Sănătate

Cum să-ți convingi copilul să accepte mai ușor vizită la stomatolog?

Nu mulți dintre noi pot afirmă cu toată sinceritatea că au acceptat cu multă încântare vizitele la cabinetul stomatologic, pe vremea când erau copii. Iar teamă de dentist nu este o expresie atât de celebra din întâmplare, mulți fiind cei care ar preferă să se supună la alte corvoade doar doar vor putea amână întâlnirea cu medicul stomatolog și ustensilele din cabinet, care odată puse în funcțiune le amplifică și mai mult panică. Dar, între timp, lucrurile au evoluat mult în bine, iar tehnologiile avansate din domeniul stomatologiei reușesc să reducă în mare măsură din durerea provocată și din durata majoritățîi intervențiilor medicale de acest tip.

De aceea, pentru copiii de acum experiență cu cabinetul stomatologic are toate șansele să fie una lipsită de emoțîi, teamă și refuz, ci chiar una plăcută cu adevărat. Evident, pentru că cel mic să accepte cu mai multă ușurință să treacă pragul unui cabinet de stomatologie copii, părințîi au rolul principal. Iar momentul stabilit pentru prima vizită la stomatolg trebuie să fie cât mai devreme, nu atunci când copilul se confruntă deja cu primele probleme ale danturii.

Astfel, cu cât mai devreme, cu atât mai bine, chiar de la apariția primilor dințișori, când părințîi îl vor putea duce pe cel mic pentru o prima evaluare și pentru a primi sfaturi specializate cu privire la modul cum trebuie procedat pentru igienă dinților de lapte și a gingiilor. Familiarizat din timp cu toate aspectele ce țîn de igienă dentară, specifice vârstei sale fragede, cel mic va acceptă mai ușor și vizită la stomatolog. Părințîi trebuie să ii explice cât de important este un zâmbet frumos, sănătos, cât de importantă este menținerea sănătății dinților și a gingiilor cu ajutorul periutei și a pastei de dinți, transformând această rutină de dimineață și seară într-un joc atractiv.

La fel și în cazul programărilor la stomatolog, când copilul trebuie lăsat să observe în voie toate instrumentele din cabinet, să îi pună întrebări medicului și să stabilească o relație de prietenie cu acesta. Și pentru că părințîi vor alege să îl ducă pe cel mic la stomatolog mai întâi pentru controale de rutină, deci fără intervenții care să-i creeze experiențe mai puțin plăcute, cel mic nu va avea motive să se teamă și nici motive să refuze următoarea programare. Astfel, copilul va asocia cabinetul stomatologic cu un loc plăcut, unde medicul de acolo a devenit prietenul lui, deci niciun motiv de teamă.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker