Economic

Cum putem obtine, rapid si usor, o fisa medicala pentru permisul auto?

Societatea actuala pune mare pret pe dinamica individuala, precum si pe capacitatea de adaptare la noi medii. Astfel, pentru a face uz de libertatea de miscare pe care ne-o confera prezentul, este necesar sa avem un autovehicul performant, care sa ne ajuta la indeplinirea treburilor zilnice. Cu toate acestea, inainte de a putea conduce un automobil, vom avea nevoie de un permis auto. Cum il putem obtine rapid si usor?

Chiar daca in trecut obtinerea actelor necesare pentru permis era o adevarata corvoada, astazi este mult mai usor sa obtinem documentele necesare, precum fisa medicala permis auto. In urma cu cativa ani, pentru obtinerea unei fise medicale, trebuia sa asteptam ore intregi pe la ghisee, ca sa nu mai vorbim de faptul ca trebuia sa vizitam doctori de la specialitati diferite, care aveau cabinete raspandite prin tot orasul, iar acest procesul anevoios putea dura zile intregi.

Din fericire, acum lucrurile s-au simplificat, aparand mai multe clinici specializate, in care este prezent concomitent personalul medical de la mai multe specializari. Astfel, se poate obtine mult mai usor o fisa medicala permis auto, chiar si in mai putin de o ora de la completarea formularelor!

In continuare, iti prezentam cativa pasi simpli pentru obtinerea cat mai rapida a unei fise medicale permis auto:

  1. Intra pe fisamedicala.info, site unde vei gasi toate informatiile necesare pentru a obtine o fisa medicala permis auto. De asemenea, aici vei afla si care sunt actele de care ai nevoie atunci cand te prezinti.
  2. Stabileste o programare, folosind fie formularul de pe site, de la rubrica „Tarife si Programari”, fie telefonic, la numerele 0722 435 435 sau 031 40 53 950.
  3. Prezinta-te la clinica StandardMed cu actele necesare si vei obtine, in maximum o ora si jumatate de la completarea formularelor, o fisa medicala permis auto pentru categoriile A sau B.

Pretul obtinerii unei fise medicale este de 125 de Lei, dar, daca durata investigatiilor depaseste o ora si jumatate, ti se va returna jumatate din suma depusa. De asemenea, trebuie sa retii si ca fisa medicala permis auto este un document valabil in intreaga tara, indiferent de localitatea in care a fost emisa.

Iata care sunt actele pe care va trebui sa le ai asupra ta inainte de prezentarea la clinica:

  • Carte de identitate;
  • Fisa de scolarizare – doar pentru cei care urmeaza scoala de soferi;
  • Adeverinta de la medicul de familie, in care sa se mentioneze ca solicitantul este apt pentru a conduce (sau parafa din partea medicului de familie pe fisa pentru permisul auto la punctul B, in cazul in care pacientul figureaza cu boli cronice in evidenta medicului de familie);
  • Scrisoare medicala de la medicul diabetolog/cardiolog, in care sa fie trecute diagnosticul, tratamentul si confirmarea ca solicitantul este apt pentru a conduce (doar in cazul celor ce sufera de diabet sau de boli cardiace);
  • Ochelarii de vedere – daca figurezi cu probleme de vedere in gestiunea medicului de familie.

Astfel, deoarece toti specialistii sunt prezenti concomitent la StandardMed, in acelasi interval orar, vei obtine foarte rapid fisa medicala permis auto, fara sa mai fie nevoie sa vizitezi alte clinici. Mai mult, fisa medicala se elibereaza pe loc, in cadrul aceleiasi vizite! Alege StandardMed si beneficiaza de profesionalismul medicilor, dar si de cel mai bun raport calitate-pret!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker