Alexandru PRIPON
Am discutat, nu de mult, despre sistemele de operare, aplicațiile instalate și posibilitatea ca acestea să nu fie atât de inofensive și domesticite pe cât ne-am dori să credem. Astăzi vă propun o temă de conversație adiacentă, privitoare la componenta hardware. Mai exact, la electricele, electronicele și electrocasnicele care ne înconjoară.
Eram plecați de acasă, într-un mic și meritat concediu. Mama soacră s-a gândit să ne facă o surpriză, înainte de a ne întoarce, și a gătit niște mâncăruri pe care le preferăm. Apoi a adus caserolele la noi acasă, unde le-a așezat în frigider, tacticos, rearanjând tot ce era acolo, pentru a optimiza spațiul. După nu prea multă vreme, a primit un telefon bizar: eram noi, cei aflați la câteva sute de kilometri, rugând-o să închidă ușa frigiderului.
Abia la câteva zile de la respectiva întâmplare am aflat că era foarte supărată. A crezut (pe bună dreptate) că o spionam, că am instalat cine știe ce sistem de supraveghere, pentru că nu aveam încredere în ea. Și abia atunci i-am explicat că decizia noastră (neinspirată, e drept) de a o suna a fost urmarea firească a faptului că frigiderul nostru este „inteligent”. Da, am achiziționat un aparat electrocasnic smart care, prin aplicația dedicată, instalată pe telefon, ne trimite notificări (ușă deschisă, temperatură necorespunzătoare, erori etc.). Și nu ne-am dorit neapărat o asemenea mașinărie înțeleaptă în casă, dar prețul era foarte mic, în acel moment, iar specificațiile frigiderului erau exact cele necesare nouă. Junioara familiei a instalat programul pe smartphone, a conectat totul la internet și ne-a arătat cum se poate modifica temperatura frigiderului propriu-zis și a congelatorului, precum și alte năstrușnicii pe care le puteam face, până atunci, doar învârtind, fizic, o rotiță.
Noi, părinții domnișoarei fascinate de noutățile din orice domeniu, am priceput. Mai ales că, sincer, de la noi moștenește și curiozitatea, și tendința de a adopta rapid „tehnologiile” cele mai proaspete. Complicat a fost să îi explicăm bunicii ei cum funcționează aparatul buclucaș și să îi arătăm cum ne-a alertat telefonul că ușa frigiderului era deschisă de prea mult timp. Ceea ce, am glumit noi, însemna că se răcea prea tare în cameră… Nu prea a prins tentativa umoristică. Mama soacră ne-a privit, o perioadă, cu un aer circumspect, apoi ne-a spus cât de jignită s-a simțit la gândul că am putea să o spionăm. Am râs, contagios, până când a zâmbit și ea, cam neîncrezător.
Un timp, isprava respectivă a fost semianecdotică în familia noastră. Apoi, observând și înțelegând mai multe, am început să ne întrebăm, fără a mai surâde, unde se oprește, la dispozitivele smart, componenta utilitară. Și de unde începe un eventual proces de colectare a datelor suplimentare, deloc destinate proprietarului, ci, mai degrabă, producătorului…
Zilele acestea, în Israel a fost interzisă utilizarea autovehiculelor electrice chinezești de către anumiți funcționari ai statului. Există o îngrijorare, legitimă, s-ar părea, privitoare la informațiile obținute prin intermediul senzorilor și transmise prin sistemele de comunicare încorporate. De altfel, experții în securitate cibernetică avertizează că vehiculele fabricate în China pot fi utilizate ca instrumente de spionaj, iar sistemele avansate de senzori pot colecta date video, audio, biometrice (privitoare la pasagerii mașinii), precum și informații din împrejurimi – persoane, instalații, clădiri, infrastructură ș.a.
Așadar, suspiciunea privind spionarea se poate dovedi întemeiată. Veți spune că fix frigiderul era cel mai potrivit spion din casă… Dar eu vă voi invita să priviți la specificațiile telefoanelor mobile, ale calculatoarelor și laptopurilor, ale televizoarelor, prizelor și becurilor smart. Veți observa că țara de fabricație (măcar pentru componentele principale) este China. Frigiderul meu are origini coreene, dar a devenit român devotat, după ce l-am deconectat de la internet și l-am convins să îndeplinească, bătrânește, banal, pașnic, funcția de bază, pentru care a fost achiziționat: să răcească, nu să pălăvrăgească pe internet. Cu toate că, în momente bine alese, pe furiș, s-o fi conectând el în fugă, neautorizat, la spațiul web, cât să transmită măcar obiceiurile gastronomice locale către cei interesați.
Serios vorbind, însă, lucrurile pot fi destul de complicate. Și de periculoase. Ne-am obișnuit ca viața privată a fiecăruia dintre noi să devină, în mare măsură, o înșiruire de informații publice, postate generos pe rețelele sociale și accesate de mai toată lumea. Ne-am resemnat cu faptul că motoarele de căutare știu mai bine decât noi ce vrem să găsim. Încă mai credem că este o simplă coincidență apariția în browser a reclamelor la produse despre care am vorbit, între patru ochi, mai devreme, cu o (singură) persoană. Dar, trebuie să recunoaștem, pericolul de a fi spionați este real. Și știu că, în fața unei hărți globale, fie și a spațiului www, suntem mărunți, iar micile drame sau marile bucurii din viața noastră nu ar trebui să intereseze pe nimeni. Doar că informațiile despre noi, datele despre ceea se află în stricta vecinătate (acasă, pe stradă, la serviciu), documentele pe care le scriem ori le studiem, bârfele mărunte și conversațiile cât de cât oficiale, toate pot constitui fragmente valoroase dintr-o vastă imagine detaliată a existenței noastre. Cine poate garanta că datele respective nu vor fi utilizate în scopuri mai perfide și mai primejdioase decât strategia de marketing, afectându-ne pe noi, personal, sau comunitatea care ne înconjoară?
În încheiere, fără a abandona avertismentul de mai sus, menit să pună serios pe gânduri, aș putea să vă spun că un amic și-a propus să renunțe definitiv la obiectele însuflețite – smart – aflate la purtător sau în casă. Numai că simpla enunțare a intenției a provocat, zice el, mucalit, un soi de hohot general din majoritatea cotloanelor locuinței. Deoarece, a continuat, tehnologiile (tot mai) moderne au devenit parte integrantă și însemnată din viața noastră, iar „închiderea” lor echivalează cu trecerea la un stil de viață complet nou și neobișnuit, măcar pentru unii. Apoi a adăugat, demonstrativ: „Cel puțin așa pare să creadă telecomanda – aflată într-o relație foarte bună cu asistentul vocal cuibărit în mediaplayerul din spatele televizorului conectat la priza inteligentă –, care îmi lasă impresia, uneori, că se amuză copios pe seama proprietarului, făcând numai ce vrea ea. Sau ce vor alții, de pe vreun mal de Fluviu, poate Galben”. Cine știe?
