De ce scriu ăștia pe pereți?

În încercarea de a înțelege dedesubturile fenomenului de graffiti și street art din România, Alin Boeru un fost tânăr corporatist, în prezent regizor, ajunge să se descopere pe sine. El regizează filmul  documentar „De ce scriu ăștia pe pereți?” în care prezintă povestea unui angajat de corporație care a devenit regizor și se întâlnește cu tot felul de reprezentanți ai fenomenului graffiti și street art. Este primul documentar românesc despre graffiti și street art și a putut fi urmărit „pe pereții” de la BUZZ IFF, festivalul de film din cadrul Buzău Art Festival Internațional.

Regizorul intră în această poveste ca personaj activ care ghidează privitorul în timp ce experimentează și el din senzațiile pe care le trăiesc street artiștii și grafferii, de la intervențiile acestora pe metrouri, tramvaie, spații abandonate sau publice, până la acțiuni clandestine pe stradă. El reușește astfel să scoată la suprafață o cultură underground, altfel greu de pătruns. Alin Boeru o numește „călătorie spre curaj”, și despre ea a povestit în cadrul Buzău Festival Art International, unde a dialogat cu publicul la finalul vizionării filmului.

A început discuția prin a răspunde întrebării firești pe care directoarea festivalului, Mihaela Constantinescu, i-a adresat-o în calitate de moderator al acestei întâlniri a regizorului cu publicul buzoian pasionat de film: „De ce scriu ăștia pe pereți?”.

„Ei, bine, în ciuda tuturor răspunsurilor pe care ei (n.r., street artiștii și grafferi prezentați în documentar) le-au oferit, cred că nu există un răspuns universal. Fiecare are o căutare interioară și se întâlnește cu un perete pe care simte nevoia să scrie rezultatul acelei căutări”, spune regizorul, a cărei călătorie printre protagoniștii documentarului a durat câțiva ani buni, mai exact de prin 2018 și până în prezent. 

„Turism de graffiti”

„În 2018 lucram la o corporație și strângeam fotografii cu desene și scrisuri pe pereți și mă întrebam cine sunt aceștia care le scriu? Cine este «EUL», cine e «MSER0»? (semnăturile grafferilor, n.r.). Cu timpul am ajuns să-i cunosc. Am ajuns la concluzia că, dincolo de literele acelea, ei au o filozofie, niște statementuri de spus, sunt persoane complexe. Nu pot spune că toți sunt vandali sau că toți sunt golani. Este o lume pestriță; la fel cum toți oamenii sunt diferiți, la fel și grafferii și street artiștii sunt diferiți”, a povestit Alin, care, cu ochiul de documentarist format, nu a putut să nu remarce și pictura murală intitulată „Fetița cu păpădia”,  de pe blocul 1A, foarte vizibilă din Parcul Tineretului, unde este amplasat cinematograful. „Nu există nicio diferență între graffiti și street art, pentru că în momentul în care alegi să ieși pe stradă noaptea ilegal este vandalism și de o parte și de cealaltă parte. În momentul în care ai un cadru legal, poți face graffiti și în cadru legal, la fel cum poți face și street art. Undeva, aproape de parc, am văzut o murală; sigur a fost legal făcută. Nu cred că a avut timp să o facă într-o noapte”, a spus acesta. Bineînțeles că pictura în cauză este legală, ca toate picturile murale care au început să apară de mai bine de un an în municipiu, pentru că Primăria și-a propus revitalizarea spațiului urban și prin artă stradală, așa cum o fac multe orașe ale lumii. Și la noi în țară sunt câteva orașe care încurajează această artă despre care grafferii din film susțin că poate fi generatoare de turism. „Exisă orașe în afară unde se practică turismul mural. Există lucrări artistice impresionante, în orașe în zona de Balcani. În România lumea consideră că se numește vandalism”, spune regizorul.

El amintește că au existat desene murale și la festivaluri: „Recent foarte multe orașe au devenit mai deschise la festivaluri de street art. Există la Ploiești, Târgu Jiu, Constanța Sibiu și crește fenomenul și oamenii sunt expuși la lucruri de artă de mari dimensiuni pe care brusc nu le mai consider mâzgăleli”.

În acest context, Boeru a apreciat inițiativa Primăriei de a încuraja street artiștii, pentru că o astfel de deschidere de mentalitate ar face ca lumea să fie mai colorată și mai plină de mesaje și de artă. „Eu am văzut înscrisuri la Buzău. Am văzut și muralul lui Scutaru și înțeleg că sunt mai multe și mă bucur că există genul acesta de inițiative”, a  mai spus Alin.

