Actualitate
Calendarul zilei – 27 iulie

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Mucenic Pantelimon, iar Biserica Romano-Catolică îi celebrează pe Sfântul Pantelimon, medic martir, și pe Sfânta Natalia, martiră.
- 1921 – S-a născut, la Mihăileni, Eugenio Coşeriu, lingvist român din Basarabia, stabilit din 1963 în Germania, membru de onoare al Academiei Române. (m. 7 sept. 2002)
- 1937 – S-a născut sculptorul şi profesorul universitar Mircea Spătaru. (m. 31 aug. 2011)
- 1946 – S-a născut Alexandru Tocilescu, regizor de teatru şi de film. (m. 29 nov. 2011)
- 1956 – România a devenit membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – UNESCO (înfiinţată la 16 nov. 1945, cu sediul la Paris).
- 1962 – A murit pictorul Ion Ţuculescu. (n. 19 mai 1910)
- 1973 – A murit operatorul de film documentar Paul Menu. (n. 20 mai 1876)
- 1983 – A murit poetul şi traducătorul Teodor Balş (Emilian Bălăşescu).
- 1983 – S-a născut Andrei Tiberiu Maria, cunoscut sub numele de scenă Smiley, cântăreţ, compozitor, producător, prezentator şi actor, fost membru al trupei „Simplu”.
- 1990 – Parlamentul hotărăşte ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.
- 2005 – A murit deputatul Ştefan Tcaciuc, ales preşedinte al Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) în 1990. (n. 13 ian. 1936)
- 2021 – Situl Roşia Montană a fost înscris în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanităţii, de Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO.
Austria
- 1955 – A intrat în vigoare Tratatul de Independenţă a Austriei (semnat la 15 mai 1955), care restabilea suveranitatea statului şi sfârşitul ocupaţiei puterilor Aliate din Al Doilea Război Mondial.
- 2020 – Antrenoarea Irene Fuhrmann, singura cu o licenţă profesionistă, a fost prezentată ca selecţioner al naţionalei feminine de fotbal a Austriei, semifinalistă la EURO 2017, devenind prima femeie în fruntea unei naţionale a federaţiei austriece.
Belarus
- 1990 – Sovietul Suprem al Republicii Belarus a adoptat Declaraţia privind „Suveranitatea de Stat a RSS Belarus”. Independenţa de stat a fost proclamată la 25 august 1991, iar la 19 septembrie 1991, a fost adoptată denumirea Republica Belarus.
Danemarca
- 1970 – S-a născut actorul Nikolaj Coster-Waldau, care a devenit cunoscut cu rolul Jaime Lannister din serialul de fantezie HBO „Game of Thrones”, bazat pe o serie de romane de fantezie scrise de George R.R. Martin.
Franţa
- 1830 – A început Revoluţia din iulie, care s-a soldat cu abdicarea lui Carol al X-lea, rege al Franţei şi al Navarei (1824-1830). Insurecţia, care s-a încheiat la 29 iulie, l-a adus pe tron pe Ludovic-Filip, devenit „Rege al francezilor” (1830-1848).
Iran
- 1980 – A murit Muhammad Reza Pahlavi, ultimul şah al Iranului (1941-1979). (n. 26 oct. 1919)
Italia
- 1835 – S-a născut poetul, prozatorul şi eseistul Giosue Carducci, laureat al remiului Nobel pentru Literatură în 1906. (m. 16 oct. 1907)
Portugalia
- 1970 – A murit Antonio de Oliveira Salazar, premier al ţării timp de 36 de ani (1932-1968). (n. 28 apr. 1889)
SUA
- 1935 – A fost lansată Campania Federală pentru Scriitori (FWP), un proiect al guvernului federal american pentru finanţarea cărţilor şi susţinerea scriitorilor în timpul Marii Depresiuni economice (1929-1939).
- 1945 – S-a născut omul de ştiinţă şi informaticianul Edmund M. Clarke, Jr., cunoscut pentru dezvoltarea conceptului „model checking” ca metodă de verificare formală a proiectelor hardware şi software. (m. 22 dec. 2020)
- 2005 – A murit pictorul expresionist abstract Al Held. (n. 12 oct. 1928)
Internaţionale
- 1940 – Prima apariţie a personajului de desene animate „Bugs Bunny”.
- 2020 – Cele două Corei au aniversat separat împlinirea a 67 de ani de la armistiţiul încheiat în 1953: la Phenian, liderul Kim Jong Un a fost înconjurat de generali care şi-au agitat pistoalele, iar la Seul a avut loc o ceremonie cu respectarea măsurilor impuse de epidemia de COVID-19. Încetarea focului din 1953 a marcat, totodată, începutul separării între cele două ţări şi a milioanelor de familii de o parte şi de alta a Zonei Demilitarizate.



