marți, 13 aprilie 2021

Cum alegi covorul potrivit pentru fiecare cameră

Atmosfera unei locuințe este construită cu ajutorul fiecărui detaliu, așezat cu măiestrie acolo unde îi este locul. Cu toții ne dorim o casă care să inspire liniște, să invite la relaxare și odihnă. Covoarele au un rol deosebit de important în acest sens, indiferent de cameră. Dormitorul, sufrageria, bucătăria sau baia necesită covoare potrivite, atât estetice, cât și funcționale. Iată cum să faci cea mai bună alegere în ceea ce privește covorul, astfel încât ambele cerințe să fie acoperite.

Alege covorul pentru camerele din locuință în funcție de suprafața acestora

Înainte de a lua o decizie finală în ceea ce privește covorul pentru o încăpere, trebuie să verifici ce opțiuni ai în funcție de suprafață și de stilul în care vrei să amenajezi. Covoarele care acoperă întreaga pardoseala sunt specifice stilul romantic sau clasic, pe când cele de dimensiuni mici sunt preferate de adepții stilului minimalist. Atunci când cauți cele mai potrivite covoare pentru cameră, ia în calcul factori importanți, care te pot ajuta să alegi cea mai bună opțiune. Documentează-te și obține toate informațiile cu privire la stilul ales și ia în calcul faptul că, un covor are un rol practic, dar contează mult și din punct de vedere vizual, indiferent de camera în care este poziționat. 

În dormitor ai nevoie de un covor cât mai moale și pufos

Pentru dormitor alege un covor gros și moale, care să ofere confort, dar și căldură. Este important ca atunci când te trezești să ai o senzație plăcută și să pășești pe o suprafață moale. După ce ai ales materialul cel mai potrivit pentru covorul din dormitor, alege și culoarea în funcție de celelalte obiecte din cameră, în așa fel încât să existe o armonie de culori și texturi. În ceea ce privește dimensiunea covorului, aceasta trebuie să depășească suprafața ocupată de pat, dar nu e necesar să acopere întreaga încăpere.

Pentru sufragerie alege un covor ușor de întreținut

În sufragerie iei masa alături de întreaga familie și uneori de musafiri, așa că gândește-te să alegi un covor cât mai practic pentru că este o zonă expusă. De asemenea, multe persoane circulă zilnic prin sufragerie, iar covorul poate să se uzeze în scurt timp. Ținând cont de aceste lucruri, documentează-te asupra opțiunilor existente și alege acea variantă de covor, care e foarte ușor de curățat și întreținut. 

În baie poți plasa mai multe covorașe de dimensiuni mici

În băile moderne se practică instalarea încălzirii sub pardoseală, iar în acest caz covoarele au un rol foarte important în baie: împiedică alunecarea. Așadar, în zonele expuse umezelii plasează covorașe de dimensiuni mici care, dacă sunt alese în conformitate cu stilul în care ai amenajat, pot fi obiecte de decor foarte interesante. 

Covoarele de bucătărie trebuie să se curețe ușor

Dacă livingul este o zonă expusă la pete și murdării, bucătăria are si mai mult de suferit. În zona de gătit, pe covor pot apărea pete nedorite și greu de curățat. Din acest motiv, alegerea covorului este extrem de importantă, pentru că nu dorești ca bucătăria să aibă un aspect neîngrijit, dar nici nu vrei să duci săptămânal covorul la curățătorie. Un covor din polipropilenă este ideal pentru zona bucătăriei, pentru că nu este gros și se curăță mai rapid decât alte materiale. 

Fiecare încăpere din locuință are specificul și utilitatea ei. Alegerea covorului trebuie făcută în funcție de camera în care va fi plasat, pentru că e foarte important să aibă și o componentă practică. Desigur, covorul va contribui mult și la crearea decorului și a atmosferei dorite, așa că ține cont de culoare, material, textură și, nu în ultimul rând, de dimensiunea acestuia în raport cu încăperea. Pe piață găsești nenumărate modele de covoare pentru toate zonele din locuință, așa că în mod cert ai de unde alege. 

 

loading...