Actualitate

Cum a ajuns în plină vară cadavrul unui bărbat îmbrăcat cu haine groase pe marginea Drumului European

Un caz complicat pentru poliţiştii buzoieni de la investigaţii criminale. Anchetatorii trebuie să stabilească identitatea unui bărbat găsit mort la câţiva metri de Drumul European 85 – una dintre cele mai circulate şosele din România – în zona Crucea Comisoa­iei. Cadavrul, în stare avansată de putrefacţie, a fost descoperit de un localnic care, şocat de cele ce i-au văzut ochii, a sunat la 112.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii criminalişti au început cercetările. Ancheta decurge anevoios pentru că este vorba despre un cadavru în stare avansată de putrefacţie. Din primele cercetări, rezultă că victima ar fi un bărbat în vârstă, iar decesul ar fi putut surveni cu câteva săptămâni în urmă. Nu se poate stabili dacă persoana a suferit leziuni, corpul fiind într-o stare avansată de descompunere.

Poliţiştii buzoieni au des­chis o anchetă pentru a stabili identitatea bărbatului găsit mort, dat fiind că asupra sa nu au fost găsite documente. La o primă vedere nu au putut fi identificate semnalmentele vreunei persoane care să fi fost dată dispărută în ultima vreme.

Ciudat este că, potrivit unor martori, bărbatul era îmbrăcat ca pentru vreme rece, cu haine destul de groase pentru această perioadă din an, cu sacou şi geacă.

Astfel că anchetatorii iau în calcul orice variantă. Victima ar fi putut deceda pe câmp din cauze naturale, însă există posibilitatea să fi fost şi victima vreunui accident rutier ori a unei agresiuni.

Doar medicii legişti pot stabili în ce condiţii a survenit decesul bărbatului. Necropsia care va fi efectuată săptămâna viitoare ar putea face lumină în acest caz.

Aşadar, este un caz cu multe semne de întrebare, mai ales cum a ajuns şi cum de nu a fost găsit cadavrul bărbatului până ieri – dacă se afla acolo de câteva săptămâni – având în vedere că DN2E85 este una dintre cele mai circulate şosele din România.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker