Actualitate

Cum s-a ales un buzoian cu ordin de protecție după o ceartă cu soția din cauza… Netflix

În tradiția familiei ro­mânești, bătaia e ingredientul nelipsit: soțul își bate soția, părintele își bate copilul, fratele mai mare își bate fratele mai mic. De aceea s-a și încetățenit în zicale precum „Bătaia e ruptă din rai”, „Eu te-am făcut, eu te omor”, „Unde dă tata, crește”. Nici tradiția, nici disciplina nu pot fi însă justificări legale pentru pedeapsa corporală.

Anual, mii de femei și co­pii sunt bătuți, omorâți, schi­lodiți în familie. Iar ju­dețul Buzău ocupa în 2019 un neonorant loc opt pe țară în ceea ce privește numărul victimelor din dosarele tri­mi­se în judecată de procurori având ca obiect cazuri de violență domestică. Din păcate, situația nu s-a schimbat prea mult în ultimii doi ani, dovadă fiind numărul cazurilor de violență domestică care ajung în atenția polițiștilor, pro­curorilor și apoi a judecătorilor.

De la sfârșitul anului 2018, printr-un ordin de mi­nistru, este în vigoare ordinul de protecție provizoriu, care se emite pe loc de polițistul care constată violența și îl dă afară din casă pe agresor. În primele trei luni ale anului 2021, 59 de astfel de documente au fost emise de polițiști la nivelul județului Buzău, pentru a ține la distanță victimele de agresorii lor, iar 31 au fost confirmate de instanță. Cele mai multe, 30, vizează persoane din mediul rural, însă diferența în plus față de urban este dată doar un ordin de protecție. Dintre agresori, doar două sunt femei care și-au „disciplinat” partenerii de viață. Numărul acestor documente se menține ridicat, dat fiind că anul trecut, în 10 luni, au fost emise de polițiști 205 ordine de protecție.

Motivele de la care se iscă scandal în familie pot fi însă dintre cele mai puerile. Spre exemplu, la începutul acestei luni, o tânără din Bu­zău a solicitat instanței să-i oblige soțul să păstreze o distanță minimă față de ea și cei doi copii ai lor. La sfârșitul lunii martie, bărbatul ar fi agresat-o după ce femeia ar fi deschis un subiect pe care îl abordaseră cu puțin timp în urmă, însă asupra căruia acesta nu a fost de acord. Cum nici femeia nu a cedat, bărbatului, băut fiind, i-ar fi sărit țandăra și a lovit-o în timp ce aceasta încerca să-și adoarmă bă­iețelul de un an și ju­mătate; ea a ripostat, s-au înjurat reciproc, apoi ea a reușit să scape din casă și s-a refugiat pe stradă, cerând ajutor socrilor. Potrivit declarației bărbatului în fața judecătorilor, scandalul a pornit de la… abonamentul de Netflix. Femeia ar fi dorit să închidă abonamentul pe care erau conectați mai mulți prieteni ai bărbatului. Acesta spune că i-a dat o palmă, după care ea a aruncat în el cu un ghiveci cu flori, cu telecomanda, și-au adresat injurii reciproc. Totul a avut loc în casă, au venit părinții și le-au zis să plece, să termine cu circul.

„La interpelarea instan­ței dacă este normal comportamentul adoptat față de soția sa, intimatul arată că nu este normal, dar soția sa are un debit verbal foarte mare, a fost provocat, ea a spus că nu face ce vrea el, ea oprește Netflix-ul. Arată că a avut un abonament cu 3-4 prieteni și s-a stricat un dispozitiv în urmă cu două-trei zile înaintea evenimentului și ea a zis că oprește Netflix-ul pentru că a intrat un prieten de al lui pe acel cont cu mai multe televizoare. Intimatul a fost de acord să îl oprească și să termine cu circul, după care a spus că face abonament și îl plătește ea, lucru cu care intimatul nu a fost de acord, pentru că ei au un venit de doar 1.900 de lei și nu le ajung banii să plătească 60 de lei pe lună, mai bine plătesc la comun. Petenta a spus că nu o interesează, intimatul i-a reproșat că nu e prostul casei și de aici a pornit cearta, a început cu gura mare că face ea ce vrea”, se precizează în hotărârea instanței.

Judecătorul a admis ce­re­rea femeii și a dispus ca bărbatul să păstreze timp de 2 luni o distanță de 50 metri față de locuința socrilor săi, unde femeia urma să lo­cuiască împreună cu cei doi copii. De asemenea, i-a fost atrasă atenția că, în cazul în care încalcă dispozițiile acestuia, va fi obligat la acoperirea cheltuielilor gene­rate de emiterea și punerea în executare a ordinului.

