Actualitate

Cum au ales să protesteze unii magistrații buzoieni față de ordonanța lui Toader

Magistrații buzoieni nu au ieșit în stradă, dar au ales, totuși,  să tragă un semnal de alarmă privind consecințele ordonanței de urgență care modifică Legile Justiției.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău au suspendat activitatea cu publicul, iar cei de la DIICOT, potrivit deciziei luate la nivelul structurii centrale, își suspendă activitatea începând de marți, 26 februarie, până pe 8 martie, timp de patru ore în fiecare zi, decizia fiind una fără precedent.

Judecătorii de la Judecă­toria Buzău sunt primii care s-au poziționat împotriva modificărilor aduse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2019.

Marți, Adunarea ­Ge­nerală a Judecătorilor din cadrul instanței a hotărât exprimarea unui dezacord ferm cu privire la adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2019.

,,Adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2019 fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii, impus de preve­de­rile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, încalcă în mod grav și nescuzabil principiul ­coo­perării loiale între cele trei puteri exercitate într-un stat democratic: legislativă, executivă și judecătorească, evocat în mod constant de către Curtea ­Constituțio­nală a României în jurisprudența sa”, se precizează în hotărârea luată de judecători.

,,Cu excepția dispozi­țiilor care au fost adoptate ca urmare a sesizării Consiliului Superior al Magistraturii (aspecte privind admiterea în cadrul Institutului Național al Magistraturii și activitatea specifică desfășurată de această instituție), adop­tarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2019 nu justifică o urgență imperioasă care să corespundă unei nevoi stringente de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în contextul în care toate aceste 3 legi au fost modificate de către Parlament în toamna anului 2018. (…) Introducerea unui nou caz de eliberare din funcția de judecător prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2019, res­pectiv prin <neîndeplinirea condiției privind buna reputație, dacă în acest din urmă caz se apreciază că nu se impune menținerea în funcție>, reprezintă o subminare a independenței judecătorului, în condițiile în care textul normativ nu este clar și predictibil, nefiind menționate și explicate criteriile legale care să corespundă conceptului de <bună reputație>”, se mai precizează în document.

În plus, ,,principiul ­se­parației carierelor, instituit prin art. 1 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care fost introdus prin Legea nr. 242/2018  pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a fost nesocotit în mod flagrant prin modificările aduse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2019”, consideră judecătorii de la Judecătoria Buzău.

Până miercuri după-­amia­ză, judecătorii de la Tribunalul Buzău nu luaseră vreo decizie ori poziție față de prevederile ordonanței în cauză.

Mai multe instituții din justiție din țară au anunțat acțiuni de protest împotriva O.U.G. nr. 7/2019. Printre acestea se numără Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Tribunalul Maramureș, Jude­cătoria Iași Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și  Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. De asemenea, procurorii Parchetului General vor purta banderole albe pe braț.

3 Comentarii

  1. Magistratii sa puna mana sa aplice Legea, ca asta e treaba lor! Legile le face legislativul! Ca de asta exista, sau ar trebui sa fie, principiul separatiei puterilor in stat! nici guvernul nu trebuie sa se bage peste magistrate sa aplice legea, nici ei nu se baga peste legile date!

    Magistratii sunt foarte coruptii insa la noi ca si politicienii…

    1. Dupa cate inteleg, eu tu doresti ca magistratii „sa faca ce zice popa, nu ce face”. Se pare totusi ca acesti magistrati de fapt fac ce face si „popa”, dar nu ce zice popa si atunci a aparut conflictul.

  2. D-l Toma, sa vada si sa inteleaga. Nu are ce cauta la acest partid, este de cu totul alta calitate. Nu poate fi „frate” cu un Dragnea, Niculicea, Serban, Stefacescu, Badalau, Radulescu, Toader, Iordache si cine se mai invart pe acolo. Magistratii buzoieni au ales calea cea dreapta ptr. a-si arata oroarea fata de PSD. Toma este alfel de om si mereu m-am intrebat ce cauta el acolo !

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker