Actualitate

Cum supraviețuiește la Buzău asistența medico-socială la domiciliu, la 18 ani de la înființare

• Lunar, 500 de buzoieni primesc ajutor medico-social de la Crucea Alb-Galbenă

Bătrâni, bolnavi, cu multe răni pe corp și în suflet, de parcă acum  ar fi sosiți din război, mulți buzoieni își duc zilele în singurătate și boală. Din fericire pentru unii, e drept destul de puțini la număr, pra­gul casei le este trecut de personalul Crucii Alb-Galbene Buzău. Spunem că puțini la număr sunt buzoienii care au parte de servicii de îngrijiri medico-sociale la domiciliu, pentru că și personalul  Crucii Alb-Galbene este format doar dintr-o mână de oameni care au avut curajul să-și asume această răspundere imensă, copleși­­t oare, de a le reda, pe lângă starea de sănătate, de normalitate, și demnitatea unor oameni care duc boli grele ce îi imobilizează, de cele mai multe ori, în paturi.

Asistentele ce formează echipa Crucii Alb-Galbene de la Buzău sunt persoane deschise, incluzive, iubitoare, prietenoase, disponibile în a ajuta la orice oră semenul, pentru că îi văd pe oamenii în vârstă în întregime, îi prețuiesc, și se poartă cu grijă și bună intenție cu ei. Din păcate, sunt prea puține cadre sanitare care oferă servicii la domiciliu pentru că sunt prea puțini bani pe care statul îi alocă pentru aceste servicii de ajutorare a bătrânilor, aproape spre deloc. „Am dori și să ne ­extindem ca și echipă, dar nu avem cu ce să plătim. Suntem într-o cădere liberă”, spune directorul Crucii Alb-Galbene, Cristina Vasile.

Aceasta pentru că, din păcate, comunitățile nu încheie parteneriate pentru aceste servicii de asistență medico-socială la domiciliu, pentru că nu le consideră o prioritate, și nici statul nu decontează prin Casa de Sănătate decât servicii pentru persoane care se află într-o stare de degradare accentuată. De fapt, serviciile de asistență devin eligibile pentru Casa de Sănătate abia atunci când bătrânii, și nu numai –  pentru că putem vorbi aici, spre exemplu, și de tineri bolnavi de cancer, sau persoane cu probleme neurologice grave –    se află într-o suferință majoră, la limita dintre viață, și moarte, nefăcându-se nimic preventiv pentru o stare de viață  mentală și fizică, bună a acestora. „Autoritățile ar trebui să se ocupe de bătrâni, dar mai ales de oamenii bolnavi, care nu sunt numai persoane în vârstă. Sunt și persoane care nu se încadrează în nicio sursă de finanțare și au nevoie de îngrijiri. Și vorbim aici de persoanele până în 65 de ani, care au boli cronice (cancer) și  Casa de Asigurări plătește 90 de zile într-un an, iar ei au nevoie de sprijin toată viața, sau de persoanele cu probleme neurologice grave”, spune Cristina Vasile.

La 18 ani de la înființarea Crucii Alb-Galbene la Buzău se poate constata că situația nu este cu mult diferită de cea de la început, în afară de experiența personalului, de sediul pe care l-a ridicat cu sponsorizări și prin punerea la dispoziție a unui teren de către Consiliul Județean, în condițiile în care cererea pentru acest tip de servicii este tot mai mare. „Dacă o persoană nu se poate ajuta singură și are nevoie de servicii, se poate adresa fundației. Și, aici, în funcție de posibilități,  se pot înscrie pe liste de așteptare, pentru că nu avem posibilitatea să angajăm mai multe persoane pentru a asigura asistența. Noi avem în evidență în jur de 500 de persoane pe lună și ajungem acasă  la circa 80 dintre ele, zilnic. E foarte mult. De aceste persoane se ocupă echipe de asistenți medicali. Din nouă asistenți pe care-i avem, cinci sunt mereu pe teren, pentru că se rotesc și avem și muncă de birou”, explică Cristina Vasile. Munca de birou înseamnă să răspundă, ca orice instituție, la multă birocrație din partea statului. Muncă de birou mai înseamnă acum, că are în derulare un proiect european, alte hârtii de întocmit. „Acum avem un proiect cu fonduri europene, unde suntem parteneri și furnizăm servicii în comuna Brădeanu. Proiectul a început în 2019 și se încheie în iulie-august în acest an. Sunt 120 de beneficiari în Brădeanu. Din comunitate avem  angajate șapte  îngrijitoare pentru bătrâni la domiciliu”, mai spune directorul Crucii Alb-Galbene.

