Actualitate

Cursuri suspendate trei zile în 235 de unități școlare din cauza alegerilor de duminică

Cursurile se suspendă în 235 de unități de învățământ din județul Buzău, începând de vineri, 25 septembrie, până marți, 29 septembrie, inclusiv, școli în care vor fi amenajate secții de votare pentru alegerile locale de duminică, 27 septembrie.

La nivelul judeţului Buzău sunt organizate secţii de votare în 235 de unităţi de învăţământ. În aceste unităţi cursurile se suspendă vineri, 25.09.2020, pentru amenajarea secţiilor de votare, respectiv luni, 28.09.2020 şi marţi, 29.09.2020, pentru amenajarea sălilor de clasă şi igienizarea spaţiilor. Procesul instructiv-educativ “faţă în faţă” va fi reluat în data de 30.09.2020, conform scenariilor aprobate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, cu respectarea tuturor condiţiilor de siguranţă şi igienă sanitară”, se arată în comunicatul remis de IȘJ Buzău.

În celelalte unități de învățământ, cursurile se vor desfășura în funcție de scenariul adoptat până acum, verde sau galben.

În municipiul Buzău sunt 78 secții amenajate în unități de învățământ, în Rm Sărat sunt 18 secții, iar în restul UAT – comune/orașe sunt 238 de secții de votare.
În total, 334 secții de votare sunt amenajate în unități de învățământ.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker