Sport

Credeți în minuni? Șapte goluri de recuperat pentru handbalistele Gloriei în returul cu Nantes

• Gloria Buzău – Nantes Atlantique, duminică, de la 11.30, live pe pagina de Facebook a clubului buzoian

Gloria este hotărâtă să forțeze imposibilul și să se ­ca­lifice in extremis în grupele Ligii Europa! Duminică, la Sala Sporturilor, handbalistele buzoience au de recupe­rat un handicap de 7 goluri în fața franțuzoiacelor de la Nantes Atlantique, care, în urmă cu o săptămână, în meciul tur, s-au impus cu 23-16. Într-un caz special, fetele lui Ovidiu Mihăilă s-ar califica și cu o victorie la 7 goluri diferență, cu condiția ca Nantes să înscrie maxim 15 goluri. Gloria nu și-a pierdut, așadar, optimismul, antrenorul cerând însă ­eli­minarea greșelilor făcute de elevele sale în meciul tur, care au condus la o asemenea dife­rență la final.

„E frustrant, e o echipă care, din punctul meu de vedere, poate fi eliminată, diferența de 7 goluri care a fost în meciul tur nu reflectă ­va­loarea dintre cele două echipe. Eu sper și chiar am încredere, chiar dacă pare imposibil, să reușim posibilul. Fetele sunt supărate, dezamăgite pentru că nu au avut un joc bun, în special în repriza a doua, cu foarte multe greșeli. Nu ne-au surprins cu nimic. Am reușit să anihilăm linia lor de 9 metri, dar am făcut foarte multe greșeli în atac și 16 goluri sunt puține”, a spus Ovidiu Mihăilă. Dacă Gloria a intrat în vacanță în întrecerea internă, Nantes a evoluat în campionat miercuri, când a cedat, 28-30, la Paris 92, o altă reprezentantă a Franței în Liga Europa. Altfel, pe teren, la meciul de duminică, se vor afla și cinci jucătoare care vor evolua luna viitoare la EURO 2020 din Danemarca: Ana Maria Iuganu și Andreea Rotaru, respectiv Blandine Dancette (Franța), Adrianna Placzek (Polonia) și Nathalie Hagman (Suedia). Evident, accesul spectatorilor la partida de duminică, de la Sala Sporturilor, nu este permis! Meciul, programat de la ora 11.30, nu va fi transmis nici la TV, dar va putea fi urmărit live pe pagina de facebook a clubului din Crâng.

Liga Europa, Turul 3 preliminar:

  • Zvezda Zvenigorod (Rusia) – Super Amara Bera Bera (în tur 27-27)
  • Nykobing (Danemarca) – Paris 92 (în tur 16-28)
  • HSG Blomberg-Lippe (Germania) – Thuringer (Germania) (în tur 31-27)
  • H 65 Hoors (Suedia) – Fleury Handball (Franța) (în tur 26-29)
  • Gloria Buzău – Nantes Atlantique (în tur 16-23)
  • Fehervar (Ungaria) – Storhamar (Norvegia) – 21 noiembrie
  • Banik Most (Cehia) – Vaci NKSE (Ungaria) – 21 noiembrie
  • Kastamonu (Turcia) – DVSC Schaeffler (Ungaria) – 21 noiembrie
  • Dunărea Brăila – Viborg (Danemarca) – 21 și 22 noiembrie
  • Astrakhanochka Astrakhan (Rusia) – Molde (Norvegia) – anulat; Astrakhanochka Astrahan, calificată direct în grupe
  • Kuban Krasnodar (Rusia) – Metzingen (Germania) – anulat; Kuban, calificată direct în grupe
  • Byasen (Norvegia) – MKS Lublin (Polonia) – anulat; MKS Lublin, calificată direct în grupe

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker