Educație

Cursuri de fizică atomică și nucleară pentru elevii buzoieni

Elevii din Buzău îşi vor putea însuşi, prin intermediul unui cerc ştiinţific, noţiuni de fizică atomică şi nucleară, graţie unui curs pe care 20 de cadre didactice l-au parcurs la Acceleratorul de particule Large Hadron Collider (LHC) al Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume. Cele 20 de cadre didactice din judeţul Buzău au participat, în cadrul programului „Profesori români la CERN”, sprijinit de Primăria Municipiului Buzău, la un curs de specializare în Elveţia, demers care a fost concretizat prin lansarea unui manual care va urma să fie predat în cadrul Cercului Ştiinţific „BU-STEM”.

Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu” a organizat, vineri, o întâlnire cu partenerii implicaţi în respectivul program internaţional, ocazie cu care au fost detaliate aspecte legate de noţiunile pe care elevii le vor putea asimila în cadrul cercului de fizică atomică şi nucleară.

„A fost o experienţă unică pentru că noi, cadrele didactice, ne-am întors de acolo pregătiţi să punem în practică un curs opţional BU-STEM, care face legătură cu Buzăul şi universul, ştiinţă, tehnologie, energie şi materie. Încercăm prin acest curs să aducem cât mai aproape ramura cea mai nouă a fizicii, fizica atomică şi nucleară, aproape de elevii din învăţământul liceal în primul rând. Ne propunem ca acest curs să fie demarat din acest an sub forma unui cerc opţional pentru elevii din trei licee din municipiul Buzău. Cursurile vor cuprinde, printre altele, experimente simple cu privire la mişcarea particulelor, ceea ce înseamnă fizica atomică şi nucleară. Am gândit pe patru paliere acest curs şi anume noţiuni fundamentale legate de nucleul atomic, aspecte referitoare la structura şi stabilitatea nucleelor şi a dezintegrărilor radioactive şi facem cumva referire la fusiunea şi fisiunea nucleară, interacţiunea radiaţiilor nucleare cu substanţa, cu corpul uman şi aspecte legate de detectorii de radiaţie”, a spus inspectorul şcolar Serenella Dinu, preşedinte al Asociaţiei CHEM-BIO-FIZ.

Prin parcurgerea acestor cursuri, elevii vor fi mai aproape de o carieră în cercetare, având în vedere că noţiunile ştiinţifice pe care şi lor însuşi depăşesc nivelul de cunoştinţe al învăţământului liceal. De asemenea, se doreşte o extindere, măcar la stadiul experimental, a acestui cerc şi pentru elevi de la nivelele gimnazial şi primar.

Cercetătorul român Sorina Popescu, absolventă a Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu” şi care lucrează la Acceleratorul de particule de la Geneva – parte din echipei care a detectat Bosonul Higgs sau „particula lui Dumnezeu”, grup distins cu Premiul Nobel pentru Fizică -, a transmis elevilor că rezultatele obţinute de către oamenii de ştiinţă în ani de zile pot fi accesate acum cu ajutorul unei pagini web. „Pentru a iniţia acest program, profesorii au venit la CERN, au învăţat toate experimentele pe care noi le facem în mod natural, dar cu aplicaţie locală şi am spus că este momentul să transmitem elevilor acest curs opţional. Aveţi acces la toate informaţiile şi la toate analizele de date. Eu fac parte din echipa care a descoperit Bosonul Higgs, am creat o pagină web în care oricine se poate conecta şi vedea cum poţi să descoperi această particulă. Vă puteţi juca, practic puteţi să refaceţi în 5 minute ce am făcut noi în 15 ani, dar în asta constă cercetarea, a da celorlalţi astfel încât ceilalţi să preia ştafeta, să poată să publice şi să meargă mai departe cu activitatea de cercetare”, a spus cercetătorul român din cadrul CERN, dr. Sorina Popescu.

Prin intermediul unei videoconferinţe, reprezentanţii CERN au transmis că România, stat afiliat la CERN, are posibilitatea de a accesa o paletă largă de programe pentru pregătirea studenţilor care doresc să urmeze o carieră în cercetare, cât şi pentru specializarea cadrelor didactice: „România este unul dintre membrii recenţi de la CERN, cred că au trecut șapte ani de când România a devenit stat membru. Este o ţară care, din fericire, găseşte oameni care doresc să lucreze în cercetare, în fizica particulelor în mod special. Cred că există un mare potenţial pentru România, pentru cercetătorii români de a avea posibilitatea de a lucra împreună aici într-un mediu internaţional. Sunt o mulţime de posibilităţi de a participa la programe de pregătire aici, la CERN, fie că vorbim de profesori, fie că vorbim despre studenţi sau grupuri”, a transmis, de la sediul CERN, responsabilul de programele educaţionale, dr. Sascha Marc Schmeling

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker