Politic

Cum a refăcut Adrian Mocanu ApR Buzău sub umbrela ALDE

Directorul Electrica-Furnizare Buzău, Ovidiu Anghel, s-a înscris în Alianța Liberalilor și Democraților, motiv de mare mândrie pentru conducerea județeană a ALDE, care a organizat, vineri, o conferință de presă al cărei prim punct de discuție a fost tocmai cea mai recentă achiziție a partidului condus la centru de Călin Popescu Tăriceanu. Sosirea lui Ovidiu Anghel în partid a fost apreciată de toți cei prezenți la masa prezidiului, respectiv deputatul Adrian Mocanu, viceprimarul Andrei Neder, fostul viceprimar Fănică Bârlă – el însuși cadorisit cu funcția de director la Electrica-Distribuție Buzău după înscrierea în ALDE – și, nu în ultimul rând, senatorul Dorin Bădulescu. Semn că supă­rarea dintre ultimul și Ovi­diu Anghel, datând din perioada de după alegerile locale din iunie 2016, generată de o sumă controversată, de 40.000 lei, din campania electorală, a fost uitată, dacă nu cumva tranșată între timp.

Ovidiu Anghel s-a lansat în viața politică locală imediat după evenimentele din decembrie 1989, ca reprezentant al tinerilor buzoieni din partidul condus de Ion Iliescu (FSN/PDSR). După alegerile din 1996, când puterea politică a fost preluată de partidele Convenției Democrate, Anghel a fost unul dintre primii contestatari ai conducerii Partidului Demo­crației Sociale din România, susținând candidatura la șefia acestei formațiuni politice a lui Teodor Meleșcanu, pe care l-a urmat când acesta a fondat Alianța pentru România. Ulterior, Ovidiu Anghel, mult mai ghinionist decât noul său șef de partid, Adrian Mocanu, a dispărut de pe firmamentul politicii locale după ce a provocat un accident de circulație în urma căruia un bărbat a decedat.

El a reapărut în Partidul Democrat, când la conducerea organizației jude­țene se afla deputatul Cezar Preda, care l-a sprijinit pentru a obține postul de director al Poștei, cel de subprefect și, ulterior, de director al Electrica-Furnizare. În campania electorală din toamna anului 2012, Ovidiu Anghel a schimbat însă rapid macazul, fotografiindu-se și sprijinind contracandidații social-democrați din colegiul electoral în care concura și Cezar Preda. Ulterior, el a devenit membru PSD cu acte în regulă, cu cotizația plătită la zi, în perioada cât la conducerea PSD Buzău se afla fostul său coleg din ApR Constantin Boșcodeală.

Înaintea alegerilor locale din vara anului 2016, Ovidiu Anghel este numit președinte al organizației județene a Partidului Național Liberal și candidează pentru Primăria Buzău. În perioada scurtă cât a condus PNL la Buzău, a promovat în spațiul public local personaje precum prefectul Aurelia Mitrea sau Vasile Dinu, zis ,,Torel”, șef de cabinet al primeia, fost proprietar al unui club de striptease.

Planul B pentru Boșcodeală

Trebuie spus că, în perioada cât au fost colegi de partid în Alianța pentru România (ApR), între Ovidiu Anghel, pe de o parte, și Constantin Boșcodeală – care a câștigat al doilea mandat de primar al Buzăului candidând din partea ApR -, s-a legat o prietenie strânsă. Atât de strânsă încât, după ce Justiția l-a zvârlit de pe treptele Pala­tului Comunal, dar spera că va rămâne conducător de facto atât al Primăriei, cât și al organizației județene a Partidului Social Democrat, Boșcodeală a militat ca Fănică Bârlă să fie candidatul PSD pentru funcția de primar, iar Ovidiu Anghel, candidatul PNL, să fie sprijinit din umbră. Blat cu care liderul PSD Buzău Marcel Ciolacu nu a fost de acord. Astfel se explică atât înverșunarea cu care a fost atacat Constantin Toma din interiorul PSD în campania electorală și în întreaga perioadă de când este primar – chiar dacă, între timp, o parte dintre cei care îl denigrează acum și-au găsit alte vocații politice -, cât și campania electorală a lui Ovidiu Anghel, bazată pe atacuri nu doar la adresa contracandidatului social-democrat, cât și la adresa liderului PSD Marcel Ciolacu.

În acest moment, Boșcodeală pare să-și fi văzut visul cu ochii, după ce în organizația condusă de finul său Adrian Mocanu a strâns laolaltă o bună parte din fostul ApR Buzău, inclusiv pe cei doi pe care îi pregătise în vederea marelui blat planificat pentru alegerile locale din vara anului 2016, Fănică Bârlă și Ovidiu Anghel.

2 Comentarii

  1. Mihai suspectează . Eu sunt sigur!! „pune-l tu pe cutare ca să câștig eu cu al meu!” Trampa se aranjează „pe sub masă”. Cu cât protagoniștii se jignesc și se sfădesc cu public, mai rău, cu atât aranjamentele sunt mai sigure. De aceea mulți oameni corecți nu mai vor să intre în politică…Al doilea aspect foarte periculos etste cel legat de puterea banilor. Un primar bine sponsorizat și care a mai făcut câte ceva e un câștigător sigur. Cunosc un caz în care un primar a fost ajutat de un prieten cu o sumă importantă pe care a plasat-o, în miez de noapte, unui grup masiv de alegători, căci „prietenul la nevoie se cunoaște” . Oamenii cinstiți recunosc, spun și se află, de aceea prezența la vot devine o problemă…

  2. Eu si acum suspectez de blat pe multi „politicieni” aflati in partide de opozitie. Totul tine de interesul personal al traseistului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker