Sănătate

Cum a decurs în prima zi campania de vaccinare la Spitalul Județean de Urgență Buzău

Luni,  4 ianuarie a început campania de vaccinare la S.J.U. Buzău și printre cei vaccinați anti-COVID se numărăr și şeful secţiei U.P.U.-S.M.U.R.D., dr. Zoican Adrian. Prima persoană care a fost vaccinată a fost Bogdan Micu, şeful secţiei de Boli Infecţioase. A doua persoană care a fost pe lista pentru vaccinare este Dr. Iulian Coliof, şeful secţiei Nefrologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău şi cel care a fost infectat primul cu SARS-COV2 din rândul cadrelor medicale ale spitalului.

Până acum, s-au înscris pentru vaccinare anti-COVID 341 de persoane din Spitalul Județean, dintr-un total de 1.180 de cadre medciale. Imunizarea cadrelor medicale din spital a început cu personalul de la secţia Boli Infecţioase şi va continua, zilele acestea, cu cei din secţia Pneumologie, A.T.I., U.P.U. și Dializă, după care vor urma şi celelalte secţii, după cum explică managerul unității medicale, Claudiu Damian: „Centrul de vaccinare din cadrul spitalului va funcţiona şase zile pe săptămână, în intervalul orar 800-2000, ceea ce permite imunizarea a 50 de persoane, zilnic. Ştim cu toţii că vaccinul necesită condiţii speciale de păstrare, de aceea vom solicita doze strict cât avem nevoie, în funcţie de numărul persoanelor care se vor mai programa în perioada următoare.”

Până la acest moment, la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău s-au vaccinat 55 de cadre medicale.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker