am luat și premiul II. Practic, acolo trebuie să știi de toate și să faci și un pic de demers de cercetare. Elevii noștri au făcut o seră pe lună. Iar Olimpiada de Creativitate Științifică are o secție de Robotică. Acolo intri pe aplicabilitate, au venit doamne de la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, n.r.) să le explice ce să facă să își poată înregistra o invenție. Copiii aceștia au nevoie de mai multă susținere. Vreau să aibă un spațiu aici în școală unde să lucreze, să colaboreze cu profesorul de Fizică și cu cel de Chimie, să atragem sponsorizări ca să îi susținem.

Trebuie să îi învățăm să rezolve probleme reale ale oamenilor prin aceste cursuri de Robotică. Asta vreau să îi învăț pe acești elevi: gândiți-vă și la performanță, dar și la niște lucruri concrete pe care să le rezolvați pentru că așa obținem finanțare.

„Nu cred că la Hasdeu chinuim elevii”

Rep.: Se vorbește despre o programă supraaglomerată, în care fiecare profesor dă prea multe teme elevilor, fără să țină cont de adevăratele înclinații ale fiecărui elev. V-ați gândit să schimbați în vreun fel lucrul acesta?

M.-T.: Noi avem aici, la Hasdeu, particularitatea noastră, așa cum România are particularitățile ei. În momentul în care elevul vine aici, vine cu gândul să meargă în învățământul superior. La alte licee vine cu gândul să se facă altceva. Când vine aici, copilul nu se cunoaște. Dacă eu nu îi pun pe tavă foarte toate opțiunile la un nivel argumentat, el nu își va da seama și își va greși vocația. Dacă Hasdeul va merge la modul superficial, copilului i se va părea că este bun la matematică, de exemplu. Dacă începe să dea de ecuații diferențiale, s-ar putea să își dea seama că nu îi mai place. Deci, când eu primesc un elev în Hasdeu, ținând cont că am un corp profesoral OK, care să îl ajute să ajungă cât mai sus, va putea decide în cei patru ani care este profesia care i se potrivește. În plus, îl pun și în legătură cu niște oameni care practică diverse meserii și va înțelege că o meserie înseamnă și practică și poate acea parte practică nu îți place.

Rep.: Deci nu considerați că elevii au prea mult de învățat?

M.-T.: De exemplu, Ministerul Educației a vorbit despre ore sincron și asincron. Eu le-am spus elevilor că fac toate orele sincron (n.r., profesorul și elevii interacționează în locuri diferite, dar în același timp), pentru că nu poți învăța ­fizică altfel. Eu îi spun elevului să se uite pe carte, dar 80% dintre ei nu se vor uita pe carte, ci se vor uita la Abi Talent sau mai știu eu la cine sau s-ar putea să nu înțeleagă. Le-am spus elevilor: <Puteți să vă revoltați. În școala aceasta voi ar trebui să fiți primii care să ne cereți să facem ore sincron, adică să stăm față în față, nu ne lăsați de izbeliște>.

În sistemele performante de învățământ din alte țări, copiii sunt implicați într-o mulțime de activități. Timpul liber este și el organizat fără să i se insufle ideea de a face performanță, ci de a se descoperi. Deci, nu cred că la Hasdeu chinuim elevii. Dar dacă eu cer puțin elevilor, voi primi de la ei puțin spre nimic.

„Laborantele mi-au mulțumit că le-am făcut din nou să fie utile”

Rep.: În calitate de director vă confruntați și cu probleme administrative?

M.-T.: O, da! Acestea mănâncă cel mai mult timp și ne țin în loc. În loc să ne ocupăm de modul prin care să ne formăm un stil propriu, niște oferte proprii, avem o mulțime de probleme administrative: în clădirea nu știu care s-a spart o țeavă, nu am bani să plătesc salariile pentru că la Hasdeu toți profesorii sunt cu gradul I și gradație de merit și nu mă încadrez în finanțare pe cap de elev… Am vrut să organizez niște opționale, cum ar fi <Arta Actorului>. Nu am profesor de Arta Actorului, dar am găsit la Teatrul G. Ciprian. <Nu se poate! Opționalele trebuie date doar la profesorii titulari din școala ta>. Prin toate îngrădirile acestea trebuie să îmi formez personalitatea mea, a Colegiului Hasdeu. Asta se poate face cu bani pe care îi faci prin extrabugetare. Cum faci asta? Oferi niște servicii, pe care nu le putem oferi acum din cauza pandemiei, și găsind sponsori, care și ei acum au de suferit.

Rep.: Școala online este o provocare pentru întreg sistemul de învățământ românesc. Cum reușiți să o depășiți la Hasdeu?

M.-T.: De exemplu, nu pot intra cu elevii în laborator pentru că nu pot intra dintr-o clasă în alta. Dar eu am voie, iar laborantele, săracele, sunt în laborator și șterg praful. Ele nu știau să opereze pe calculator, așa că în perioada de vacanță am rugat pe cineva de la IT să le explice punctual ce au de făcut pentru a putea face ore. A fost extraordinar. Eu eram acasă, copiii acasă, iar laborantele în laborator și interacționam cu toții. Laborantele le arătau elevilor pas cu pas cum pun apă în instalație etc. Au fost extrem de încântate că au fost capabile să facă ceva și copiii să asiste la experimente pe care le găseau doar pe internet. Laborantele mi-au mulțumit că le-am făcut din nou să fie utile.

Rep.: Ce le transmiteți părinților care se gândesc să își îndrepte copiii către Colegiul Hasdeu?

M.-T.: Le transmit ceea ce le transmit tuturor părinților, un singur cuvânt: încredere! Să aibă încredere în corpul profesoral că știe ce face, să aibă încredere în bunele noastre intenții și să nu ne suspecteze de părtinire. Le promit că tot ceea ce putem rezolva vom rezolva împreună. Cuvintele de bază însă sunt Încredere și Respect.

Anca Florea, director adjunct Colegiul Hasdeu:

    • „Avem pe de o parte un centru cultural, iar pe de altă parte asociația de părinți. Joi, vom avea o întâlnire la nivelul asociației de părinți și vrem să reorganizăm. Domnul profesor Solcanu ne-a întregit echipa și se ocupă de proiecte educaționale, iar Clubul 3,14 se implică în continuare în comunitate. Dânsul îi propusese deja domnului primar încă de anul trecut organizarea în Parcul Crâng de spectacole de teatru și muzică”.
    • „Am avut o întâlnire cu părinții vizavi de probleme legate de școala online și cum putem noi sprijini elevii. Părinții ne-au spus că cea mai mare problemă a copiilor, indiferent de vârstă, este legată de riscul depresiei: <Copilul meu a ajuns să se complacă în confortul casei, s-a complăcut în acest univers sigur și acum refuză să iasă din casă>. Ne-am gândit să punem elevii în legătură cu persoane extrem de bine pregătite pentru acest tip de sprijin emoțional. Trebuie să regândim ceva în domeniul acesta”.
    • „Cred că dincolo de Matematică, Fizică, Istorie, școala trebuie să îi pună la dispoziție elevului proiecte, programe prin care să își descopere talentele. Uite, datorită profesorului Dan Solcan și nu numai, Hasdeul are acest mare merit, de a ajuta elevii să descopere ceva ce nu știau despre ei, cum ar fi talentul în actorie”.
    • „În ceea ce privește găsirea unei metode tehnice care să ofere posibilitatea organizării unor videoconferințe cu participanți numeroși din diferite părți ale globului, am analizat ofertele de preț. Acum verificăm dacă putem plăti lunar sau ocazional… Am testat piața și încă mai cercetăm”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker