Actualitate

De Ziua Națională, enoriașii Bisericii Militare s-au rugat pentru eroii neamului

Astăzi, la zi de mare încărcătură emoţională şi spirituală, prilejuită de sărbătorirea Zilei Naționale a României, mica comunitate a Bisericii Militare „Pogorârea Duhului Sfânt” din municipiul Buzău  s-a rugat împreună cu preotul paroh Alexandru Tudose, cu profundă recunoştinţă, pentru toţi cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară independentă şi suverană, în care ne putem bucura de libertate.

A fost pomenită jertfa ostaşilor neamului nostru, înfăptuită ca noi, urmașii lor, să putem merge la biserică, să ne putem ruga liber lui Dumnezeu, căci, dintotdeauna, cea mai de preț bogăție a neamului nostru este credința creștină,  păstrând pentru totdeauna în memorie exemplul lor de dăruire.

Momentul de la 1 decembrie 1918, când  a fost convocată, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională a Românilor, lucrările finalizându-se cu Hotărârea de unire necondiţionată a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, fiind votată în unanimitate, va fi rememorat și cu ocazia manifestărilor ce vor avea loc astăzi începând cu ora 11.30 pe Calea Eroilor.

Aici sărbătoarea de suflet a tuturor românilor va debuta cu o ceremonie militară și religioasă urmată de  defilarea cu personal și tehnică militară.

La această oră au loc ultimele pregătiri pentru sărbătorirea Zilei Naționale. Ceremonia este organizată de către Garnizoana Buzău în colaborare cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Buzău.

Articole similare