După mai multă forfotă, uneori justificată, alteori „trasă de păr și de ce mai doriți”, după tot felul de păducheli, verificări, reverificări, declarații, supărări și pichetări a luat sfârșit o etapă importantă a ceea ce se numește alegeri prezidențiale 2020. Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprins culoarea verde în fața a opt candidați din cei treisprezece, care-și anunțaseră inițial dorința de a ocupa fotoliul de președinte. Astfel, cei opt — Chirtoacă Dorin, Deliu Tudor, Dodon Igor, Ivanov Violeta, Năstase Andrei, Sandu Maia, Țâcu Octavian și Usatâi Renato (i-am scris în ordine alfabetică, fiindcă orice altă enumerare conține o anumită doză de hazard) își pot sufleca mânecile și purcede la agitația propriu-zică, deși… mulți dintre ei fac acest lucru de mai multă vreme, inclusiv și fără permisiunea CEC. Alți cinci candidați au rămas cu buza umflată și își vor putea liniști orgoliile peste patru ani. Ce-i drept, nu prea cred că cel puțin patru din cei cinci (Oboroc, Costaș, Kalinin, Toma) își făceau iluzii că pot obține ce și-au propus (chiar dacă fiecare soldat trebuie să dorească să devină general!), de aceea decizia lor de a se retrage este mai degrabă un act de curaj decât o slăbiciune. Poate doar Adrian Candu ar fi putut avea ceva pretenții, dar și în cazul lui cred că ar fi fost o simplă cheltuială de bani și sănătate, or prea multe suspiciuni și ambiguități planează asupra acestei figuri politice și a formațiunii pe care o conduce. Poate că CEC i-a făcut domnului Candu un serviciu, cine știe…
În altă ordine de idei, dacă tragem cu ochii la cei opt rămași în cursă, cel puțin șapte din ei, în virtutea unor circumstanțe favorabile și a stelelor pe cer, ar putea emite pretenții palpabile și justificate la această funcție (cine-i candidatul fără nici un drept la șanse, în opinia mea, vă las pe Dumneavoastră să ghiciți). Indiferent de unde vin și unde vor să ajungă, indiferent dacă activitatea lor de până acum este cu semnul plus sau cu semnul minus, indiferent dacă ne plac sau nu ne plac, indiferent dacă merită sau nu merită luați în seamă, acești șapte sunt niște nume sonore care, într-o competiție serioasă și responsabilă, chiar ar putea să stârnească interesul electoratului bine pregătit și bine documentat, că acei nepregătiți și analfabeți din punct de vedere politic și așa întotdeauna au știut pentru cine și, cel mai important, pentru ce (făină, „tușoncă”, hrișcă, macaroane…) să voteze. Pe de altă parte, unii analiști și comentatori politici sunt de părerea că cineva dintre candidați ar putea să se retragă din cursă în favoarea unui alt candidat, dar rămâne de văzut dacă această ipoteză are dreptul la viață. Prea orgolioși și prea „țâfnoși”, pardon, mi se par unii și nu știu ce ar trebui să se întâmple ca cutare sau cutare să-și calce pe propriile orgolii și să cedeze candidatului cu mai multe șanse. Din câte am înțeles eu, doar Dorin Chirtoacă este disponibil să negocieze și să cedeze, ceilalți însă rămân pe poziții. În situația creată ar fi bine ca o parte din candidați să-și mai tempereze emoțiile (negative) și să nu arunce cuvinte grele în adresa celui (celor) pe care ar putea să-l susțină în turul doi. Nu de alta, dar o portiță pentru „bună ziua” niciodată nu a fost în plus.
Și dacă toți opt vor rămâne în listele de vot, atunci responsabilitatea și greutatea cea mare cade pe umerii plăpânzi ai alegătorilor. Cum vor face ei alegerea și care vor fi criteriile de „partajare” numai Dumnezeu știe. Când zic aceasta îi am în vedere și pe acei de stânga, cu trei candidați în finală (Dodon, Ivanov și Usatâi), dar și pe acei de pe dreapta care, după ce vor urmări războiul fratricid, vor trebui să facă alegerea care să le propulseze candidatul măcar în turul doi, fiindcă din prima încercare este aproape imposibil ca cineva să câștige. O categorie aparte de alegători sunt acei peste 60.000 de moldoveni care vor vota peste hotare, iar când zic „peste hotare” îi am în vedere și pe acei din Transnistria, care își aduc aminte (la cerința cuiva, se pare) de „patria-mumă” doar o dată la patru ani. Or, nu știu ce ziceți Dvs., dar eu cred că la alegerile din 2016 anume electoratul de peste Nistru a fost acel care a făcut diferența.
În fine, până la ziua „x” a mai rămas timp berechet și pentru candidații la fotoliul de președinte, și pentru alegători. Unii ca să-și măsoare încă o dată puterile și șansele ca nu cumva pe data de 2 noiembrie să intre în pământ de rușine, iar alții să ciulească bine urechile și să holbeze ochii, ca nu cumva pe 2 noiembrie să recunoască că iarăși au făcut-o boacănă…
