Actualitate

Cum se fură lemnul din pădurile Buzăului

Au fost două zile de foc pentru proprietarii gaterelor din județ. În perioada 22-23 octombrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au desfășurat acțiunea „Action Day – Forestry -2”. Controalele au vizat combaterea activităților ilicite în domeniile specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Au fost desfășurate 12 controale la 10 obiective – instalații de debitare lemn rotund, depozite de material lemnos, piețe, târguri și oboare și alte obiective. Polițiștii au organizat filtre rutiere, fiind controlate 70 de vehicule ce transportau lemn.

În timpul controalelor au fost constatate 2 infracțiuni prevăzute de Codul Silvic. Totodată, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 17.700 de lei pentru neregulile constatate, fie pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fie pentru încălcarea prevederilor altor acte normative, fiind confiscați 55 de metri cubi de material lemnos (lemn de lucru și lemn de foc), în valoare totală de peste 16.000 de lei.

În data de 22 octombrie, pe raza localității Lopătari, au fost identificate 3 camioane încărcate cu material lemnos din specia fag și brad, în cantitate de aproximativ 30 mc,  în valoare de 8.500 lei.

Ulterior, în urma verificărilor specifice polițiștii au stabilit că reprezentanții societății au emis trei avize de însoțire pentru 30 mc material lemnos, în care existau neconcordanțe cu privire la proveniența lemnului. Operatorul economic a fost sancționat cu amendă conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

În data de 23 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de poliției rurală Beceni, au depistat un bărbat de 35 de ani, din Lopătari care a transportat cu un camion aproximativ 10 mc material lemnos din specia fag și brad. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că șoferul nu avea documente de proveniență a materialului lemnos. Astfel, față de conducătorul vehiculului a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 6000 lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

 

La data de 23 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de poliţie rurală Costeşti, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat, în localitatea Pietrosu, doi bărbați în vârstă de 41 și 49 de ani, ambii din Pârscov, în timp ce comercializau material lemnos.

Având în vedere că niciuna dintre persoane nu este avizată pentru comercializarea de material lemnos, față de ambii s-a luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, precum și măsura confiscării materialului lemnos, care a fost predat reprezentantului ocolului silvic.

Pentru desfășurarea controalelor au fost mobilizați polițiști de ordine publică, de la rutieră, din structurile poliției transporturi și jandarmi. De asemenea, în activități, au fost angrenați și specialiști din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (de la Gărzile Forestiere, RNP-ROMSILVA și ocoalele silvice de regim).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker