Vă mai amintiți cât de constituțională era atitudinea președintelui Iohannis pe timpul „guvernării Dragnea”? Cum accepta el, ca un mielușel, ciuntirea legilor justiției, demiterea procurorilor Lazăr și Kovesi după „ievaluările” lui Tudorel Toader și, în general, toate nelegiurile menite a-l salva de brațul lung al legii pe cel mai iubit dintre social-democrați? Iohannis devenise atât de constituțional încât i-a adus la limita răbdării și pe cei care, prin acțiunile lor de stradă, i-au făcut cadou primul „guvern al său”, care s-au opus Ordonanței 13 și care au primit, în schimb, din partea ciracilor lui Dragnea, bastoane și gaze toxice în acel nefericit 10 august.
Fac o paranteză, după 10 august, am scris în mai multe rânduri, în această rubrică, că Jandarmeria trebuie reformată din temelii, prin desființare și înlocuirea cu o instituție construită pe baze sănătoase. Întâmplările de miercuri de la Iași mi-au întărit convingerea, văzându-i pe acei flăcăi, de teapa celor care au zdrobit în bătaie manifestanții din Piața Victoriei, transformându-se în zdrențe în fața unei hoarde de provocatori ultraortodocși și nerespectând ordinele primite.
Dar să revenim la mielușeii noștri. Dar de unde provenea atitudinea profund constituțională a președintelui Iohannis din regimul Dragnea? Sunt sută la sută convins că din teama de a nu se pune pe tapet problema suspendării sale. Pentru că președintele Iohannis este departe de ceea ce a fost, în vremurile sale bune, Traian Băsescu, cel care a trecut cu bine de două asemenea încercări. Și care a avut în spate permanent un partid, Partidul Democrat Liberal, croit în mare după chipul și asemănarea sa, format din oameni care l-au susținut necondiționat în bătălii precum cele de la cele două referendumuri. Or, actualul președinte a fost conștient în permanență că nu poate avea asemenea așteptări de la Partidul Național Liberal, cu o seculară tradiție în trădare și permanent gata să facă orice compromis.
Bineînțeles, mi-a fost silă dintotdeauna de practica instituită de social-democrați și de liberali, de pe vremea USL, de a pune periodic pe tapet problema suspendării președintelui, uneori atât de des încât nu mai era mult până când această instituție, a suspendării, să cadă în derizoriu. Astfel încât, la o încălcare gravă a Constituției de către un oarecare locatar al Cotroceniului, orice tentativă de suspendare a sa ar fi devenit, în ochii opiniei publice, de tot râsul.
Ce s-a întâmplat însă? Să revenim puțin la momentul moțiunii de cenzură care a dus la dărâmarea primului guvern condus de Ludovic Orban, când Iohannis a refuzat să numească premier un reprezentant al alianței majoritare din Parlament. Cu acea ocazie, noul președinte social-democrat, Marcel Ciolacu, la acel moment interimar, a fost întrebat dacă ia în calcul o eventuală suspendare a președintelui, chestiune pe care liderul social-democrat a exclus-o din start. Și, de atunci, mielușelului din capul statului i-au crescut aripi, atât de mari încât a ajuns să transforme Cotroceniul în sediu de campanie electorală al “candidatului dreptei” la Primăria Generală a Capitalei.
Povestea cam aceasta este. Dacă va continua în acest ritm, Iohannis ar putea oferi social-democraților un argument sănătos pentru suspendare. Și, încă o dată, la un referendum, eu unul aș paria pe trădarea liberalilor, nu pe susținerea lor!
