Politic

Cum a scăpat un fost deputat de Buzău de eticheta „parlamentar care a răgușit după cinci mandate”

La finalul primei sesiuni parlamentare din 2022, un număr de 17 deputați nu s-au atins niciodată de microfonul din plen decât la depunerea jurământului, discurs care ține aproximativ 30 de secunde. Depunerea jurământului a avut loc pe 21 decembrie 2020, fiind prima și ultima zi în care numeroși deputați au vorbit în plenul Camerei Deputaților. Cei mai numeroși aleși care nu au avut nimic de transmis în plen se regăsesc la PSD și PNL, partidele care dețin și cele mai mari grupuri parlamentare de la Cameră, 109 în cazul social-democraților, respectiv 80 la liberali. Ambele partide au avut câte cinci „muți”.

Dintre cei cinci membri PNL care au vorbit doar la depunerea jurământului se regăsesc Costel Barbu, deputat aflat la primul mandat. La primul mandat se află și deputatul Alexandru Popa, care la fel, a deschis gura doar la depunerea jurământului. Ceilalți trei liberali care au fugit de microfon sunt Daniel Constantin (fost ministru al Agriculturii și fost copreședinte ALDE), Bogdan Gheorghiu (fost ministru al Culturii) și Corneliu-Mugurel Cozmanciuc (fost secretar de stat în Guvernul Ponta din 2012).

La fel ca și PNL, social-democrații au avut, până miercuri, în rândurile lor cinci deputați care au vorbit în plen doar la depunerea jurământului. Este vorba despre Eliza-Mădălina Peța-Ștefănescu (deputat de Craiova la al doilea mandat), Nicu Niță (deputat la al doilea mandat) și Daniel Tudorache (fostul primar al Sectorului 1 din Capitală). Printre ei se regăsește și Rodica Nasar, aflată la al cincilea mandat de parlamentar, care, în mod ironic, în timpul sesiunii 2012-2016 a vorbit în plen de 342 de ori, spre deosebire de mandatele din 2000-2004 și 2004-2008 când a vorbit doar de două ori în opt ani. Ceea ce arată că a răgușit complet după cinci mandate. În aceeași situație s-a aflat, până miercuri, și Carmen-Ileana Mihălcescu (fostă Moldovan), care a ieșit din grupul „răgușiților” în timpul sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților din 20 iulie, când în calitate de vicepreședinte al Comisiei de politică externă, a prezentat raportul acesteia la proiectul de lege pentru ratificarea aderării Finlandei și Suediei la NATO.

Cine este Carmen Mihălcescu

Carmen Mihălcescu (Moldovan)

Carmen-Ileana Mihălcescu  (fostă Moldovan) este licenţiată în ştiinţe juridice, a urmat cursuri la Colegiul Naţional de Apărare și are un master în management politic la Institutul social-democrat „Ovidiu Şincai”.

A lucrat ca redactor la „Jurnalul naţional” (1993-1995), reporter al Antenei 1 (1995-1997), expert parlamentar minoritate (1997-1999), cercetător juridic (1999), consilier la cabinetul vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor (1999-2001). În 2007, a devenit notar public.

A fost secretar executiv al Tineretului Social Democrat (1999-2001), secretar executiv PSD (2006-2009), vicepreşedinte PSD
Buzău (2010-2012). În legislatura 2000-2004, a fost deputat social democrat de Bacău, deputat PSD de Buzău între 2008 și 2012, între 2012 şi 2016 a fost deputat PSD de Dâmboviţa. Din 2016 este deputat PSD de Bucureşti. Ca vicepreședinte al Camerei Deputaților în perioada în care aceasta a fost condusă de Liviu Dragnea, Mihălcescu a fost preferată de fostul lider PSD pentru a-i delega prerogativele în prioada cât acesta nu și le-a putut îndeplini.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker