Sport

Cum a ajuns LPS Buzău al doilea liceu sportiv din țară în topul academiilor de fotbal

Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balas So­ter” se află pe locul 20 în clasamentul academiilor de fotbal din țară, fiind al doilea liceu cu program sportiv din această ierarhie, după LPS Bihorul Oradea (locul 17), după cum evidențiază un material pu­blicat pe site-ul Federației Române de Fotbal. „Este o mare onoare pentru noi și, în același timp, este și o mare responsabilitate, pentru că, într-adevăr, liceele cu program sportiv nu sunt niște academii de top, dar noi suntem în primul rând niște bune pepiniere pentru celelalte cluburi”, a declarat Cătălin Cighir, directorul LPS Buzău, la conducerea instituției din 2012, pentru FRF.

14 grupe de copii și juniori

LPS Buzău are în acest moment 14 grupe, organizate în funcție de vârstă. Cea mai mare grupă ­cores­punde clasei a XII-a, în care se află copii născuți în anul 2002, iar cea mai mică grupă este formată din copii născuți în anul 2014. ,,Grupele la liceele cu program sportiv sunt corelate între sistemul de fotbal și sistemul de învățământ. Încadrarea profesorilor de fotbal este făcută după un plan cadru dat de Ministerul Educației, în care fiecare profesor are câte două grupe de copii și juniori, spre deosebire de o academie de fotbal unde e posibil ca un antrenor să aibă doar o grupă de copii și juniori”, a precizat Cătălin Cighir, care este și antrenor la grupa 2011 din cadrul LPS Buzău.

Antrenori de top: foști jucători de calibru și foști arbitri

Stafful tehnic al LPS Buzău este format din cinci antrenori licențiați. Lista deschisă de directorul Cătălin Cighir mai cuprinde numele foștilor mari jucători ai vechii Gloriei și nu numai, Cătălin Vlaicu și Romeo Stan, al fostului arbitru de Liga 1 Cezar Ionescu, al lui Ionuț Damir și Ovidiu Niță, ultimii doi cu experiență mare în munca de la acest nivel. Stafful este completat, ca scouter, de experimentatul Laurențiu Manole.

Cătălin Cighir (46 de ani) este profesor de fotbal la LPS Buzău din anul 1999, iar în 2012 a fost numit directorul liceului. El a evoluat în trecut la juniorii Gloriei Buzău pe postul de portar, iar ca antrenor a pregătit-o pe Olimpia Rm. Sărat. În prezent, Cighir se ocupă de grupa 2011. ,,LPS Buzău se adresează și județelor limitrofe – Brăila, Vrancea, Prahova, Tulcea, Galați. Bineînțeles că ponderea este la nivelul județului Buzău, dar avem în fiecare an copii din alte județe. De exemplu, acum avem la o grupă trei copii din județul Brăila, avem și din Prahova, dintr-o comună de lângă Mizil. Ne dorim să ne menținem în top 24 pentru a putea juca în Elită, trebuie să ne dezvoltăm în continuare baza sportivă, să ne dezvoltăm profesional ca antrenori, ca să putem să le oferim copiilor noștri cele mai bune condiții de antrenament atât din punct de vedere al variației de antrenamente, cât și al bazei materiale, astfel încât ei să fie niște copii competitivi cel puțin pe piața fotbalistică din România”, a spus Cătălin Cighir.

Cezar Ionescu (42 de ani) este șeful catedrei de fotbal, iar în prezent pregătește grupele 2009 (clasa a V-a), 2006-2007 (clasele a VII-a și a VIII-a) și 2003 (clasa a XI-a) și este director sportiv al echipelor U19 și U17. Pe lângă cariera de antrenor, Cezar Ionescu mai este cunoscut și pentru cariera în arbitraj. A fost arbitru din 2003 la Liga a 3-a, în 2006 a promovat la Liga a 2-a și după încă un an a ajuns la Liga 1, în lotul lărgit. Din 2007 până în 2011, a fost component al lotului național de arbitri, arbitrând 56 de jocuri în Liga 1. În prezent, este arbitru în Liga 1 de futsal și a arbitrat și o finală de Campionat Mondial de Minifotbal, în Tunisia, în 2017. De asemenea, la ultimul Campionat Mondial de Minifotbal, care s-a desfășurat în Australia, în anul 2019, Cezar Ionescu a fost al treilea arbitru al finalei.

Romeo Stan (44 de ani), fost jucător la Politehnica Iași, Petrolul Ploiești și la Gloria Buzău, este unul din antrenorii cu vechime de la LPS Buzău. După ce și-a încheiat cariera de jucător, Romeo Stan, fiul fostului atacant al Gloriei Buzău, Costică Stan, s-a dedicat antrenoratului. A antrenat în cadrul Centrului de copii și juniori al Gloriei Buzău, la Centrul Regional de Excelență ,,Tricolor 11” din Buzău și de 7 ani este profesor la LPS Buzău. Romeo Stan pregătește grupele 2014, 2006 și U19, care activează în Liga Elitelor. LPS Buzău ocupă locul 11 în Seria de Est din Liga Elitelor U19, cu 4 puncte în 10 meciuri disputate.

Cătălin Vlaicu (36 de ani) a ajuns la LPS Buzău în toamna anului 2016, iar în prezent este antrenor la grupele 2010 și 2008. ,,E un domeniu care mă atrage foarte mult și care îmi aduce foarte multe bucurii. Este meseria pe care mă văd făcând-o până la adânci bătrâneți.  Am participat la diverse campionate amicale, pe unele le-am câști­­gat, la altele am ieșit pe locurile 2, 3. Ca și competiții oficiale ar fi turneele <Gheorghe Ola>, <Gheor­ghe Ene>, la care am obținut locul 2 pe județul Buzău în doi ani consecutivi. Nu îmi fac griji în ceea ce privește rezultatele, în momentul de față primează dezvoltarea copiilor și nu cupele pe care le obținem. Obiectivele mele sunt aceleași pe care le spun și copiilor. Îmi doresc tare mult să văd copii antrenați de mine, de colegii mei de la LPS Buzău să joace la un nivel cât mai înalt, la echipe din Liga 1, Liga 2 și chiar din afara țării. Din punctul meu de vedere, succesul unui antrenor sunt jucătorii pe care îi dă la echipele de seniori, nu neapărat o cupă câștigată la un anumit turneu. Contează foarte mult copiii pe care îi formezi și care ajung să joace la un nivel înalt. Acesta este și obiectivul meu, să duc copiii la un nivel cât mai înalt, să mă bucur, să mă uit la televizor și să văd copiii antrenați de mine”, a spus Cătălin Vlaicu.

Ionuț Damir (35 de ani) este antrenor la LPS Buzău din 2015, an în care a preluat grupa 2004, care în prezent ocupă locul 10 în Seria de Est din Liga Elitelor U17, cu 9 puncte în 10 meciuri jucate. Damir pregătește și grupa 2013, iar înainte de a ajunge la LPS Buzău a antrenat copii la Petrolul Berca.

Ovidiu Niță (23 de ani) a fost cooptat la LPS Buzău în 2019 și este cel mai tânăr dintre antrenori. Niță a început la LPS Buzău cu grupa 2005, alături de care a terminat pe locul 2 la nivel județean, a preluat ulterior și grupa 2012, iar din 2020 este și antrenorul grupei de fete U17. ,,Antrenez de la 16 ani, am fost mereu alături de tatăl meu George Niță (n.r., actual antrenor la Metalul Buzău, la copii și juniori. Alături de tatăl său, a obținut cu Metalul locul 1 pe județ cu grupa 2006, în 2018 și tot cu aceeași grupă, în 2019, a câștigat campiona­tul U13, faza județeană), am fost secundul lui la grupele la care a fost el”, a spus George Niță.

Jucători crescuți și lansați în fotbalul mare de LPS Buzău

Munca antrenorilor de la LPS Buzău dă rezultate an de an, de aici fiind lansați jucători la echipele din primele trei ligi de fotbal din România. Printre jucătorii crescuți la LPS Buzău care au ajuns la formații din primele trei eșaloane se regăsesc:

Cristi Dumitru (atacant, 20 de ani) – FCSB, Liga 1

Valentin Dumitrache (atacant, 18 ani) – Academica Clinceni, Liga 1

Dragoș Bratu (fundaș stânga, 17 ani) – Academica Clinceni, Liga 1

Florin Alexandru (atacant, 17 ani) – Academica Clinceni, Liga 1

Robert Manea (mijlocaș central, 17 ani) – ­Aca­demica Clinceni, Liga 1

Bogdan Danciu (mijlocaș central/stânga, 25 de ani) – Unirea Slobozia, Liga 2; fost căpitan al naționalei U19 a României

Sabin Sava (mijlocaș central/dreapta, 20 de ani) – Metalul Buzău, Liga 3

Matei Constantinescu (mijlocaș dreapta, 21 de ani) – CSM Rm. Sărat, Liga 3

Ionuț Daniel Gavrilă (fundaș/mijlocaș stânga, 20 de ani) – a fost împrumutat de UTA la Ripensia Timișoara, în prezent este liber de contract

Materialul complet des­pre LPS Buzău poate fi găsit AICI.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker