Numărul persoanelor sărace a fost anul trecut de 4,02 milioane de români, mai puțin cu 278.000 de persoane față de anul 2021, potrivit ultimelor date transmise de Institutul Național de Statistică (INS).
21,2 la sută din populația rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60 la sută din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent; aproape un sfert (24,3 la sută) din populație a fost afectată de lipsa acută a resurselor financiare. Aproape 600.000 de persoane de până la 65 de ani (4,2 la sută) trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii.
Rata sărăciei pe sexe (21,7 la sută la persoanele de sex feminin și 20,8 la sută la persoanele de sex masculin) arată că nu sunt diferențe semnificative între femei și bărbați. Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a întâlnit în rândul persoanelor de sub 17 ani (27,0 la sută) și a celor de 18-24 ani (26,5 la sută). Rata sărăciei persoanelor care trăiau în gospodării cu minori și tineri de 18-24 ani dependenți a fost 23,5 la sută în anul 2022, mai mare cu 5,2 puncte procentuale decât cea a persoanelor care trăiesc în gospodării fără minori și tineri dependenţi.
Transferurile sociale joacă un rol important în scăderea ratei sărăciei. Dacă în anul 2022 nu s-ar fi plătit pensiile şi celelalte transferuri sociale, aproape jumătate din populaţie (45,0 la sută) s-ar fi situat sub pragul sărăciei relative şi în mod evident situaţia s-ar fi înrăutăţit în cazul persoanelor vârstnice (de 65 de ani şi peste) care, într-o proporţie de 84,8 la sută, ar fi fost în stare de sărăcie relativă. Aceeaşi situaţie
s-ar fi înregistrat şi la persoanele aflate în grupa de vârstă 55-64 de ani, dar într-o proporţie mai redusă, de 51,5 la sută.
Lipsa acută a resurselor financiare face ca unele persoane să nu îşi poată permite deţinerea unor bunuri, efectuarea unor plăţi sau consumul unor produse care, în stadiul actual de dezvoltare economico-socială, reprezintă un minimum de elemente necesare unui trai decent. În anul 2022, lipsa acută a resurselor financiare a fost resimțită de 24,3 la sută, în creștere cu 1,2 puncte procentuale, faţă de anul anterior.
Numărul total al persoanelor afectate de deprivare materială și socială severă a fost în anul 2022 de 4,59 milioane de persoane, din care 46,8 la sută bărbaţi şi 53,2 la sută femei. Deprivarea materială și socială severă afectează cu intensitate diferită populaţia în funcţie de grupa de vârstă şi veniturile gospodăriei. În anul 2022, incidenţa deprivării materiale și sociale severe este mai ridicată în principal la persoanele în vârstă de până la 18 ani (30,8 la sută) şi la persoanele vârstnice de 65 de ani și peste (25,8 la sută).
În anul 2022, dintre persoanele în vârstă de până la 65 de ani, 597.000 s-au aflat în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii (gospodării în care persoanele adulte, în vârstă de muncă au desfăşurat activităţi care au solicitat mai puţin de 20 la sută din potenţialul lor de muncă). Comparativ cu anul precedent, numărul persoanelor aflate în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii a scăzut cu 105.000 persoane.
Distribuţia după sex a acestor persoane arată că numărul femeilor l-a depăşit pe cel al bărbaţilor în anul 2022 cu 47.000 persoane. Ponderea persoanelor în vârstă de până la 65 ani care trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii este mai mare în cazul femeilor comparativ cu cel al bărbaților cu 0,9 puncte procentuale (4,7 la sută dintre femei, față de 3,8 la sută dintre bărbați).
Riscul de sărăcie, cel mai mare în Sud-Est și în Oltenia
Cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială s-a înregistrat în regiunea Sud-Est (46,9 la sută), urmată îndeaproape de regiunea Sud-Vest Oltenia (44,7 la sută), iar cea mai mică rată s-a observat în regiunea București-Ilfov (19,2 la sută). Regiunea Sud-Est, din care face parte și județul Buzău, este cea mai predispusă sărăciei. Potrivit datelor Tempo, în anul 2021, în aceeași regiune rata riscului de sărăcie a fost de 30 la sută, ceea ce înseamnă că în continuare, în această regiune se înregistrează o creștere foarte mare.
În topul celor mai sărace orașe din România se regăsesc: Botoșani, Vaslui, Giurgiu și Călărași, urmate de Piatra-Neamț, Suceava, Focșani, Roman, Buzău, Slobozia, Slatina, Alexandria și Drobeta-Turnu Severin. Principalele cauze ale sărăciei din aceste zone sunt infrastructura deficitară, în toate domeniile, restructurarea industrială, îmbătrânirea demografică și depopularea.
La polul opus, Cluj-Napoca, Timișoara, Ilfov și București sunt cele mai dezvoltate zone ale țării. Aici, puterea de cumpărare este cu cel puțin 20 la sută peste media pe țară. În aceste orașe, foarte mulți dezvoltatori naționali și internaționali au baze stabile. De asemenea, Sibiu, Brașov, Arad, Constanța și Alba Iulia sunt orașe care vor cunoaște o dezvoltare mai mare, tocmai din pricina bunei infrastructuri, dar și a existenței centrelor universitare care sunt în continuă formare a pieței forței de muncă. În plus, dinamica costurilor este un alt factor luat în considerare de marile companii investitoare.
Din cele 6,5 milioane persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, 4594.000 persoane se aflau în stare de deprivare materială şi socială severă, cea mai frecventă dintre cele trei situații.
Unele dintre persoanele aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială se află doar într-una din cele trei situații. Astfel, aproximativ 2,347 milioane persoane erau deprivate material sever, dar nu se aflau în celelalte două situații, în risc de sărăcie și nu trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii, 1,698 milioane persoane se aflau doar în risc de sărăcie și 115.000 persoane trăiau în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii, nefiind afectate de celelalte două situații.
Privind la intersecția a două câte două dintre componentele indicatorului AROPE (rata riscului de sărăcie sau excluziune socială), se observă că 1,883 milioane persoane se aflau în risc de sărăcie și excluziune socială și erau deprivate material și social sever, 118.000 persoane se aflau în risc de sărăcie și trăiau în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii, iar cele mai puține, 34.000 persoane, trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii și erau deprivate material și social sever.
Aproximativ 330.000 persoane s-au confruntat simultan cu toate cele trei situații: cu alte cuvinte, erau expuse riscului de sărăcie, se aflau în stare de deprivare materială și socială severă și trăiau în gospodării cu intensitate foarte redusă a muncii.