Se delimitează de vandalisme

„La fel ca muralul de lângă parc făcut de Scutaru, în cadru legal, în acord cu autoritățile, consider că este în regulă să se deseneze pe perete, dar atunci când apar peste noapte anumite desene, se aplică legea; unii dintre ei au de plătit amenzi și trebuie să curețe dacă sunt prinși. Nu sunt de acord să se antreneze pe clădiri cum este Ateneul. Sunt reguli pe care comunitatea de graffiti și de street  art le are: «Nu dăm pe clădiri, nu dăm pe statui»; ei se duc în locuri părăsite, în locuri comuniste și încearcă să se exprime, să fie văzuți și să nu deranjeză, să nu atace alte monumente. Ei consideră că ceea ce fac este artă și, de aceea, nu pun artă pe artă. Pun în alt loc unde semnalizează niște dărămâturi, niște părăseli. Mulți încearcă să semnalizeze locurile lăsate de izbeliște de autorități, case care se prăbușesc foarte multe, iar la noi, dacă cineva desenează pe o casă care stă să pice este pasibil între 30 și 150 de milioane lei amendă”, a explicat publicului Alin Boeru.

El a relatat din poveștile interlocutorilor săi din care reiese faptul că sunt străini care vin în România special să deseneze și că așa funcționează „turismul de graffiti”: „Vin străinii să deseneze pentru că la noi încă rulează metrourile cu desenele pe ele. De aici ei îi conduc, adică sunt un fel de călăuze prin metrourile din București, în subteran și ajung să îi învețe, cum să intre și cum să dea ca să nu-i prindă Poliția”, se destăinuie Alin. De altfel, și în documentar asistăm la o scenă deosebit de spectaculoasă filmată de unul dintre grafferi, MSER0, cel care spunea că are desenate peste 3.000 de metrouri. Acesta a alergat, s-a prins de metrou până în locul unde s-a oprit. A desenat, iar când metroul a plecat din stație, a alergat după el. A continuat apoi să deseneze. „Filmarea a fost realizată de el ; a intrat singur în toată situația asta, pentru că era dificil să intrăm și noi cu doi cameramani și cu microfonul și cu lavaliere; așa că a fost o acțiune de gherilă făcută de el, cum face și la final, alături de alți prieteni”, povestește regizorul.

Personaje cu și fără identitate

Filmul a pornit de la  prietenia  de 20 de ani pe care o are cu un artist plastic și muralist în același timp. Și a mai pornit, mărturisește Alin Boeru,  de la  John și de la Robert, doi street artiști care au devenit și producători executivi ai filmului, pentru că „ne-au condus în lumea asta și ne-au făcut legătura cu toți oamenii greu de găsit. Am avut peste 80 de ore de interviu, peste 40 de ore de arhivă, foarte multe fotografii. Sunt grafferi care desenează de la 15 ani și acum au 45. Nu au avut o meserie în viața lor. Nu zic că este de lăudat, dar faptul că ei au crezut orbește în treaba asta și au reușit, m-au inspirat. Unii nu și-au arătat identitatea, pentru că sunt urmăriți de Poliție, au tot felul de povești, unde au fost alergați noaptea, unii cu elicopterul, alții cu mașina de Poliție; alții au tot plătit amenzi și am făcut o convenție cu ei să le blurăm imaginea și să nu le dezvăluim identitatea, să le distorsionăm vocea, ca să se simtă în largul lor și să ne conducă în locuri secrete”, a povestit regizorul.

La aceasta s-a adăugat și pasiunea sa de a colecționa fotografii  cu foarte mulți pereți care apăreau în cale prin București sau prin orașele prin care mergea. Și așa, într-o bună zi s-a decis să se implice în acest proces. „Am găsit o casă de producție. Am aplicat la Centrul Național al Cinematografiei. A venit o finanțare. Proiectul a devenit serios. Pe măsură ce îl cercetam și îl documentam mi-am dat seama că m-a prins foarte mult și că există o antitează foarte mare între mine, un outsider, și lumea asta a graffiti și street art, unde există asumare. Și mi-a dorit ca punctul de vedere al filmului să fie fix acela al fiecăruia dintre voi care nu sunteți în lumea asta, care treceți zi de zi pe lângă pereți și vă întrebați ce înseamnă asta? Ce este cu măzgăleala asta? Cine a desenat? De ce? Ca să exprim prin experiența proprie direct ce am simțit eu și să arăt că sunt mai mult decât niște litere și măzgăleli și chiar că există un stil acolo, o pricepere un antrenament și oamenii aceia transmit ceva. Am înțeles că sunt asumați, că există o artă în spate, sunt oameni care studiază de peste 20 de ani arta asta  și crează un univers cu mii și mii de desene”, derulează Alin firul filmului său.