Spitalul din Râmnicu Sărat se află în plin proces de transformare, după ce Ministerul Sănătății a decis ca această unitate medicală să devină „spital tampon” pentru persoanele infectate cu coro­na­virus. Prin urmare, Spitalul Râmnicu Sărat  se închide pentru toți bolnavii, care vor trebui să se trateze în alte unități medicale din județ sau din alte județe. Astfel, râmnicenii care vor avea nevoie de spitalizare în această perioadă vor trebui să meargă la unitățile ­me­dicale din Buzău, Brăila sau Focșani.

Deja pacienții internați la unitatea medicală din  Râmnicu Sărat au fost transferați în alte spitale.

„Ne pare rău pentru faptul că am fost nevoiți ca pacienții Spitalului municipal Râmnicu Sărat să fie orientați către alte spitale și să fie preluați de către alte spitale, dar am credința că în aceste spitale vor beneficia de servicii medicale de aceeași calitate ca și în spitalul nostru”, spune directorul ­me­dical al spitalului medicul Felicia Va­sile.

Decizia privind transformarea Spitalului din Râmnicu Sărat în „spital tampon” pentru bolnavii de Covid a fost luată la nivelul Ministerului Sănătății și a fost comunicată Direcției de Sănătate Publică  Buzău în cadrul unei videoconferințe. Această instituție, la rândul ei, a transmis decizia

Ministerului Sănătății către municipalitatea râmniceană, care au fost luată prin surprindere: „Ieri (n.r., 23 martie)  ne-am trezit în fața unui fapt împlinit, acela de a fi convocați de Direcția de Sănătate Publică și a ni se aduce la cunoștință că în timpul unei teleconferințe, Ministerul Sănătății a anunțat decizia de a transforma Spitalul Municipal în <spital tampon>. Este o decizie luată, chiar dacă Direcția de Sănătate Publică avansase propunerea să fie un alt spital, Spitalul CFR din municipiul Buzău. Este o decizie luată de către Mi­nisterul Sănătății”, a transmis râmnicenilor Sorin Cîrjan, primarul municipiului Rm. Sărat. Prima reacție a acestuia a fost să depună mai multe memorii la Direcția de Sănătate Publică, Instituția Prefectului și la premier.

„De dimineață am trimis mai multe memorii, în primul rând primului ministru, apoi domnului prefect și doamnei director a Direcției de Sănătate Publică. Demersul nostru a fost acela de a se reanaliza situația pentru că există mai multe vulnerabilități ale Spitalului municipal”, a mai transmis râmnicenilor edilul municipiului Râmnicu Sărat.

Cu toate că s-au depus aceste memorii, lucrurile merg în direcția solicitată de Ministerul Sănătății pentru că, așa cum spune și primarul Râmnicului, atitudinea trebuie să fie una responsabilă. „Dincolo de îngrijorarea unor râmniceni față de această decizie, de speculațiile și acuzațiile lansate în spațiul public de către o altă parte, rămâne atitudinea responsabilă și fermă a celor mai mulți dintre noi și acțiunile ce le vom întreprinde pentru a depăși această criză (…) Nu sunt motive suplimentare de îngrijorare dincolo de faptul că această informație, această decizie a Ministerului Să­nătății ne-a surprins pe toți”, a explicat primarul Sorin Cîrjan.

Decizia de a fi ales spital tampon a fost luată pentru faptul că „întrunește structurile de organizare ca și specialități medicale pentru astfel de spital tampon”, este de părere directorul medical al spitalului, medicul Felicia Vasile, care are încredere în echipa medi­cală pe care o conduce: „echipa de medici a spitalului Râmnicu Sărat, mică din punct de vedere numeric, este o echipă bine pregătită, este prezentă la datorie alături de dumneavoastră. Deși suntem puțini, vă asigurăm că vom face față noilor cerințe cărora va trebui să ne adaptăm”.

Primele măsuri au fost luate

Managerul Spitalului Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu, spune că au fost luate deja primele măsuri. „Ieri am fost informați că spitalul nostru urmează să fie transformat în spital tampon pentru îmbolnăvirea COVID-19. Începând de astăzi (n.r., 24 martie) am început să luăm măsurile necesare readaptării și reorganizării în vederea acestui lucru. Am făcut un  demers către Direcția de Sănătate Publică Buzău să ne ajute cu medici, personal medical, cu aparatură medicală, echipamente medicale, materiale de protecție necesare în acest caz, deoarece, așa cum s-a precizat, noi nu am fost pregătiți să fim spital tampon, care să tratăm numai COVID 19. Eram pregătiți să facem față situației anterioare; s-a ivit acest lucru și trebuie să ne adaptăm de urgență noilor situații. În cadrul spitalului, am luat măsuri pentru reamenajarea unor spații astfel încât pacienții să beneficieze de mai multe locuri de cazare. Va fi reamenajată și readaptată noilor nevoi Secția Dermato-vene­rice din cadrul Spitalului municipal. În urmă­toarele zile, în funcție de informațiile pe care le vom avea, vom lua măsurile necesare, astfel încât, atât medicii din spitalul nostru, personalul medical, dar și populație Râmnicului să fie ferită de orice probleme. Măsuri am luat și înainte, dar acum vor fi îmbună­tățite în acest sens”.

DISTRIBUIȚI
loading...