Un scurt bilanț pe care îl face directorul Cristina Vasile arată că  legislația nu este favorabilă unor astfel de servicii și că organizația este depen­dentă foarte mult de sponsorizările pe care le primește de la diferiți agenți economici. „Avem un parc auto cu zece autoturisme. Acesta trebuie reînnoit când și când. Societatea Eximprod ne-a ajutat foarte mult; ne-a sponsorizat pentru a reînnoi parcul auto: o mașină într-un an, o mașină în alt an. Anul acesta nu ne-a mai dat nimic, anul trecut fiind pandemic și deci unul foarte dificil. O mare realizare a fost că avem spațiul nostru. Am construit o cutie, o mică clădire în curtea Spitalului Județean, pe o bucățică de teren pusă la dispoziție cu împrumut de către Consiliul Județean. După ce am obținut terenul, am adunat un grup de firme în jurul nostru care ne-au ajutat cu materiale. Am făcut această superbă clădire și foarte utilă, cu mobilier cu tot, numai din donații”, spune directorul Cristina Vasile.

Crucea Alb-Galbenă de la Buzău, după modelul belgian

Crucea Alb-Galbenă, înființată la Buzău, după modelul belgian, a trebuit să se adapteze la legislația din România, ceea ce a însemnat de la bun început mari probleme cu finanțarea, probleme pe care nici astăzi, la 18 ani de la înființare, nu au fost rezolvate. Dacă ani buni de la înființare Crucea Alb-Galbenă a primit sprijin din partea Belgiei, acum finanțarea vine în parte  de la Consiliul Județean și în parte de la Casa de Sănătate, sub formă de decontare a unor servicii. „Bani de la belgieni nu mai sunt; de trei ani nu mai finanțează organizația. Am rămas cu susținere de la Consiliul Județean – doar că aici se face lansare de proiecte  după ce  se aprobă bugetul național și avem susținere  de obicei din luna mai până în luna decembrie -, cu contractul de la Casa de Sănătate și cu servi­ciile contra cost de la beneficiari”, spune Cristina Vasile.

Conceptul este același cu cel belgian, dar la Buzău sunt mult subfinanțate aceste servicii pentru că nu sunt susținute de comunitate și nu ai cum să faci ca acolo, explică directorul Crucii Alb-Galbene. „Acolo au vechime mai bine de 100 de ani, iar oamenii sunt obișnuiți cu aceste servicii, sunt obișnuiți să-i vină cineva acasă să-i spele, să le dea să mănânce, iar acolo problemele sunt mult mai mici față de cele existente la noi. La noi sunt probleme foarte grave. Cei care solicită ajutor au pro­bleme serioase, răni, ceea ce acolo nu mai există. Au existat la început, dar acum nu mai ­există, ceea ce arată că nu se poate interveni în timp util; la noi nu există așa-numita îngrijire pe termen lung. La noi nici nu ai cum să-l preiei pe cetățean dacă el nu are o problemă de sănătate gravă, pe de o parte pentru că nu avem suficienți oameni, dar mai ales pentru că nu primim rambursarea de la Casa de Sănătate. Nu primești rambursare pentru un bătrân care este sănătos, pentru că la noi nu există prevenție”, precizează Cristina Vasile.

