Și dacă președintei „dictatoare” Maia Sandu nu-i era de ajuns rivalitatea cu oligarhii care s-au aciuat peste hotare și cu acei care le reprezintă interesele acasă, cu opoziția ipocrită și cinică până în măduva oaselor și cu babele (ca prestanță, nu neapărat ca vârstă), care au ajuns să-și arate fundurile, la propriu, a venit timpul ca și o altă castă să-și etaleze ura și disprețul față de acea care și-a pus pe firavii umeri această grea povară a unei funcții onorabile, la prima vedere, dar atât de solicitante moral și emoțional, în realitate. Am în vedere, bineînțeles, judecătorii care au decis, la adunarea lor generală, să pună „la murat” reformele și să toarne apă la moara corupților mari și a colegilor cu pufușor pe botișor.
În cele ce urmează nu voi face mare filozofie și nu mă voi arunca în meditații sofisticate și aprecieri pretinse drept adevăr în ultima instanță, dar voi spune despre cum se văd lucrurile prin prisma unui cetățean simplu, care nu are nici un fel de interese, nu are de împărțit ceva cu cineva și nu pretinde să fie netezit pe cap de unii sau bătut de alții. Nu mă voi hazarda și nu voi jongla cu noțiuni gen „vetting” și „prevetting”, măcar și din simplul motiv că nu consider cuvintele românești „verificare” sau „evaluare” mai puțin expresive și mai puțin edificatoare, când este vorba inclusiv despre aflarea unor adevăruri despre acei care judecă, dar nu întotdeauna iubesc să fie judecați. Or, am privit, de la început și până la sfârșit, adunarea generală a judecătorilor din Republica Moldova, iar sentimentul că cei 330 de magistrați, cu mici-mici excepții, parcă premeditat și-au atras asupra lor criticile și chiar ura multor oameni mai persistă și astăzi.
Altfel, sentimentul că ceva este putred în casta judecătorilor a apărut până la acea adunare de pomină, când foarte mulți magistrați și-au anunțat plecarea din sistem, transformând această paradă a demisiilor benevole într-o piatră grea care va atârna mult de picioarele justiției moldovenești. Ca să nu zic că plecarea din sistem a multor judecători pare dubioasă, cel puțin din două puncte de vedere: unu – teama că verificările și evaluările ar putea scoate la iveală niște lucruri care nu le-ar face cinste, cel puțin și doi – unii din demisionari au considerat că este mai bună vrabia din mână (se zvonește că la plecare unii din magistrați au încasat și 600.000 – 700.000 de lei!), decât cioara de pe gard (lucru confirmat și de cei 23 de judecători din 28, care nu au promovat evaluarea, fiind eliminați din concursul pentru funcțiile de membri în cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii). Sunt, bineînțeles, și alte cauze obiective de ce magistrații ar avea motive de supărare – condițiile precare de muncă (în multe cazuri), volumul mare de lucru, salariile mici, presiunile din partea societății, dar… cine nu are astfel de probleme și de ce judecătorii ar trebui să fie mai protejați și mai corcoliți decât alții?
Ce face în situația creată „dictatoarea” Maia Sandu? În loc să „le între în situație” și să le plângă pe umeri, cere de la ei să-și îndeplinească funcțiile de serviciu și să nu toarne apă la moara oligarhilor, care de ani de zile așteaptă să fie aduși acasă și să fie trași la răspunderea dreaptă și a colegilor din sistem, care au pufușor pe botișor și nu-și pot justifica palatele, lăsate moștenire de la părinți și bunei și mașinile luxoase, evaluate la 10.000 de lei. Ba mai mult, în loc să închidă ochii la slăbiciunile celor certați cu elementarul bun simț, convoacă Consiliul Suprem de Securitate și le aduce vestea cea proastă: timp de maximum 30 de zile Consiliul Superior al Magistraturii urmează să fie funcțional, iar Parlamentul să numească, în regim de urgență, membrii non-judecători care au trecut evaluarea Comisiei, iar în maxim trei luni să fie creată Curtea Anticorupție care va investiga dosarele de mare corupție și corupția din sistemul judecătoresc. Se putea oare o veste mai tristă pentru magistrații, care-și luaseră „o pauză” până la 28 aprilie? Ce-i drept, s-au auzit mai multe voci, inclusiv ce aparțin unor personalități marcante din domeniu, care afirmă că acești termini sunt ireali și că chiar este vorba despre un dictat al politicului, dar pe mine, ca cetățean, această constatare mă lasă rece. Important este că s-a urnit carul din loc.
Și încă ceva. Această stare de lucruri este, în opinia mea, un rezultat al politicii de cadre promovate de actuala guvernare or, unii miniștri chiar au fost sub așteptări. Aruncați cu pietre în mine, dacă doriți, dar am dreptul la opinie „separată” – Sergiu Litvinenco nu a fost persoana tocmai cea mai indicată la un astfel de minister cum este cel al justiției. Când ai o persoană ca Alexandru Arseni, jurist notoriu și persoană respectată de breaslă, dar o ții „pe bancă”, consecințele nu se lasă așteptate.
În fine, cine are de câștigat și cine are de pierdut de pe urma deciziilor „dictatoarei” Maia Sandu? Răspunsul este mai mult decât evident, iar faptul că și organismele Uniunii Europene sunt de acord cu acțiunile președintei de la Chișinău mă scutește de alte comentarii.
Text publicat în „Observatorul de Nord”
