RETRO-Tabletă (Observatorul de Nord, nr. 45 din 2 decembrie 2016)
Vorba din popor despre „trei jurişti şi patru păreri” nu este doar o părere exprimată de diletanţi când vine vorba despre slujitorii Themisei (Zeiţa Dreptăţii) sau o dorinţă de a privi îngust la nişte chestiuni mai complexe decât ne-am imagina noi, dar şi o reflectare a realităţilor existente. Este de ajuns să asculţi o discuţie între slujitorii legii, indiferent dacă aceştia sunt procurori, avocaţi sau judecători şi indiferent de temă, ca să ţi se creeze impresia că în Republica Moldova nu există o altă sferă de activitate mai supusă interpretărilor şi mai „lăsată la latitudinea cutărui sau cutărui demnitar” decât activitatea juridică. Zicând „se creează impresia” mi-am lăsat, bineînţeles, o portiţă pentru retragere a propriei opinii, fiindcă, cu siguranţă, juriştii sunt de altă părere şi-mi vor aduce o mie şi unu de argumente că nu există un alt domeniu de activitate mai exact şi mai obiectiv decât acesta…
Să luăm, de exemplu, turul doi al alegerilor prezidenţiale din 13 noiembrie. Faptul că acest scrutin a fost unul peste seamă de gălăgios, murdar, cinic şi ipocrit nu încape îndoială, dar nu aceasta contează până la urmă (la ce nivel de cultură există în societatea moldovenească ne puteam aştepta la ceva mai decent?), ci starea de incertitudine care s-a instalat după ziua alegerilor şi persistă până în prezent. Or, în timp ce unul dintre concurenţi se consideră deja mare mahăr şi continua să sperie vecinii cu declaraţii care mai de care mai belicoase, iar celălalt se zbate să demonstreze că rezultatul a fost fraudat şi că nu-i stă bine unui stat să tolereze minciuna şi fărădelegea, organele noastre de drept au luat o pauză prea mare şi toarnă apă la moara celor care sunt maeştri în desenarea scenariilor de tot felul. În loc să taie poalele şi să dea verdictul, indiferent dacă acesta place cuiva sau nu place, instanţele dau impresia că aşteaptă ceva (poate vre-un ordin de undeva de sus tare) şi că dezlegarea acestui „nod gordian” este peste puterile lor. De aici şi concluzia mea: dacă era activitatea juridică o ştiinţă „cu mai mult sânge rece” şi „cu mai puţină inimă caldă” şi-ar fi dat deja verdictul şi lumea s-ar fi liniştit, într-un fel sau altul. Nu de alta, dar ce să te mai gândeşti şi să mai cântăreşti atâta dacă ai în faţă ceea de ce ai nevoie pentru a pune punctul pe „i” – declaraţii, probe, martori, cifre şi tot ce mai doreşti.
Nu ştiu ce credeţi Dumneavoastră, dar pe mine chiar m-a pus pe gânduri concluzia făcută de mai mulţi observatori (în special, din exterior) ai procesului alegerilor, inclusiv vestitul ONG „Promo Lex” – „au fost depistate încălcări, dar acestea nu au influenţat rezultatul final”! Nici mai mult, nici mai puţin! Să fim serioşi, domnilor şi doamnelor: ce înseamnă în cazul unui exerciţiu atât de important cum ar fi alegerile prezidenţiale „nu au influenţat rezultatul final” şi cine decide acest lucru? Să însemne aceasta că „justiţia noastră este doar un pic gravidă”? Şi aceasta în timp ce toată lumea ştie că în astfel de cazuri nu există jumătăţi de măsură – ori eşti gravidă, ori nu eşti! Sau, poate, dreptul moldovenesc a fost influenţat de altă ştiinţă – aritmetica, dar şi în aşa caz nu trebuie să uităm că în politică 2+2 nu întotdeauna este egal cu patru. Adică, însuşi justiţiarul nostru recunoaşte că… legile sunt adoptate ca să fie încălcate. Dacă era altfel, li se da peste mână celor care au considerat şi consideră în continuare că legea în Republica Moldova este una selectivă şi nu toată buchea legii trebuie respectată. Dacă era altfel, se urma exemplul austriecilor, care au anulat rezultatul alegerilor preşedintelui doar din „simplul motiv” că au avut dubii în privinţa calităţii cleiului cu care au fost lipite nişte plicuri. Aşa, cu siguranţă!, trebuie să procedeze o instituţie de drept, dar la noi cineva i-a dezlegat ochii Themisei şi aceasta, săraca!, este nevoită să facă sluj.
Şi încă ceva. Ştiu că următoarea comparaţie o să fie considerată de unii deplasată şi irelevantă, dar îmi voi permite să fac o similitudine între politica mare şi sportul de performanţă. La prima vedere, se pare că sportul este o „îndeletnicire” mai „uşuratică”, dar n-ar fi rău să extrapolăm unele reguli de aici în politică. Să zicem, în caz de fraudă – simulare, dopaj, viciere de rezultat sau cartonaş roşu, cel cu musca pe căciulă, indiferent cum se cheamă şi cât de important se consideră, este descalificat pentru o perioadă oarecare, iar uneori chiar pe viaţă. În cazul politicii aceasta ar însemna că, prins cu fofârlica, candidatul X ori Y (sau adepţii lui) nu trebuie doar să fie sancţionat (bătut la buzunar), dar şi descalificat pentru prezenta şi următoarea campanie electorală, cel puţin. Adică, fiecăruia să i se dea după faptă şi răsplată. În caz contrar, riscăm în continuare să ne facem surzi şi muţi, să băgăm capul în nisip atunci când trebuie să facem dreptate şi să-i punem la stâlpul infamiei pe acei care merită…