Cum prieteniile duc la proiecte durabile

Susținerea din partea belgienilor în realizarea proiectului de asistență medico-socială la Buzău a fost hotărâtoare. Firul acestei povești care a dus la crearea de la zero a unei instituții de ajutorare la domici­liu a buzoienilor bolnavi este relatat chiar de directoarea Cristina Vasile, cea care a aderat la acest proiect chiar din primul moment. „A fost ca un bulgăre de zăpadă. Familia Pietrăreanu a ajuns în Belgia, prin ‘85-‘86, într-un orășel, cu o echipă de artiști buzoieni. S-a împriete­nit cu autoritățile publice locale de acolo, iar imediat după Re­voluție aceștia au avut inițiativa să facă ceva pentru Buzău. Au venit într-o vizită cu tiruri cu ajutoare, cum era în anii ‘90 și doamna Pietrăreanu i-a dus la Spitalul Județean. Au fost impresionați de condițiile proaste de atunci din spital și, între timp, primarul din  Oudenaarde a devenit deputat în acea provincie și a putut să facă mai multe, fiind și responsabil cu problemele sociale. Au dezvoltat un proiect Buzău – Oudenaarde privind reabilitarea Spitalului Județean. Acest lucru se întâmpla prin ‘95. Prin 2001-2002, s-au  gândit să aducă în Buzău și conceptul Crucea Alb-Galbenă, după modelul lor. Au luat modelul lor, numai că ­le­gislația este total diferită și noi a trebuit să ne adaptăm  legislației noastre”, spune Cristina Vasile.

Cristina Vasile, de profesie „bun samaritean”

Chiar dacă profesia de asistent social nu oferă nici pe departe recompensele binemeritate, Cristina Vasile a reușit să închege o echipă în jurul ei și să țină pe picioare o instituție de asistență medicală și socială la domiciliu, ceea ce nu este deloc simplu. Din câte poves­tește, hotărâtoare pentru drumul său profesional în viață a fost vocația și îndemnul bunicului său, care a fost sanitar în război: „Tu asistentă să te faci, că mie mi-a plăcut foarte mult!”.

A intrat astfel cu proiectul Crucea Alb-Galbenă în rândul autenticilor profesioniști ai asistenței sociale, în comunitatea pasionaților, a celor care au fost ,,virusați” cu pasiune, cu iubire, cu umanism, cu înțelegere, cu priceperea de a alina suferințe, a celor care înțeleg suferința, a celor pentru care bucuria de a ajuta este  foarte mare: „Eu de la 15 ani mi-am dorit să fiu asistent medical  și am dat la Liceul Sanitar. Aveam abilități  și în copilărie învățătoarea mea a simțit  acest lucru pentru că m-a așezat în bancă cu un copil care avea tetrapareză spastică  ca să am grijă de el. Îl îmbrăcam, îl încălțam, îi puneam căciula. Era o căciulă care se înnoda tot timpul. Am rămas în relații cu acel coleg și peste ani. Mi-a plăcut foarte mult meseria aceasta”.

Când s-a decis înființarea Crucii Alb Galbene la Buzău, Cristina Vasile era asistent medical și lucra la Terapie Intensivă de 11 ani. „Eu, când am fost extrasă din Spital pentru a participa la înființarea și mai apoi la coordonarea Crucii Alb- Galbene în calitate de director, lucram în Terapie Intensivă de 11 ani. Belgienii au luat atunci grupuri de asistenți și medici, pe care le duceau la schimb de experiență, câte o lună, la Spitalul Universitar din Gent. Și Jean Pierre Van Der Meiren, care era deputat și care voia să aducă aici Crucea Alb-Galbenă, dăduse ca și sarcină printre trainerii noștri să cerceteze printre grupurile de români, cine ar fi potrivit ca – eu am aflat ulterior – să fie un bun organizator pentru acest proiect. Eu știam și engleză, și franceză și aveau nevoie și de acest lucru, pentru că toate rapoartele se făceau într-o limbă străină, în principal în franceză, și am fost propusă să coordonez”, povestește Cristina Vasile, care recunoaște că la început au existat temeri, întrucât proiectul constituia o noutate, iar pe de altă parte trebuia să se rupă dintr-un sistem unde avea un loc de muncă sigur și să pornească pe un drum nebătătorit.

„Am început cu înființarea organizației efectiv, cu obținerea autorizațiilor, acreditărilor. Am văzut că îmi place foarte mult și că mă prinde și aici am rămas. Eu oricum nu  îmi dau seama când a trecut timpul. Tot la început mă simt, pentru că avem obstacole; nu ai cum și cu ce să te dezvolți. Mai apare câte un proiect european salvator și  este foarte multă muncă la un proiect cu fonduri”, mai povestește Cristina Vasile.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker