Administrație

Cum crede primarul din Lopătari că ar trebui gestionată situația urșilor din județ

Incidentul de sâmbăta trecută, când un bărbat din Gura Teghii a dat nas în nas cu ursul în timp ce se întorcea acasă și a fost atacat cu brutalitate, a divizat opinia publică în două tabere. Pe de o parte, unii cetățeni susțin că autoritățile trebuie să ia măsuri imediate și să împuște animalele agresive care ajung în comunități, iar pe de altă parte, alții susțin că vina pentru situația curentă aparține tot oamenilor, care au distrus habitatele animalelor, iar acestea sunt nevoite să își caute noi teritorii. Poziția Prefecturii Buzău este că sunt prea multe exemplare de urs în județ, cu mult peste nivelul optim, dar Ministerul Mediului nu este de acord cu acest punct de vedere, dat fiind că solicitările de intervenție imediată asupra animalelor au fost refuzate.

Primarul uneia dintre comunele de munte, unde prezența urșilor în apropierea satelor este la ordinea zilei, Claudiu Constantin, din Lopătari, este la curent cu pagubele create de urși. Acesta este de părere că discuțiile stârnite nu duc la niciun rezultat concret, ci este mult zgomot pentru nimic, dat fiind că acestea nu se materializează în soluții pentru locuitorii din satele afectate.

„Cred că dezbaterea a luat-o un pic razna pe subiectul urșilor, așa cum se întâmplă în situații de criză în România. Diverse părți ale societății, la fel ca și diverse instituții, ajung să se învinovățească reciproc și să arunce cartoful fierbinte dintr-o parte în alta. În locul dialogului și al cooperării apare zgomot nesfârșit din care oamenii aflați la firul ierbii, la Lopătari, Bisoca sau la Gura Teghii de exemplu, nu au absolut nimic de câștigat. De fiecare dată când apare câte-o pagubă cauzată de urs, cineva se ceartă vreo săptămână-două, apoi liniște. Nimic nu se schimbă”, a transmis Claudiu Constantin, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Primarul din Lopătari crede că soluția o reprezintă cooperarea dintre instituțiile statului cu atribuții în gestionarea acestor situații și organizațiile non-guvernamentale care doresc să protejeze viețile animalelor. Claudiu Constantin a mai spus că îi așteaptă pe responsabili la discuții, pentru a găsi o cale de mijloc în situația din ultima vreme, iar viața are aceeași importanță, indiferent dacă îi aparține unui om sau unui animal. Însă, deși a declarat că nu dorește ca animalele sălbatice să fie împușcate, primarul nu vrea nici ca membrii comunității sale să fie terorizați de acestea și să nu-și poată desfășura activitățile zilnice de teama atacurilor.

„Statul român ar trebui să coopereze cu ONG-urile care militează pentru drepturile animalelor, nu să se certe la nesfârșit. Ar trebui să se așeze toți la masă și să găsească soluții concrete care avantajează atât oamenii, cât și speciile protejate. Faptul că avem cel mai mare număr de urși din UE trebuie să se transforme din teroare într-un avantaj competitiv – dar pentru asta trebuie extrem de multă muncă și, mai ales, oameni rezonabili care văd în primul rând interesul comunităților montane. Stat român și ONG-uri, treziți-vă și cooperați! Vă așteptăm la fața locului, la Lopătari, Bisoca sau Gura Teghii pentru a discuta aplicat. Eu, ca primar sunt deschis acestui efort de a găsi abordări realiste – nu vreau nici să împușc urși, dar nici să văd părinți temându-se pentru copiii pe care-i trimit la școală. Nu este corect și nici constructiv să se arunce acest cartof în spatele primăriilor, care nu au mijloacele concrete și nici atribuțiile să rezolve definitiv problema. E nevoie să se schimbe legea? Schimbați-o. E nevoie de resurse pentru a ține urșii departe de colectivități? Alocați-le. Au ONG-urile propuneri concrete pentru a nu ne duce de la o extremă la cealaltă? Sunt deschis să implementăm la Lopătari”, a mai scris pe Facebook primarul din Lopătari.

Articole similare