Părinți sub teroare din cauza fiului

Victime ale violenței cad însă și părinți. Spre exemplu, o familie de buzoieni locuiește în teroare de ani de zile din cauza fiului lor atunci când acesta consumă alcool.

În urmă cu o lună, oamenii au cerut emiterea unui ordin de protecție față de fiul lor după ce acesta i-a ame­nințat cu o armă de tip airsoft cu care a tras mai multe focuri în peretele casei. Anterior, aruncase cu o masă spre tatăl său, iar pe mama lui a încercat să o lovească cu un scaun.

După acest ultim episod, tânărul a fost arestat preventiv, măsura fiind prelungită la începutul acestei săptămâni. Între timp, el a fost trimis în judecată pentru  nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Nu este însă singura lui pro­ble­mă cu legea. În vara anului trecut, individul a fost condamnat definitiv pentru pu­nerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat la 1 an și 10 luni închisoare cu suspen­dare, fiind obligat să presteze muncă în folosul comunității.

*

În curând, pe lângă ordinul de protecție provizoriu ori cel emis de instanță, autoritățile vor avea la în­demână un alt mijloc de intervenție împotriva agresorilor. Mai exact, de a-i ține sub control pe aceștia. Co­misiile juridice și de apărare ale Camerei Deputaților au dat, marți, raport favorabil proiectului de lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale.

Raportul urmează să fie supus dezbaterii plenului Camerei Deputaților.

Brățările electronice vor fi aplicate inclusiv agresorilor ca metodă de protecție pentru victimele violenței domestice, dar și pentru ca polițiștii să poată acționa în cel mai scurt timp atunci când purtătorul unui astfel de dispozitiv va depăși limita teritorială impusă prin ordin de protecție, fiindu-i monitorizate mișcările prin GPS. Dacă se va depăși limita impusă prin ordin, sistemul va emite o alertă direct către secțiile de poliție, pentru ca intervenția să fie cât mai rapidă. Și victima va avea asupra sa o brățară electronică, pentru ca Poliția să o poată găsi și alerta.

Cum ar putea arăta sistemul electronic de monitorizare?

Soluțiile existente sunt deocamd

ată insuficiente. De la finalul lui 2018, polițiștii pot oferi pe loc victimelor, în cazul unor incidente violente, ordine provizorii de protecție și pot scoate agresorii din case. Ordinul provizoriu este dat pe o perioadă de cinci zile, timp în care este confirmat sau infirmat de procuror și, mai apoi, ajunge la judecător. Ca ordinul să fie prelungit pe o perioadă de șase luni în instanță, victima trebuie să aducă dovezi – certificat IML, înregistrări audio-video, declarații de la un martor –, așa că multă responsabilitate revine pe umerii ei.

Brățările electronice sunt importante fiindcă sunt o altă piesă de puzzle dintr-un pachet de măsuri care pot ajuta femeile să fie în siguranță după ce reclamă abuzul în familie.

Brățările vor fi parte dintr-o întreagă infrastructură națională, numită Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), scrie în proiectul de lege votat de senatori în primăvară. Agresorul cu ordin de protecție va purta brățara la gleznă, iar victima va avea și ea un dispozitiv, pe care-l poate atașa corpului sau îl poate ține asupra sa. Când agresorul depășește limita de câteva sute de metri impusă prin ordin, sistemul va emite o alertă. Fiind o infrastructură conectată cu linia de urgență 112, alerta va ajunge direct spre secțiile de poliție.

Polițiștii vor suna agresorul și-l vor obliga să vină la cea mai apropiată secție de poliție, să sune la ofițerul care-l supraveghează și să se îndepărteze de victimă. Tot ei vor suna apoi victima și-i vor comunica unde se află agresorul. O echipă de ordine publică va fi obligată să ajungă cât mai repede la locul unde se află victima.

Persoana supravegheată nu va avea voie să-și dea singură jos brățara. În cazul în care aceasta se defectează, va emite o alarmă diferită, iar cel supravegheat va fi obligat să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.

Tot acest sistem, la care va lucra Serviciul pentru Telecomunicații Speciale, va costa, estimează parlamentarii, 3,5 milioane de euro. Infrastructura (a Poliției Române și STS, care operează 112) va costa 1,96 milioane de euro, dispozitivele mobile – încă 1,25 milioane, iar 500 de brățări (pentru faza-pilot) – 275.000 de euro.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker