Educație

Cum a reușit Școala din Amaru să evite abandonul școlar în ultimii 10 ani

Un proiect de peste 3,5 miliarde lei vechi (350.000 lei) se află în derulare la Școala Gimnazială din Amaru, care are parteneri în acest demers alte două școli, respectiv Școala Gimnazială „Titulescu” din municipiul Buzău și Școala Gimnazială din Robeasca. Despre acest proiect a vorbit profesoara Mălina Stoian, director al Școlii Gimnaziale din Amaru, în cadrul unei acțiuni bazată pe interacțiuni și învățare colaborativă, sub semnul „Educație nonformală: actori, practici, perspective”, acțiune pusă la cale și organizată  de Casa Corpului Didactic Buzău. Este vorba despre un proiect de educație nonformală pe care îl derulează Școala Gimnazială Amaru.

„Sunt director de mai mulți ani, timp în care am desfășurat cu elevii destul de multe activități și am implementat multe proiecte la nivelul școlii. Educația aceasta nonformală – actori, practici, perspective – se încadrează pe tema proiectului nostru, care este «Educația nonformală, lecția viitorului». Cum ne-am gândit la acest proiect? Împreună cu partenerii noștri – pentru că noi suntem al treilea partener în cadrul proiectului, alături de Școala «Titulescu» și Școala Gimnazială din Robeasca – plecând de la nevoia de învățare a elevilor; motivația pentru învățare a elevilor scade și acest lucru îl vedem în fiecare zi în sălile de clasă. Noi, în calitate de cadre didactice în primul rând, și în calitate de directori de școală, trebuie să gândim proiecte, acțiuni, care să atragă copiii către școală. Și nu mă refer la acțiuni legate de educația formală. Acest lucru îl facem zilnic. Ne gândim cum să îi atragem pe copii către școală. Acesta a fost întrebarea de la care am plecat noi. În momentul în care am vrut să realizăm acest proiect legat de educația nonformală, l-am gândit chiar ca pe o lecție a viitorului. Trebuie să ne gândim că dacă astăzi e greu să îi atragem pe copii către școală, peste câțiva ani ne va fi din ce în ce mai greu. De aceea, trebuie să privim în perspectivă, așa cum este tema workshopului de astăzi care să conducă către învățare prin activități nonformale despre care știm că îl atrag pe elev. Finanțarea proiectului este de 353.770 lei, adică circa 3,5 miliarde lei vechi. Din valoarea proiectului trebuie să venim și noi cu o contribuție proprie, de 2 la sută, adică undeva în jurul sumei de 7.076 lei”, a spus directoarea Mălina Stoian.

Activități în afara clasei

Proiectul desfășurat la Școala Gimnazială din Amaru face parte din componenta „educație nonformală în sistem outdoor”, ceea ce  înseamnă că toate activitățile vor fi desfășurate de cadrele didactice cu copiii în afara sălii de clasă. Și este vorba despre 130 de copii de la Școala Amaru care vor participa la activitățile proiectului. Numărul celor care și-au dorit să participe a fost mult mai mare, spune directoarea,  ceea ce este un indicator al interesului mare al copiilor  față de proiectele nonformale. Cei care au intrat în proiect au fost evaluați inițial, pentru ca la finele acestuia să fie din nou evaluați pentru a se constata progresul făcut pe competențele care s-a urmărit a fi dezvoltate sau competențele pe care copiii le-au dobândit prin intermediul proiectului.

Directorul Mălina Stoian

„La nivelul școlii noastre avem un grup-țintă de 130 elevi. Este un grup țintă insuficient, mai ales pentru copiii din învățământul primar. Avem 102 elevi înscriși în învățământul primar. Au putut să participe doar 62 copii, restul 40 își doreau și ei foarte mult, dar nu-i mai putem înscrie. Selecția s-a făcut în baza numărului de absențe, a rezultatelor pe care le au, pentru că ei, la sfârșitul proiectului, prin aceste actități nonformale, ar trebui să-și îmbunătățească rezultatele școlare. La finele proiectului vom stabili  ce competențe vor avea copiii noștri; proiectul se realizează în sistem outdoor; printre activitățile nonformale presărăm și diferite cunoștințe pe care copiii trebuie să le aibă. Când, spre exemplu, împrăștie jaloanele la clubul de sport, mai facem și o înmulțire, pentru că știm că înmulțirea este adunare repetată. Trebuie să îi atragem pe copii către școală și este rolul școlii să se adapteze, nu al copiilor. Discut și cu colegii mei în cancelarie. Șoala este cea care trebuie să se adapteze copiilor și nu copilul trebuie să se adapteze la școală sau la noi, cadrele didactice”, a explicat directoarea Școlii Amaru.

Proiectul are mai multe ținte de atins. Un obiectiv, ar fi dezvoltarea de parteneriate între unitățile de învățământ și comunitatea locală. „Privitor la comunitatea locală unde școala își desfășoară activitatea avem sprijnul necondiționat al Primăriei, drept dovadă, școala pe care o reprezint astăzi a avut parte de dotări de 5 miliarde lei vechi, în ultimii ani”, spune directoarea Mălina Stoian, care a mai povestit că Școala Amaru  este reabiltată complet cu aproape toate dotările necesre. „Noi nu mai folosim cretă de mult timp. În fiecare sală de clasă există calculator, imprimantă, videoproiector, tablă interactivă”, afirmă Mălina Stoian.

Activități diversificate

Conducerea școlii a mizat mereu pe activitățile nonformale pentru atragerea elevilor către școală, iar activitățile pe care le-a realizat și le realizează în continuare sunt diversificate pentru a capta interesul cât mai multor elevi, dar și pentru a le dezvolta acestora cât mai multe competențe.

În cadrul proiectului se vor desfășura activități precum cele dedicate protecției mediului, care se bazează pe educația ecologică, activități de prevenire,  activitate  de  folosire a timpului liber prin sport, educație în aer liber. Proiectul prevede și realizarea unui atelier de promovare a folclorului românesc, programe sau activități care vizează desegregarea școlară, creșterea stimei de sine a elevilor, valori, educație interculturală.

O altă direcție de educație nonformală în cadrul proiectului este cea prin care copiii sunt ajutați să cunoască lumea. Este vorba despre realizarea de „activități participative profesor-elev pentru îmbunătățirea utilizării limbajului și atitudinii sociale, conducând la dezvoltarea  abilităților logice și de raționare; pe scurt îi spunem clubul de lectură și grupul de teatru”, face precizarea directoarea Mălina Stoian, care a amintit și de preocuparea școlii pentru sănătatea elevilor. În acest sens, mai există introduse în proiect și activități despre sănătate, igienă și nutriție. Activitățile se vor desfășura în 13 grupe de elevi, fiecare grupă fiind compusă din 10 copii.

Scopul tuturor acestor activități este acela de reducere a părăsirii timpurii a școlii de către elevii și scăderea abandonului școlar și a promovării unor servicii educaționale de calitate, orientate pe nevoile elevilor și a unei școli incluzive. De altfel, Școala din Amaru a reușit în ultimii zece ani să nu aibă parte de abandon școlar.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker