Sport

Pustai despre programul Gloriei

Grele sunt primele trei deplasări, spune Mister

Antrenorul Gloriei a oferit primele impresii asupra ţintarului programului competiţional viitor. Cristi Pustai este de părere că echipa sa are parte de un program echilibrat în sezonul regulat, în care va disputa zece jocuri pe teren propriu şi nouă în deplasare, a reuşit să evite două deplasări lungi, la Timişoara – nu însă şi pe cea de la Baia Mare -, iar ca minusuri par a fi primele trei deplasări, foarte grele, la Metaloglobus, Miercurea Ciuc şi Iaşi, ultimele două candidate certe la play-off, ieşenii fiind chiar o rivală directă la promovare.

„La o primă vedere, important e că avem zece jocuri pe teren propriu şi nouă în deplasare. Am evitat două deplasări lungi, cele două de la Timişoara, şi am rămas cu cea de la Baia Mare. În rest, avem un început în care nu pot să spun că jocurile sunt grele sau uşoare, e o serie echilibrată. Eu zic că primele trei deplasări sunt foarte grele, jucăm la Metaloglobus, Csikszereda şi la Iaşi. Sperăm să avem un început bun, să începem bine campionatul. Mai sunt lucruri de pus la punct. Nu va fi vreun meci oficial uşor”, a spus Cristi Pustai.

Gloria Buzău va începe noul sezon al Ligii a 2-a cu un meci în Crâng, împotriva Ripensiei Timişoara. În etapa a 2-a se deplasează la Metaloglobus, apoi le va întâlni pe CSM Slatina (acasă), Csikszereda Miercurea Ciuc (deplasare) şi CSC Dumbrăviţa (acasă).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker