Timp de zeci de ani, soiurile vechi de legume au fost înlocuite cu semințe importate, pentru câștiguri comerciale rapide, până când unele au dispărut complet. Numărul soiurilor pierdute este de ordinul miilor, lucru pe care îl descoperim într-un studiu realizat de cercetătorul buzoian Costel Vînătoru. „Studiul arată că am pierdut peste 2.600 de soiuri, consultând doar o parte din listele oficiale ale Ministerului”, spune acesta.
Dacă noi am pierdut o parte a creațiilor biologice, rezultate ale cercetării buzoiene, prin înlocuirea lor din cultură, unele din aceste resurse genetice se află conservate în bănci de gene din străinătate. Ceapa aurie de Buzău este o astfel de legumă, creație a cercetării locale, pentru care se depun eforturi mari, la ora actuală, în vederea recuperării ei fizice, dar și din punct de vedere juridic.
Cât de greu se pot recupera pierderile
50 de semințe din acest soi au fost aduse de la o bancă de gene din Statele Unite ale Americii, după demersuri ce au durat un an, pe care le-a făcut Costel Vînătoru, cercetător la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. Probabil că cererea cercetătorului buzoian a fost neașteptată pentru specialiștii din SUA, care au văzut o solicitare venită din Buzău, pentru semințe de… Ceapă aurie de Buzău, adică o cerere sosită chiar din zona în care a fost realizat soiul. Cert este că formalitățile au durat circa un an de zile, până când cele 50 de semințe din acest soi au ajuns la Buzău.
„M-am interesat la băncile de gene din Europa. Am făcut adrese și mi-au răspuns că nu le dețin. Un prieten m-a ajutat să concep o adresă către Departamentul de Stat pentru Agricultură al Statelor Unite ale Americii (Ministerul Agriculturii din SUA, n.r.). Am primit răspuns că au semințele acolo și mi-au trimis și niște poze din câmpurile lor experimentale în care se afla ceapa de Buzău. În fotografii se putea vedea eticheta inscripționată <România> și numărul de cod pe care l-au dat ei acolo, și le aveau în păstrare la Banca de gene a universității Cornell din SUA. Mi-au cerut adresa la care să-mi livreze câteva semințe. După ce am vorbit cu cercetătorii de acolo și am identificat că acesta este soiul, au făcut formalitățile de bază. Problema a apărut când am solicitat pentru România, la Buzău, aceste semințe și au constatat că România nu are acord de schimb cu banca respectivă și că nu pot să ni le livreze, în lipsa unui acord oficial între statul român și ei. Atunci am solicitat să-mi trimită pe persoană fizică, dar a fost foarte greu și așa. Inițial ne-am gândit să le aducă un profesor român aflat acolo, la întoarcerea sa în țară. Am aflat însă că existau restricții pe aeroporturi în ceea ce privește transportul de semințe, restricții la fel de mari ca și pentru droguri. În plus, am aflat că la vamă există aparate de iradiat semințe, ceea ce le-ar fi făcut neviabile. Am făcut schimburi de adrese circa un an de zile, pentru a stabili o cale de a aduce aceste semințe și am realizat, în cele din urmă, un acord de schimb pe persoană fizică. Astfel, mi-au trimis 50 de semințe însoțite de două documente: un certificat fitosanitar, pe care ei pun mare preț, din care rezultă că semințele sunt libere de boli și dăunători, și un document prin care ni se dă dreptul să utilizăm cele 50 de semințe”, povestește cercetătorul Costel Vînătoru odiseea recuperării semințelor de „Ceapă aurie de Buzău”.
Din păcate, problema nu se încheie aici. În acest moment cercetătorii se ocupă de reconstituirea soiului. „Nu avem răsaduri acum și mai avem până când vom reuși să stabilizăm soiul la caracteristicile pe care le-a avut anterior. E o muncă de ameliorare, de reconstrucție am putea spune. Durează mai mulți ani, pentru că este o plantă bienală. În primul an produci bulbul, introduci bulbul în pământ și produci sămânța. Timpul de ameliorare este mult mai lung decât la o plantă anuală. Anul acesta ai produs cepele, le introduci în sol. Anul viitor faci rost de sămânță, apoi vezi dacă s-au păstrat caracteristicile. E o muncă mai greoaie. Suntem într-un stadiu avansat de ameliorare, de reconstruire a ei și sperăm ca, în scurt timp, în 2022-2023, să ieșim cu ea și cel mult în 2024 să o vedem înmatriculată din nou. Nu știm ce formulă vom putea găsi de reînscriere a ei în catalogul oficial”, mai spune cercetătorul Costel Vînătoru.
Banca de gene, de importanță capitală
Dacă Banca de gene de la Buzău ar deveni funcțională, cu siguranță mii de soiuri autohtone ar putea fi scoase din nou în producție. Chiar și după acest moment, va urma o perioadă îndelungată pentru recuperarea soiurilor românești. Pe de o parte pentru că unele mai există prin bănci de gene prin lume și formalitățile de aducere sunt anevoioase, dar și pentru că ele nu pot fi recuperate de la țărani, așa cum mai cred unii funcționari prin Ministerul Agriculturii.
„Nu putem să căutăm acum la țărani soiurile obținute din cercetarea românească, înscrise cândva în catalogul oficial. Chiar dacă le găsesc, nu mai sunt oficial ale statului român, nemaifiind înmatriculate în catalogul plantelor de cultură. O bancă de gene face ca aceste soiuri – și cele care se folosesc, și cele care nu se folosesc, acelea care au fost folosite – să fie înmatriculate, să fie proprietatea statului român, să nu se piardă juridic. Pe de altă parte, soiurile respective, la țărani, nu mai au toate caracteristicile, pentru că apar încrucișările cu alte soiuri. Sunt mulți factori care conduc la deprecierea soiurilor: cu aceste polenizări încrucișate, schimbările climatice, chimicalele, tehnologiile aplicate. Toate acestea pot duce la deprecieri, la schimbarea caracteristicilor inițiale”, explică cercetătorul Costel Vînătoru.
Cercetătorul buzoian a mai avut și alte acțiuni pentru recuperarea unor soiuri de plante autohtone pierdute. El a adus din Germania semințe de vinete Danubiana, bucureștene, Tomate Aurora (soi care a fost obținut la Buzău) și țigănești (legumă care a fost cultivată la Buzău în anul 1957).
