Administrație

Cum vei putea închiria o bicicletă la Buzău

Consiliul Local Buzău a aprobat Regulamentul privind utilizarea sistemului de închiriere a bicicletelor „Velocity Buzău”, din cadrul proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor în Municipiul Buzău”, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ. Potrivit unui raport, proiectul are în vedere dezvoltarea unui sistem alternativ de transport public, în scopul descongestionării traficului, reducerea nivelului de poluare în zonele centrale şi creşterea calităţii vieţii per ansamblu.

Pentru a putea închiria bicicletele, utilizatorii vor trebui să deţină un card eliberat de administraţia locală sau un cont într-o aplicaţie specială. Totodată, regulamentul de închiriere interzice persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice să circule cu bicicletele sau să folosească telefonul mobil în timpul deplasărilor.

„Sistemul conţine 49 de staţii de închiriere ce au arondate 452 de biciclete inteligente, 16 triciclete pentru persoanele cu dizabilităţi şi 22 de triciclete pentru persoanele vârstnice.

  • Închirierea echipamentului se va face: în baza unui card emis de Municipiul Buzău, persoanele cu vârsta sub 18 ani pot obţine cardul doar cu acordul unui părinte/tutore, prin intermediul aplicaţiei mobile nextbike, prin intermediul terminalului (dacă utilizatorul este înregistrat în aplicaţia nextbike).
  • Tariful de închiriere: 1 leu/30 minute.
  • Bicicletele/tricicletele nu se pot utiliza/închiria de către minori sub 14 ani, pentru transportul de alţi pasageri, de substanţe inflamabile, explozive, toxice, de persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, de către persoane cu greutatea de peste 120 kg”, prevede regulamentul de închiriere al bicicletelor Velocity aprobat de Consiliul Local Municipal.

Regulamentul de închiriere al bicicletelor inteligente impune şi un set de sancţiuni similare celor din Codul Rutier. În situaţia în care utilizatorii comit anumite abateri, dreptul de a mai închiria bicicletele poate fi suspendat pe o perioadă cuprinsă între 90 şi 180 de zile. „Serviciul de închiriere biciclete este reprezentat de 49 de staţii de biciclete având în componenţă: terminal de închiriere, sisteme de andocare biciclete, biciclete inteligente cu computer de bord, sisteme de protecţie şi monitorizare GPS. Utilizatorul are răspunderea integrală pentru daunele de orice natură (materiale, morale, fizice etc.) provocate unei terţe părţi pe durata închirierii şi utilizării bicicletei. Utilizatorul este obligat să folosească echipamentul închiriat în condiţii de exploatare normală şi să evite lovirea, pierderea parţială sau totală a echipamentului închiriat. În caz că aceasta se întâmplă, municipiul Buzău va putea pretinde despăgubirea la valoarea de piaţă a reparaţiei sau a echipamentului lipsă. Utilizatorului îi este interzisă folosirea telefonului mobil atunci când acesta se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip <mâini libere>. În cazul în care utilizatorul comite vreo abatere din cele clasificate ca fiind minore, se pot lua măsurile: suspendarea cardului utilizatorului pentru o perioadă de cel mult 90 zile, plata sumelor stabilite ca sancţiune/despăgubire. În cazul în care utilizatorul comite vreo infracţiune din cele clasificate ca fiind majore: suspendarea cardului pentru o perioadă de 120 de zile, plata sumelor stabilite ca sancţiune/despăgubire. Acţiunea în cazul abaterilor grave: suspendarea cardului pentru o perioadă de cel mult 180 de zile, plata sumelor stabilite ca sancţiune/despăgubire”, se arată în regulamentul Primăriei Municipiului Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker