Administrație

Cum a scăpat noul subprefect de cercetarea disciplinară la fostul loc de muncă

Cel de-al doilea subprefect al judeţului Buzău, Elena Preda, a fost învestit vineri în funcţie, în prezenţa prefectului şi a celuilalt subprefect, a şefilor de deconcentrate şi a ­se­cretarului de stat în MAI Gheorghe Sorescu, care coordonează activitatea prefecţilor şi subprefecţilor.

După depunerea jurământului, Elena Preda a declarat că venirea la Casa Albă este o provocare, o onoare dar şi o mare ­res­ponsabilitate.

,,Numirea în funcţia de subprefect mă onorează, mă responsabilizează, dar mă şi obligă. E o nouă provocare pentru mine. Consider că experienţa acumulată în cei peste 25 de ani de activitate în Ministerul de Interne şi de peste 15 ani în funcţia de şef al Serviciului Cazier, cu o echipă ca a dumnea­voastră, cu aplicarea unui management consultativ, cu toate acestea  vom aduce un plus valoare instituţiei. Vin  cu mare drag aici, am găsit aici oameni deosebiţi, am simţit aici o echipă  de profesionişti, am apreciat foarte mult modul de gestionare a situaţiei codului roşu,  o situaţie grea dar bine gestionată”, a declarat noul subprefect.

Elena Preda îşi va exercita funcţia de subprefect cu caracter temporar. Ea este comisar şef de Poliţie, iar înainte de a fi detaşată pe funcţia de subprefect a fost 15 ani şef la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul IPJ Buzău. Cel de-al doilea subprefect nu are încă 25 de ani de vechime în MAI, pentru a-i permite pensio­narea, însă detaşarea la Instituţia Prefectului i-ar putea asigura o pensie pe măsura funcţiei.

Promovarea Elenei Preda vine după o perioadă în care activitatea sa la conducerea Serviciului Cazier a făcut obiectul unei cercetări disciplinare, încheiată cu o clasare ca urmare a prescripţiei faptei după ce cercetarea prealabilă ar fi durat un an şi 8 luni. Verificările interne ar fi început în 2018. ,,Cer­cetarea s-a încheiat cu o clasare, nu s-au identificat aspectele care au fost invocate”, a decla­rat iniţial Elena Preda, pentru ca în continuare să admită că cercetarea disciplinară s-a încheiat pentru că verificările iniţiale au durat mai mult decât prevedea legea: ,,A intervenit în cazul unei prescripţii, deoarece a durat mai mult decât era normal. Depăşise termenul demult. Ajunsesem la un an şi opt luni”. ­Cer­cetarea a vizat modul în care erau eliberate certificatele de cazier judiciar. Mai exact, s-ar fi eliberat caziere pentru persoane care n-ar fi trecut pe la ghişeu să ridice personal documentele. ,,Vreau să vă spun că toate certificatele de cazier judiciar au fost eliberate în baza Legii 290, respectând procedurile interne ale Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative”, a spus subprefectul Elena Preda.

Potrivit dispoziţiilor legale, efectuarea şi finalizarea cercetării (inclusiv dispunerea sanc­ţiunii disciplinare) se efectuează în termen de 6 luni de la data la care persoana în drept a luat cunoştinţă despre comiterea faptei, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii faptei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker