Economic

Case noi mai puține în regiunea Sud-Est la începutul acestui an

Numărul locuinţelor date în folosinţă la nivel naţional a crescut, în primele trei luni ale acestui an, până la 11.876 de unităţi, faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când numărul acestora era de 10.962, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Statisticile arată că cele mai multe locuințe au fost construite în mediul urban, 52,6%.

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul I 2026, faţă de trimestrul I 2025, numărul locuinţelor terminate din fondurile private a crescut cu 1.135 locuinţe, iar numărul locuinţelor terminate din fondurile publice a scăzut cu 221 locuinţe.

Distribuţia în profil regional, în trimestrul I 2026 faţă de trimestrul I 2025, evidenţiază o scădere a numărului locuinţelor terminate în mai multe regiunii ale țării, printre care se numără și regiunea Sud-Est, din care face parte și județul Buzău. Scăderi au fost înregistrate în: Sud-Vest Oltenia (-177 locuinţe), Sud-Est (-119) şi Centru (-5).

Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+749 locuinţe), Nord-Vest (+271), Nord-Est (+147), Sud-Muntenia (+31) şi Bucureşti-Ilfov (+17).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare