Sport

HC Buzău se menține pe locul 8, de play-off, după turneul 3 al Ligii Naționale

Sub amenințarea infectărilor cu coronavirus, vinerea trecută disputat la Sf. Gheorghe etapa a 10-a a Ligii Naționale de handbal masculin, cu meciuri grupate în cadrul unui turneu, al treilea de la startul competiției. Cazurile pozitive în rândul jucătorilor, antrenorilor ori al staff-urilor nu au lipsit nici de data aceasta, două dintre partide fiind anulate și câștigate la „masa verde” de Minaur Baia Mare și Dobrogea Sud Constanța, împotriva Politehnicii Timișoara și a lui CSM Făgăraș, echipe cărora Direcțiile de Sănătate Publică Timiș și, respectiv, Brașov, le-a interzis deplasarea la Sf. Gheorghe. O soartă pe care ar fi putut să o împărtășească și HC Buzău, care înaintea turneului totaliza 10 cazuri pozitive, antrenorul Pero Milosevic și nouă jucători. Însă, după primele 5 teste pozitive din lot, staff-ul buzoian a sistat imediat antrenamentele și orice interacțiune între jucători, motiv pentru care DSP Buzău a permis deplasarea la Sf. Gheorghe, unde echipa buzoiană a ajuns cu doar 13 jucători pentru a disputa partida cu CSM Focșani. A fost o înfrângere oarecum previzibilă, nu atât prin prisma limitării numerice a lotului, cât mai ales ca urmare a celor 10 zile de pauză totală, fără niciun antrenament. Dar chiar și așa, conduși de pe bancă de „secundul” Bogdan Constantin, buzoienii, care au avut ghinionul să-l piardă, accidentat, după un sfert de oră și pe francezul Leo Renaud-David, au oferit o replică puternică atâta timp cât și resursele fizice s-au menținut la un nivel acceptabil. HC Buzău a pierdut cu 19-23, dar a reușit să se mențină pe locul 8, ultimul care asigură accesul în play-off la finalul sezonului regulat.

Liga Națională, Etapa a 10-a:

  • CSM Botoșani – Potaissa Turda 28-40
  • CSM Reșița – CSU Suceava 20-21
  • CSM Bacău – CSM Vaslui 27-29
  • HC Buzău – CSM Focșani 19-23
  • Dinamo București – CSM București 32-24
  • Dunărea Călărași – Steaua București 23-24
  • Dobrogea Sud Constanța – CSM Făgăraș 10-0 („masa verde”)
  • Minaur Baia Mare – Politehnica Timișoara 10-0 („masa verde”)

Clasament

  1. DINAMO 30 p.
  2. Constanța 27 p.
  3. Potaissa 24 p.
  4. Baia Mare 21 p.
  5. CSM București 21 p.
  6. Timișoara 21 p.
  7. Steaua 20 p.
  8. HC Buzău 16 p.
  9. Călărași 12 p.
  10. CSM Făgăraș 12 p.
  11. CSU Suceava 11 p.
  12. CSM Vaslui 10 p.
  13. CSM Focșani 9 p.
  14. CSM Bacău 3 p.
  15. CSM Reșița 0 p.
  16. CSM Botoșani 0 p
    HC Buzău – CSM Bacău, în turneul 4, probabil tot la Sf. Gheorghe
    Federația a anunțat deja data următoarei etape, a 11-a, din Liga Națională masculină, care se va desfășura, după toate probabilitățile, în același sistem tip turneu și tot la Sf. Gheorghe. Meciurile au fost programate miercuri, 11 noiembrie, iar HC Buzău o va întâlni pe CSM Bacău. Între timp, de joi va începe la Sf. Gheorghe al doilea turneu al Ligii Naționale feminine, ce programează etapele 2-5.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker