Administrație

Cum l-au șantajat consilierii PNL pe primarul Toma (PSD), pentru a înlocui în regulamentul parcărilor o prevedere liberală cu una socialistă

Scene halucinante, miercuri, la ședința extraordinară a Consiliului Local, unde aleșii municipali au fost chemați să dezbată și să voteze, printre altele, proiectul de hotărâre pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe domeniul public al municipiului Buzău. Adoptarea respectivului regulament este, conform primarului Constantin Toma, un pas obligatoriu pentru obținerea de către municipalitate a finanțării europene pe mobilitate urbană, în valoare de 25,4 milioane de euro. Proiectul prevede, conform aceleiași surse, achizi­ționarea, din fonduri europene, de autobuze electrice, asfaltarea, în valoare de 18 ­mi­lioane euro, a liniilor de autobuze de pe Bulevardului Unirii, de pe strada Transilvaniei și din Zona Industrială, străzi care vor fi prevăzute cu piste de biciclete și vor avea cablurile îngropate, dar și amenjarea de parcări.

Discuțiile la punctul respectiv au fost cât se poate de animate, dat fiind că au fost propuse amendamente inclusiv din partea majorității social-democrate, dar și din partea opoziției liberale. Au fost chiar și mai multe amendamente propuse de către liderul organizației județene a Uniunii Salvați România, Irinel Cîrstea, care a solicitat consilierilor Partidului Național Liberal să le preia și să le susțină, însă fără succes. Acesta pentru că liberalii veniseră cu amendamentele proprii, dintre care două au atras atenția. Primul dintre ele cerea excluderea din ca­tegoria scutirilor de la plată a ocupării locurilor de parcare din dreptul sediilor partidelor politice parlamentare, care însă încălca o hotărâre de guvern în acest sens, act normativ obligatoriu pe întreg teritoriul țării. Un al doilea amendament se re­fe­rea la înlocuirea unei prevederi cu tentă liberală din regulament – care prevedea posibilitatea creșterii redevenței pentru concesionarea locurilor de parcare în cazul în care cererea depășește oferta – cu una de tip socialist care limita valoarea acestei redevențe la 90 lei pe an. Amendamentele în cauză au fost respinse, drept pentru care consilierii Partidului Național Liberal au votat împotrivă. Din pricina faptului că patru aleși locali au absentat de la ședință, proiectul regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a a parcărilor publice pe domeniul public al municipiului Buzău nu a întrunit majoritatea calificată de două treimi din totalul consilierilor aflați în funcție și a fost respins.

,,Felicitări, tocmai ați trântit un proiect european în valoare de 25,4 milioare de euro”, a spus primarul Constantin Toma. În acel moment, consilierii liberali au început o ,,negociere” mai ceva ca în Piața Centrală, demnă de negustorii de varză: ei au cerut reluarea votului și adoptarea amendamentului privind limitarea valorii redevenței pentru concesionarea locu­rilor de parcare rezidențiale la 90 lei, pentru a vota proiectul de hotărâre în ansamblul său și, deci, a nu pune în pericol accesarea banilor europeni din proiectul de mobilitate urbană.

Nemulțumiți au plecat de la ședința Consiliului Local reprezentanții USR Buzău, ale căror amendamente nu au fost băgate în seamă, și care, ulterior, le-au postat pe Facebook însoțite de următorul text: ,,Simțiți o mână tot mai adânc băgată în buzunar? Este a domnului primar care scoate din buzunarele cetățenilor tot mai mulți bani pentru a acoperi li­psa de eficiență în administrația locală. Dacă la ședința anterioară a Consiliului Local a mărit prețul cu serviciul de salubrizare, de data aceasta a venit rândul parcajelor.
• Parcările cu taxare fixă vor costa 3 lei/oră; indiferent dacă staționezi 10 sau 20 de minute plata se va face integral.
• USR propune să se țină cont de puterea de cumpărare a cetățenilor buzoieni. Municipiul Buzău este pe ultimele locuri în ceea ce privește salariul mediu, dar printre primele în ceea ce privește taxarea parcajelor. Propunem plata de 1,5 lei pe oră și posibilitatea de taxare pe fracții de oră (15 min, 30 de min).
• Propunerea de taxare progresivă din centrul orașului face să avem cetățeni de două categorii: cei cu venituri mari care își pot permite stațio­narea pentru mai multe ore și cetățeni cu venituri mai mici ce sunt îndrumați de domnul primar să circule pe jos, transformând centrul orașului într-un club exclusivist.
• USR Buzău a propus micșorarea taxei progresive la 1,5 lei în primele 30 de min, 3 lei în prima oră și 5 lei pentru a doua oră, iar parcarea să fie interzisă mai mult de două ore. Astfel se permite accesul tuturor categoriilor sociale dar și un flux mai mare de mașini.
Pentru că USR Buzău nu are consilieri în Consiliul Local și nu ne puteam aștepta ca cei de la PSD să preia aceste amendamente, am rugat consilierii PNL să le propună în plen. Am pri­mit un refuz categoric”.

3 Comentarii

  1. NU PUTEM DISCUTA DE INITIATIVE USR PT. CA ACESTIA AU CONCEPTII STALINISTE A ANILOR ’50 ” CINE NU ESTE CU NOI ESTE IMPOTRIVA NOASTRA” EI PESTE TOT SUNT CONTRA RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE USR. ASA CA DRAGI BUZOIENI NU VOTATI USR CA AU CONCEPTII STALINISTE.

  2. De proiectul asta ne povesteste domnul primar de cand a preluat mandatul… Ca acceseaza fonduri europene pentru banda dedicata autobuzelor, ca aduce autobuze electrice, biciclete fara numar, ca asfalteaza marile bulevarde….isi incheie mandatul si proiectul nici nu a fost scris, pasamite depus. Povestea continuta in volumul urmator, pardon, mandatul urmator!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker