Crima perfectă a început la Săpoca

Un criminalist ar spune că nu există așa ceva, că indiferent cât de mult timp trece, până la urmă nu se poate ca făptuitorul să nu fie prins.

Eu însă am întâlnit crima perfectă. În carne și oase. Perfectă. Un act criminal închis în propriul său cerc infam. Mizeria profundă. Rotundă. Fără cu­sur. Crima perfectă prin faptul că s-a petrecut și că nici nu a fost nevoie de cadavru. Dacă nu ai cadavru nu ai crimă, prin urmare ce să anchetezi? Victima încă trăiește. Este undeva printre noi. Dar a murit în realitate de multă vreme. A rămas doar carcasa. Trupul fără suflet.

L-am întâlnit pe AF (nu dau numele din motive evidente) în anul 2001. Venise să își vadă dosarul la CNSAS. Instituția abia se mutase în sediul din Dragos­lavele, începuseră să vină primele dosare, oamenii (puțini) aflaseră că există, și unii (și mai puțini) făceau cereri să le vadă.

Pe vremea aceea fiecare petent era asistat la consultarea dosarului de către un angajat (de la Direcția Investigații) pentru ajutor. În ziua aceea era rândul meu, iar petentul care mă aștepta pe canapeaua din hol era AF. Am crezut inițial că e o greșeală și că jandarmul de la poartă fusese păcălit de un om al străzii (se mai întâmplase). Aveam în față un boschetar murdar și puțind a băutură. Își freca mâinile și îi juca privirea în toate părțile. A început să vorbească precipitat și mi-a îndesat în brațe un vraf de hârtii boțite și pline de mâzgălituri pe care le-a scos dintr-o sacoșă de rafie.

Abia după ce am reușit să îl calmez puțin am înțeles ce spunea. Dar asta mi-a întărit convingerea că e o persoană cu probleme psihice. Se numea AF, 57, din București (stau cu mama) și era doctor în fizică atomică. Sigur, am zis. Iar eu sunt Papa de la Roma.

A venit să vadă dosarul pentru că el știe că acolo va găsi actele lui de studii. Copiile. Are nevoie de diploma de doctor ca să poată să beneficieze de pensie. Ce s-a întâmplat cu actele lui  pe care trebuie să le aibă? I le-au luat. Cine? Privește în toate părțile, se apleacă spre mine și îmi șoptește odată cu un damf puternic de alcool: ,,Securiștii! Cred că sunt și aici, nu?”. Îi spun că nu sunt. Noi nu avem treabă cu Securitatea, suntem toți civili abia veniți din facultăți. Nu l-am convins. Astăzi știu că l-am mințit atunci. Aveam angajați la CNSAS foști securiști. Eu nu știam.

,,Știi, mă scuzi (a văzut că m-am retras), am băut ceva înainte să vin aici. De frică”. Îi spun că nu are de ce să îi fie frică și urcăm împreună la sala unde poate să citească dosarul. Îl primește și începe să îl răsfoiască febril. Apoi pufnește: ,,Nu sunt. Nu e decât diploma de licență și cartea de muncă”. Îi cer să mă lase să mă uit și eu. Poate… Îmi întinde dosarul.

E subțire. Ma gândesc că nu durează mult. Încep să citesc și nu îmi vine să cred. Mă uit la rapoartele securiștilor de două ori. Da. Este incredibil. Omul chiar era ce a spus că era.

Șef de promoție. 10. L-au făcut asistent imediat la Facultate. Doctorat impresionant. Apoi bursă în Canada. Programul ro­mâno-canadian. Cernavodă. Top. Un tânăr de viitor. Ce s-o fi întâmplat?

Securitatea s-a întâm­plat. Fusese acceptat în echipa unui specialist de top canadian. Profesor universitar. Securiștii voiau sa fure de la el ceva documente. I-au cerut să lucreze cu ei. A refuzat. Atunci i-au scurtat brusc bursa și i-au cerut să revină imediat în țară. A refuzat și asta. A stat încă trei luni, a terminat stagiul și a reve­nit. De ce? (L-am întrebat după) Familia. Mama, soția, copilul.

La Facultate a cerut un post conform cu pregătirea. Nu i-au dat. L-a ocupat un activist. A început să scrie memorii. Să se plângă. Asta nu a fost bine. L-au pus în discuția colectivului și l-au mutat și mai jos. Nu mai putea face ce învățase. Apoi a făcut greșeala supremă.

A scris un memoriu în care a descris incompetența, ticăloșia și furtul a- cademic din facultate. A dat exemplu o lucrare a tovarășei  Elena Ceaușescu scrisă în realitate de un asistent. Asta a fost. L-au dat imediat afară. A venit Securitatea. Cum a făcut scandal, l-au dus direct la Săpoca. L-au internat for­țat. Pentru astfel de cazuri ,,speciale” Securitatea inventase un diagnostic (nu am găsit dacă au beneficiat de expertiza specialiștilor în domeniu) care nu exista nicăieri în lume cu excepția Republicii Socialiste Româ­nia: ,,delir revendicativ”.

Legat de pat. Două săptămâni de neuroleptice și șocuri. Când a ieșit și a mers acasă era gol. Soția, sfătuită de securiști să nu își distrugă viața pentru un ,,nebun”, plecase. Luase și copilul. I-a căutat, a făcut scandal, s-a dus la Facultate din nou să ceară socoteală. L-au luat din nou. Încă două săptămâni.

Apoi totul a urmat cursul firesc al cazurilor de ,,delir revendicativ”. Internări la 23 august, vizite ale unor oficialități străine, evenimente sportive, de 1 mai. Sau de fiecare dată când își aduceau aminte. Era în evidență.

Până la urmă le-a ieșit. După ani de neuroleptice, șocuri, bătăi și alte ,,tratamente”, mintea a cedat.

După 1990 a mers să își facă o expertiză psihiatrică. A ieșit rău. Nu s-a putut angaja nicăieri, trăia dintr-o pensie de handicap, din pensia mamei, o femeie în vârstă. Îmi spune că medicii ăia care îl internau când îl aducea Securitatea erau în funcții mari. Mi-a spus nume.  Mie nu îmi spuneau nimic.

L-am întrebat cum să îl ajut. Să vorbim cu cineva, eu sunt prea mic să pot să fac ceva. A dat din mână a lehamite. ,,Știi ce? Eu nu mai vreau să mă răzbun pe ei. Aș vrea să îmi dea actele alea, să am și eu o pensie”.

Și nu v-ați dus la Ministerul Educației?

,,M-au dat afară de la poartă că sunt  boschetar“. Păi nu le-ați spus povestea? ,,Cine se uită, domnule, la un nebun?”

Mădălin HODOR este absolvent al Facultății de  Istorie a Universității Al. I. Cuza Iași (1999), studii aprofundate cu specializare în istorie medievală universală (1999-2000). Bursier Socrates la Facultatea de Istorie a Universității Angers (1999-2000). Din 2000, angajat al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, București.