Actualitate

Cum influențează schimbarea orei circulația trenurilor în județ

Începînd de duminică, 31 martie 2024, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA își va desfășura activitatea de transport după încetarea aplicării orei Europei Orientale și trecerea la ora oficială de vară, când ora 3.00 va deveni ora 4.00, informează surse oficiale din interiorul companiei. În noaptea de 30-31 martie 2024, când ora 3.00 devine ora 4.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de îndrumare între orele 3.00 şi 4.00 vor pleca întârziate faţă de ora afișată în „Mersul trenurilor 2023-2024”. În cazul cînd orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele de plecare ale trenurilor dintre orele 4.00 şi 5.00, trenurile se vor expedia în ordinea rangului. Trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de îndrumare după ora 4.00 vor pleca şi circula la orele afișate în „Mersul trenurilor 2023-2024”.

Pe raza Sucursalei Regionale C.F. Galaţi, trenurile de călători, aflate la îndrumare după ora 3.00 care devine ora 4.00, şi staţiile în care se va face schimbarea orei sunt următoarele:

  • trenul 5010 Buzău-București Nord, cu ora plecării 3.25 (ora Europei Orientale), va pleca din stația Buzău la ora 4.00 (ora oficială de vară);
  • trenul 7361 Buzău-Galați, cu ora plecării 3.30 (ora Europei Orientale), va pleca din stația Buzău la ora 04.00 (ora oficială de vară)
  • trenul 10348 Nehoiașu-Buzău, cu ora plecării 3.48 (ora Europei Orientale), va pleca din Nehoiașu la ora 4.00 (ora oficială de vară). 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker