Sport

Cruciadă împotriva sedentarismului

Paula Ivan are sarcina de a impulsiona sportul de masă la Buzău

Cam unul din cinci copii practică activități sportive cu regularitate, regim de viață care ar trebui, în principiu, să le asigure o dezvoltare echilibrată, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Cauzele sunt arhicunoscute, soluții viabile și validate în timp, destul de puține. Pornind de la aceste premise, conducerea SCM Gloria încearcă să pună pe roate un program viabil, bazat pe o strategie menită să atragă cât mai mulți copii și adolescenți către sport.

Fosta mare atletă Paula Ivan, cooptată deja în structurile clubului Gloria Buzău, va pune umărul la dezvoltarea sportului de masă în municipiul Buzău. Campioană olimpică de atletism și coordonatoarea secției „Sportul pentru toți”, Paula Ivan va fi atât un vector de imagine pentru gruparea buzoiană, dar va conduce și o echipă preocupată de dezvoltarea sportului de masă.

Ca mai orice copil născut și crescut în comunism, Paula Ivan a început să practice sportul în școala generală, fiind ulterior selecționată într-o clasă de atletism, a Școlii Generale 190, din București. Este atleta tricoloră cu cele mai spectaculoase reveniri după întreruperea activității competiționale (7 ani de pauză) și cu o medalie de aur la 1.500 m (3.53.96) la Seul, 1988, performanță absolut uluitoare, la acea vreme. De altfel, recordul stabilit de româncă „a stat în picioare” timp de mai bine de trei decenii. Panoplia cu trofee conține alte zeci de medalii, olimpice, mondiale și europene.

Cumva, provocarea de a scoate copiii Buzăului din fața computerului, a play-stationului sau a altor gadgeturi pare chiar mai dificilă, decât a deveni campioană olimpică în plin comunism.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker