Administrație

Depozitul de deşeuri municipale Râmnicu Sărat, închis după trei ani de demersuri

Depozitul neconform de deşeuri municipale Râmnicu Sărat, aflat pe lista celor 101 depozite neconforme clasa ,,b’’ din zona urbană, din cauza cărora România ar fi putut intra în procedură de infrigement, cu consecinţe pecuniare serioase, va fi, însfârşit, închis. Anunţul a fost făcut de autorităţile râmnicene pe pagina de Facebook. Lucrările vor începe chiar de săptămâna viitoare.

,,Se realizează Organizarea de şantier! Uniunea Europeană a stabilit cu ceva vreme în urmă lista obiectivelor supuse clauzei de infringement aplicată României, ca urmare a nerespectării condiţiilor de mediu. Printre zecile de obiective la nivel naţional se află şi Depozitul Municipal de Deşeuri, obiectiv pentru care încă din perioada 2017 – 2018, municipalitatea face demersuri pentru închiderea depo­zitului.

Primul pas, ca o garanţie a interesului pe care autorităţile locale l-au avut pentru rezolvarea acestei probleme, a fost realizarea unui depozit în valoare de 3 milioane de lei, având ca destinaţie susţinerea acestor lucrări. Destinaţia sumelor a fost stabilită de Consiliul Local Municipal, aceştia urmând a fi folosiţi în mod exclusiv pentru lucrările de închidere a depozitului municipal de deşeuri.

În ciuda sumelor deosebite pe care le implică realizarea lucrărilor, peste 11,5 milioane de lei, amenzile care ar fi putut fi aplicate statului român şi transferate mai apoi spre a fi recuperate de la municipiul nostru, depăşesc cu mult aceste valori. Acestea ar fi putut fi aplicate atât semestrial, cât şi zilnic!

Ca urmare, intervenţia autorităţilor pentru închiderea depozitului, care se va realiza în perioada imediat următoare printr-o firmă specializată, este garanţia că oraşul nu se va supuse unor eventuale riscuri de blocaj atât în ce priveşte respectarea condiţii­lor de mediu cât şi din punct de vedere financiar, bugetul local nepermiţând plata unor asemenea amenzi.

Astăzi, după aproape doi ani de demersuri şi proceduri, execuţia lucrărilor a fost încredinţată! Ca urmare, ­pri­mii paşi se execută deja: este vorba despre Organizarea de şantier, o etapă introductivă care va pregăti terenul pentru realizarea efectivă a lucrărilor, care vor începe de săptămâna viitoare”, se precizează într-o postare pe pagina de socializare a Primăriei Munici­piului Rm. Sărat.

Depozitul de deşeuri municipale din Rm. Sărat a avut termenul de sistare a depo­zitării 16 iulie 2017. Lucrările de închidere a depozitului nu au fost începute din cauza lipsei de resurse financiare. Termenul stabilit de APM Buzău pentru finalizarea lucrărilor de închidere a fost 16 iulie 2019, fiind constituit fondul pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului, de cca. trei milioane lei. Pentru obţinerea sumei de 8 ­mi­lioane lei care ar mai fi fost necesară, Primăria municipiul Rm. Sărat a făcut mai multe demersuri, solicitând sprijin la Ministerul Finanţelor Pu­blice, Ministerul Mediului, Admi­nistraţia Fondului de Mediu şi a încercat chiar accesare de fonduri europene.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker