Sport

Derby de Europa în finalul turului

• Gloria Buzău – Dunărea Brăila, azi, ora 16.00, TVR 2

Prima parte a Ligii Naționale de handbal ­fe­minin a ajuns la final. Etapa a 15-a, ultima a turului, a fost programată, timp de două zile, ieri și astăzi, în Sala Polivalentă din Capitală și vine pentru Gloria Buzău cu un duel de calibru. De la ora 16.00, fetele lui Ovidiu Mihăilă întâlnesc Dunărea Brăila, într-un ve­ri­ta­bil derby european…intern, două dintre echipele care au reprezentat România în actuala ediție a cupelor europene – brăilencele au ajuns până în faza sferturilor de finală ale Ligii Europa, unde au fost eliminate de Minaur Baia Mare – și care au același obiectiv și pentru acest sezon. Duelul direct găsește Gloria mult mai bine plasată în clasament și la o diferență confortabilă, de 7 puncte, și cu un moral bun după victoria de săptămâna trecută, cu Bistrița. În același timp însă și cu multe griji pentru antrenorul Ovidiu Mihăilă,  care vrea mai mult pe faza ofensivă din partea elevelor sale. ,,Avem un moral bun după victorie, chiar dacă avem frustrări interne, frustrări datorate nereușitelor pe faza de atac. Ne așteaptă un meci foarte greu cu Brăila, o echipă competitivă, cu jucătoare de calitate, cu meciuri tari în cupele europene. Sper să ne ridicăm nivelul în atac, pentru că aici suferim, iar jucătoarele de la linia de 9 metri să își aducă aportul dorit, pentru care au fost transferate aici, astfel încât să avem o evoluție bună în acest joc și în compartimentul de atac”, a spus antrenorul Gloriei în emisiunea Sport Maxim de la TV Buzău. Meciul trecut, cu Bistrița, câștigat la limită de buzoience (23-22), a scos în evidență defensiva și în special poarta, remarcate în mod special și de Mihăilă, dar și revenirea Anei Maria Iuganu, marcatoare a zece goluri în respectiva partidă. O evoluție asemănătoare a extremei stânga ar conta enorm și în meciul de astăzi. ,,E o jucătoare de calitate, componentă a echipei națio­nale, a traversat și ea o perioadă destul de dificilă de două luni, două luni și ceva, în care a avut o problemă destul de gravă la brațul de aruncare, a depășit momentul acela și sper ca ușor-ușor să revină la forma pe care a arătat-o, pe care oamenii au apreciat-o în evoluțiile ei la Gloria Buzău, dar trebuie sprijinită și de celelalte jucătoare pentru că așa este normal, o echipă înseamnă o echipă”, a mai spus Ovidiu Mihăilă. Duelul de Europa dintre Buzău și Brăila se vede în direct la TVR 2.

Liga Națională – Etapa a 15-a

  • Gloria Bistrița – Activ Ploiești 28-25
  • CSU Cluj Napoca – SCM Craiova 27 – 21
  • CSM București – Dacia Mioveni – aseară

Miercuri, 7 aprilie:

  • ora 10.30: Minaur Baia Mare – CSM Galați
  • ora 13.15: CSM Slatina – HC Zalău
  • ora 16.00: Gloria Buzău – Dunărea Brăila (TVR 2)
  • ora 18.30: Rapid București – SCM Rm. Vâlcea (TVR 1)
  • Măgura Cisnădie stă

Clasament

  1. CSM BUCUREȘTI 37 p.
  2. Baia Mare 34 p.
  3. SCM Rm. Vâlcea 33 p.
  4. Gloria Buzău 28 p.
  5. Cisnădie 22p.
  6. Rapid 21 p.
  7. Bistrița 21 p.
  8. Brăila 21 p.
  9. HC Zalău 18 p.
  10. CSM Slatina 16 p.
  11. SCM Craiova 12 p.
  12. Mioveni 12 p.
  13. CSM Galați 7 p.
  14. CSU Cluj Napoca 6 p.
  15. Activ Ploiești 5 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker