Sport

Cupa fie pentru alţii

Gloria Buzău – UTA Arad 1-3 (1-2)

Gloria a spus deja adio ediţiei 2022-2023 a Cupei României, după 1-3 acasă cu UTA, marţi seară, în etapa a 2-a a fazei grupelor. A fost deja al doilea insucces al formației lui Adrian Mihalcea în această fază a competiție, după 0-1 cu FC Botoșani, și toate gândurile se îndreaptă spre campionatul ligii secunde, respectiv pe cucerirea unui loc de play-off, în primă instanță.

Ariel Lopez (16) a egalat la un moment dat pentru Gloria, însă UTA a câștigat jocul din Crâng prin golurile marcate de fostul internaţional Claudiu Keșeru (1, 25) și Wesley Jobello (66 – penalty).

De altfel, nici tristeţea nu a fost mare în Crâng, Mihalcea dezvăluind că în pregătirea meciului cu UTA a ţinut cont şi de meciul de sâmbătă, din campionat, de la Dej. „Am făcut extrem de multe schimbări în echipă, le-am dat posibilitatea jucătorilor care nu au multe minute să reintre într-un ritm competițional. Am suferit puțin pe final, dar, până la urmă, ne gândim, sau cel puțin eu mă gândesc la meciul de la Dej. Până în momentul de față, în campionat nu am pierdut, ceea ce este foarte bine. La meciurile de Cupă, contra unor echipe de Liga 1, am avut două înfrângeri pe niște prestații bune. Adică nici cu Botoșani, cu UTA nu am evoluat sub așteptări, dar valoarea individuală la momentul acesta face diferența. Și, până la urmă, cum am mai spus, am făcut și multe schimbări. Am terminat cu trei jucători Under 23 și trei jucători sub 20 de ani în teren, ceea ce cred că e un lucru bun și benefic”, a spus antrenorul Gloriei.

  • GLORIA: Wynney – Sg. Pîrvulescu, Vîrtej, Marku (46 Wiktorski), R. Uțiu – A. Lopez, Honciu (46 Cr. Ciobanu) – Al. Munteanu (62 Dr. Lazăr), Rz. Matiș, A. Manea (46 Gaitan) – Neicuțescu (68 D. Burlacu) Antrenor: Adrian Mihalcea.
  • UTA: Balauru – Dobrescu, Erico, Al. Benga, Hoxhallari – Fl. Matei (89 Cibi), Batha – R. Pop, Ubbink (78 Stahl), Jobello (74 Otele) – Keșeru (74 Postolachi). Antrenor: Laszlo Balin.
  • Au marcat: Ariel Lopez 16 – Claudiu Keșeru 1, 25, Wesley Jobello (66  – penalty.
  • Eliminat: Erion Hoxhallari 77 (roșu direct).
  • Arbitru: Sorin Vădană (Cluj Napoca).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker