Economic

Cum poți cumpăra de la stat vechime în muncă pentru pensie

Persoanele care au lucrat în străinătate fără contract de muncă legal și nu au acumulat vechimea necesară pentru a fi pensionabile, li se oferă șansa să cumpere de la stat vechimea pentru șase ani în urmă.

Mai exact, Ministerul Muncii a creat posibilitatea legislativă pentru o asigurare retroactivă pe șase ani, adică plata contribuțiilor de asigu­rări sociale pentru persoanele care în ultimii șase ani au anumite pauze în vechime, adică pentru perioadele necontributive din ultimii șase ani.

Bineînțeles că de această facilitate pot beneficia nu numai cei ce au lucrat în străinătate, cu toți cei care mai au puțin până la pensie dar nu au anii de contribuție suficienți. Dacă pauzele în contribuție sunt datorate angajatorilor care nu au virat contribuția la fondul de pensii, acesta poate fi constrâns de lege sau de angajatul care îl poate reclama la Inspectoratul Teritorial de Muncă să facă declarație rectificativă și să-i achite sumele retroactiv.

Actul normativ la care facem referire îi vizează în  principal pe cei care au muncit în străinătate fără forme legale și nu au contribuit, pentru că vechimea  realizată legal în străinătate este recunoscută între statele Uniunii Europene.

Despre această facilitate legislativă, vorbește pe pagina sa de socializare ministrul Muncii, Violeta Alexandru, care dă următoarea explicație: este vorba despre persoane care  „au perioade de timp în care nu au fost asigurați la sistemul public de pensii din România, în trecut, din diverse motive: au lucrat fără un contract de muncă în țară sau în străinătate sau, pur și simplu, nu au avut un loc de muncă. Au așadar perioade de timp neasigurate și nea­vând stagiul minim de cotizare de 15 ani, deși au vârsta de pensionare, nu pot solicita o pensie de limită de vârstă.

Am propus și a fost aprobată, în ședința de guvern, ordonanța prin care se instituie posibilitatea ca, până la 31 august 2021, să poată <cumpăra vechime> persoanele care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea obținerii unei pensii pentru limită de vârstă. Perioada de asigurare este de cel mult 6 ani iar suma minimă este de 558 lei/lună. Persoana interesată va semna cu casa județeană de pensii un contract de asigurare socială în care va menționa perioada în care nu a fost asigurată în sistemul public de pensii. Plata se poate face fie direct la casa județeană de pensii fie prin transfer bancar în contul indicat de casa județeană”.

Până la apariția acestui act normativ, exista o moda­litate de asigurare prin care persoanele interesate pot cumpăra vechime în muncă, dar acest lucru nu funcționa retroactiv, așa cum facilitează ordonanța nou aprobată de Guvern.

Interes pentru acest mod de a achiziționa vechime în muncă există. La această dată la Casa Județeană de Pensii Buzău sunt câteva sute de persoane care plătesc contracte de asigurare pentru

viitor care să le asigure ve­chimea în muncă. Mai exact, Casa Județeană de Pensii Buzău are înregistrate peste 600 de contracte de asigurări active încheiate de buzoieni care plătesc lună de lună pentru a realiza ve­chimea necesară pentru a se putea pen­siona.

Care este avantajul noii prevederi legislative privind vechimea în muncă

„Legea 263, cea care permite în prezent încheierea contractelor de asigurare, produc efecte pentru viitor. Mă asigur astăzi și contractul începe să curgă astăzi pentru viitor; dacă eu ca să mă pensionez mai am nevoie de un an de zile pentru vechime pentru care vreau să-l plătesc pentru că nu mai am contract de muncă, trebuie să aștept să treacă un an de zile plătind lună de lună contribuția. Avantajul legii care urmează să apară este următorul: dacă mai am nevoie de un an de vechime, iar eu  am în ultimii șase ani un an în care nu am muncit și anul acesta eu nu mă pot pensiona, l-am achitat și mi-am și depus dosarul de pensie, pentru că odată cu plata am și dobândit acea ve­chime retroactivă. Nu mai trebuie așteptată trecerea anului pentru a ieși la pensie.

Pentru viitor este benefic în continuare și contractul pentru cei care își plătesc lună de lună pentru a ieși la pensie”, explică purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Buzău, Ionuț Constantin.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker