Cornel Tăbăcaru, ,,îmblânzitorul de iguane”

Miliardarul buzoian Cornel Tăbăcaru a publicat recent un articol în care descrie minunățiile din Costa Rica, țară în care lo­cuiește de ceva timp. Totodată, acesta descrie și timpul petrecut cu animalul său de companie, o iguană.

Potrivit lui Cornel Tăbăcaru, care a publicat, recent, un material în jurnalul.ro, Costa Rica este, pentru unii, mai mult o țară spre care s-au îndreptat cetățeni români certați cu legea. Pentru lumea largă însă, miliardarul precizează că este Elveția Americii Centrale! ,,O țară excelent organizată, cu oameni care nu vor să emigreze, care se simt și trăiesc bine pe pământul lor. În Florida sunt comunități din toate țările Americii Centrale și de Sud, mai puțin din Costa Rica. Asta spune tot!”, și-a început articolul Tăbăcaru. El a subliniat și diferențele dintre populația de acolo și cea din România: în aceeași perioadă de timp, 1986, Costa Rica ,,a dat” președintele care a obținut Premiul Nobel pentru pace, în timp ce românii demonstrau în marile orașe cerând ca acest premiu să fie acordat lui Nicolae Cea­ușescu.

În articolul amintit, buzoianul descrie cu lux de amănunte exotismul aparte prin care se caracterizează ținutul costarican, cu plaje lungi cât țara, la Oceanul Pacific și Atlantic, combinate cu înălțimi de peste 3.800 de metri. ,,Costa Rica a fost și este o atracție unică pentru turiști. Din 1948, prin Constituție, Costa Rica nu are armată. Toți banii pentru înarmare merg la Sănătate și Învă­țământ. Asta explică un sistem sanitar excelent și analfabetism zero”, a mai adăugat buzoianul.

Iar spre final, Cornel Tăbăcaru amintește de cele două pasiuni ale sale ca locuitor în Costa Rica: îmblânzește iguanelele și își culege și prăjește cafeaua singur. ,,Eu locuiesc în Jaco, Provincia Puntarenas, un fel de Mamaia a lor la Oceanul Pacific, localitate cu numai 10.000 de locu­itori, dar care în sezon găzduiește 50.000 de turiști. O localitate mică, cu parfum de America de Sud, unde locuitorii muncesc și sâm­băta și nu se înghesuie să vină la plajă nici măcar duminica. Zâmbitori, extrem de calmi, politicoși, care te salută cu <Pura Vida>, în locul spaniolului <Hola>!  Sunt acolo în fiecare iarnă de 22 de ani, și marile mele pasiuni sunt cafeaua și iguanele. Am scris cu câțiva ani în urmă în <Jurnalul de Duminică> povestea iguanei mele. Am salvat-o, am pus-o la adăpost și acum familia ei numără șapte iguane. Apartamentul meu este la etajul 8. O <casă deschisă>, pentru prietenii care vor să mă viziteze, de 540 mp. Ei bine, iguana mea se cațără pe zidul clădirii până la etajul 8 și așteaptă să o hrănesc. Îmi recunoaște vocea, așa cum mi-o recunosc și ceilalți membri ai familiei ei, iar momentul hrănirii lor este un mic spectacol. Chiar dacă pentru mulți iguanele sunt niște șopârle mari și urâte, pentru mine, și nu numai, sunt de o frumusețe aparte. Prietenoase, dar nu domesticite. Și cel mai important, protejate de guvernul costarican. Cafeaua este un lucru extrem de interesant pentru acele locuri. Costaricanii au în jurul casei o mică livadă cu arbuști de cafea, așa cum noi, românii, avem livada noastră de meri sau pruni. Culeg boabele de cafea (care seamănă cu niște coacăze), le pun la uscat în curte cum punem noi fasolea, apoi merg la coope­rativa din sat și o prăjesc așa cum doresc. Este cea mai bună și cea mai naturală cafea de pe planetă. Ador să vin acasă în România cu pungi simple de cafea naturală <de la mama ei>! Prietenii mei au plantația la 1.500 de metri (lucru foarte important pentru cafea), cu apă atât cât rămâne la înălțimea aceea și fără mult soare (alt lucru important pentru cafea). Absolut na­turală”, și-a încheiat des­crierea Tăbăcaru, care promite și adevărata poveste a cafelei de Costa Rica.